nandi vardeanu

ceasul mă conduce zi de zi, după voia lui, milă cu milă... mă ciocnesc de oră, mon ami, fără aprobare sau ștampilă: ora când lovit de insomnii merg pe străzi ca apa la

din unghiuri galante cineva fasonează cu o mână dantelată umbre cu timpul înfipt între omoplați le desfășoară pe tropice rulate într-o schemă ce lasă în liniile palmei toate

umblu cu vorbele după mine și parcă duc stoluri de păsări răgușite la poalele unei păduri de zăpadă nu le pot da drumul să cânte nici să zboare se pune ceva între noi și scârțâie ca

...și supărat de inconfort mă uit, ca mâțele-n covor, cum pleacă zilele din port, spre nicăierea, pe-un vapor. aud trompetele cum sună asaltul nopților pierdute și, strânsă-n brâu, o

mă uit la sânii de argilă, la mersul cutremurător şi-ascunsă bine, sub axilă, îmi bate-o coastă din picior nu ne cunoaştem, momentan, dar ne-om găsi la marea moartă şi-n grotele de la

luminile vin atât de întârziate încât între ele și răsărit nu mai sunt decât străzi cu sens invers în mână strâng colțul unei cărți și aștept imnul de dimineață al cocoșilor nu se vede nu

acolo peste artere peste rețele peste complicatul desen al ființării este cămașa ta descheiată și febrilă roz-arămie închide-mă în ea până la confuzie până când mâine nu voi mai fi decât o

vopsește coridorul cu tăcerile ei cu privirile care lipesc pe ziduri păsări irmizii o urmăresc dintre ferestre cum le închide pântecul între virgule fermă și cu gesturi de paing altfel

vă las tot ceea ce nu reușesc să deschid nuci încuiate piftia de creier camuflat sub o tonă de alge bibelourile înfipte în păsări jumulite de înțelesuri și expuse pe saituri de

nu mai poți să faci comparații!... dragostea nu mai este o simfonie în doi; poate atracție, gravitație, dar este recomandat să eviți orice paralelism. în general poți stabili o dezordine a

dacă vrei să fii poet achiziționează câteva chintale de cărbuni încinși câteva remorci cu sticle spartă nu pisată pune-le pe alee dimineața când mergi să cumperi lapte pentru toate pisicile

blazarea se infiltrează fluentă ca o bacterie aclimatizată apatiei generale cine să-ți mai spună cum să cizeleazi cu mâinile atenția când pe scenă visul se mimează cu pantalonii în

trei zile pentru care nu mai pot să suport felul în care se pun coronițe peste stările de ebrietate ale lumii trei feluri deosebite în care poți avorta ciorbele strecurate în stomac odată cu

la dumnezeu mă duc pe un fum de țigară rotocol cu bicicleta la care cânta mița cea cu pantaloni ce nasol domnule ce nasol nu mai sunt diligențe li s-au scurs roțile pe melodia cat

Există și este bine Că sunt și că pâlpâie În așternuturi, ritmice... Că stratificate pe tipsii, Uneori caline, alteori tipar, Devin răspunsuri intermediare Atunci când întrebi: Îngere, Cum

Ambalajul meu - ce cretin! - se sparge de toate regulile; ambalajul tău, răgușit, își caută prin laringe fonemul. Ca și cum substanțialul derivat al unei funcții ne-ar modifica - odată cu apa -

așa ai fi putut să te închizi într-o sticlă un minim de speranță mai plutea undeva un țărm un fiord o plaje ar fi luat foc undeva așteptarea s-ar fi terminat ai putea fi aici în sticla arămie

te acoperi seara cu cearșaf peste ochii plini lași afară toate începuturile și aștepți să ți se golească buzunarele de rele doctorul coborând peste halatul lui alb croit maiestuos din

sunt așa de speriat încât statuile își deschid rănile să-mi ascundă celebritatea un fel de electricitate cu unghii pentru care am oprit mersul apelor domnilor nu vedeți cum îmi albește de

jur că dacă scap în borcanul cu oțet șapte linguri de miere o să-ți crească dioptriile în raport cu desalinizarea mării păi tu puică unde-ți pui ochelarii când te înjuri cu ghivinturile de

viața se înclină din temelii oarecum din călcâie dar cu prudență știe că moare singură cine va plânge că dincolo de tunetul luminii îngerii se vor întoarce în oameni si prin biserici lumânările

mai pun un pahar sticla își dezmorțește încheieturile de ce mai beau îngerii au dureri transparente numai noi oamenii le facem opace le înghițim zilelor de naștere și de moarte de parcă ne-ar