Poezie
sărutul
1 min lectură·
Mediu
apa, fără să clipească,
a-nghețat la cotitură,
iar pe scoarța cerebrală
neuronii ies din tură.
fără chef deschid o sticlă,
ca pe cartea de chimie,
nicio moleculă-n mine
nu mai are energie.
ora mică se preface
într-o alta și mai mică,
din pahar se-ntoarce vinul
nebăut să intre-n sticlă.
între mine și-ntre mine
revărsarea-nghite-n sec,
universurile toate
sunt trecute sub refec.
peste tot ce-i sustenabil
levitează-un gând teribil:
dacă steaua gurii mele
nu mai are combustibil?
dacă barul meu galactic
e-o speluncă-n prăbușire,
iar această somnolență
un big crunch în devenire?...
zidurile nu au gură,
masa tace-n ea, rotundă,
cavalerii neființei
n-au curajul să-mi răspundă;
dar eu știu, și știu de mult:
când izvoarele se-nchid,
de săruți o piatră seacă
va țâșni din ea lichid.
081514
0
IG
