Mondea Adrian

Răzvan, mulțumesc / gânduri bune... / abandonul aduce cu sine (la pachet) nulte creanțe / bucuria regăsirii însă se gustă instant / totul e să privești prin prisma omului fantă...

Diana, mulțumesc pentru trecere și semn. Umbrele sunt aidoma trupului nostru în căutare de sens. Au dreptul să plutească-n derivă.

Vă mulțumesc frumos pentru insuflarea curajul de a merge mai departe. Încă urc muntele spre Agora. Mai am multe de învățat si recunosc ... nu am un mentor. Cu toate că sunt optimist și am încredere că pot să mă descurc singur, totuși câteodată am nevoie de o mână de ajutor, de un sfat. Îmi lipsește lucrul acesta. Întradevăr am vrut să rup registrul romanței și mi se întâmplă des să forțez puțin nuanțele, să le scot din cadru, să mi le atribui. Cum spuneam mai am de învățat. Onorat că mă citiți. Sunteți oricum unul din preferații mei. Vă urmăresc cu plăcere.

Am corectat, mulțumesc frumos. Cu respect!

fiecare fluture poartă în el o hartă stelară, liniștea pierdută de vechi demiurgi, zonele e(te)rogene ale acestui anotimp, asemenea unui vechi castel adăpostind trupul impregnat cu miros de lavandă. am trecut și eu pe lângă un zid de verdeață. am căutat răspunsuri. toate sunt la fel, toate au aceeași față întipărită pe o cărămidă miraculoasă. l-am atins și am simțit același fior glisând încet deasupra genunchiului, acolo, unde se făurește sub cireș, armele albe.

Frumoasă stare. Cu respect.

Imperator? Recent am vizionat o ecranizare a regizorului japonez Hayao Miyazaki "spirired away". Era acolo un "spirit fără față" ce împărțea galbeni.
Explorarea unui tunel misterios poate fi periculoasă. Nu-ți trebuie numai curaj, curajul primului pas, ci și dorința de a supraviețui, arta de a ieși din situație, de a ieși din nebuloasă. Dacă nu ai ingredientele necesare (iubire, dăruire, "fântână cea Vie), vei rămâne prizonierul propriului "imperiu" construit. Imperatorul crede în elogii, se hrănește ce acestea, de fapt este rezultatul funest al "galbenilor" doriți cu ardoare.
Să mai credem în elogii? Să mai credem în parcurile de distracții? Doar dacă le asociem cu acea cunună de spini.
Cred în dialogul construit consecvent de micile noastre furnici care găsesc întotdeauna drumul spre casă. Altfel am aplica principiul lui Peter, contribuind, inevitabil, la propria noastră "blocare în vortex".
Sunt de acord cu ceea ce spuneți. Cu drag ofer la rândul meu o steluță și îmi permit să citez "misiunea poetului este de a culege cu hărnicia unei smerite furnici aburii corola de minuni a lumilor exterioare și interioare" - Nache Mamier Angela . Acesta este crezul adevărat al tuturor celor ce vor să se aventureze pe tunelul misterios al metaforelor. Cu prețuire A.M.

Mulțumesc pentru stea și sugestii Nache Mamier Angela. Mă trimite la reflexie. Astăzi este o zi minunată!
Ideea de început a fost să pun și puțin negru aici, sinestezic, mult sineztezic. Negru pe ivoriu! Am renunțat bazându-mă pe trăirea sentimentului de către cititor. La fel, am pus accent de la început pe strigătul orbului în antiteză cu surâsul lui plăpând, fericit. Roșu tițian se apropie mai bine de înger ca și "divinitate sălbatică". Ceva vechi, ceva nou! Nu poți să te rupi de origini. Sau mai bine zis acel umami când pui conștient două mici cristale de sare în cafeaua de dimineață, acele "furnici sacre care avansează încet nemilos în țărâna proaspătă, abia răsturnată". Să zicem că dau vina pe circumstanțe. Circumstanțele pe care mi le-am dorit:))). Cu mare drag A.M.

Mulțumesc pentru stea și cuvintele dăruite Cristina-Monica Moldoveanu. Purtăm în fiecare zi un război. Războiul cu noi înșine. Și crede-mă, muzele sunt ca oamenii "clipe de soare":)))). Cu mare drag A.M.

Mulțumesc pentru trecere Mădălina STATE. După paravan:)). Am o vorbă: stranietatea unui nud nu poate fi înțeleasă de veșmântul realității ce îl transcende!

Mulțumesc pentru stea administrației. A doua oară. Este deja un progres, nu-i așa! Multă bucurie mi-ați adus în suflet. A.M.

Laurențiu, un dialog interior este relevat doar întro stare de bine. Deseori ne lăsăm însă amăgiți de dorințele noastre abandonându-ne întro călătorie fără resurse cum bine ai zis. Mulțumesc pentru semn. A creat o stare de confort emoțional.

Pentru administratorul site-ului - mulțumesc de steluță. Mă onorează și mă obligă să urc o treptă mai sus. Cred că se poate:)))

Mulțumesc încă o dată de aprecieri și semn. Există undeva o sămânță mai mică decât bobul de muștar. Se numește io. Numai lovită de pământ poate da naștere la o "buruiană" frumoasă. Din păcate o înconjurăm inutil de un zid "impalpabil" dar "intuibil". Ori aceste buruieni sunt făcute cu un anumit rost. Să guste din libertatea câmpului deschis... De unde nevoia de atâta contraargumentare? Cred că ne asemănăm. Îmi face plăcere să te știu pe această pagină. Cu prietenie.

Mulțumesc pentru semn și aprecieri. Se pare că am stârnit ceva interes și cineva poate înțelege. Sunt de acord cu cele expuse. Am avut tendința să contraargumentez la început. Orașul nu este construit doar de mine. Și nu reprezintă eu-l meu "imanent". Știi! Gândurile mele, ideile mele, sentimentele mele. Iar oamenii trebuiesc iubiți în toată "complexitatea" lor, altfel mă întreb de ce-ai mai scrie. Însă orașul are și o latură mai deplăcută, trebuie să recunoaștem. Ocupația mea mă face să văd astfel de lucruri "descompuse" în fiecare zi. Iar aceasta este realitatea cu una din laturile sale. Există undeva o provocare pentru noi toți cei de aici, de pe această platformă. The Beauty of Urban Decay, o estetică a inesteticului (aș spune urâtului dar nu este un termen prea academic) ce prinde și place. Gândul meu alunecă atunci pe latura argheziană. Iar cuvintele pot căpăta forța unor cioburi de oglindă. Cu cât le "privești" mai mult cu atât poți vedea realitatea vieții tale imanente. Știi, e cu dublu sens. Termenul entropia este a doua oară când îl aud. Băiatul cel mic de clasa a opta l-a folosit prima dată. Îmi spune că "perseverez" în ceea ce încerc să fac și tot ce scriu nu are substanță, nu are suflet. O entropie estetică și doar atât. Cred că este cel mai bun critic al meu. Nu înțelege că atunci când scriem ceva rămâne starea și nu autorul. Asta dacă reușești s-o prinzi.
Mă întreb, dacă Nero și-ar fi iubit orașul i-ar mai fi dat foc? Justețea actului său a fost înțeles doar de Pausanias! Cu prietenie.

Mulțumesc pentru semn și bunăvoință. Încă mai bâjbâie după un verb dus pe dealuri în sus. Cu prietenie.

De fapt nu îmi încap în piele de bucurie. Prima mea steluță? Nu cred!

Totul se petrece discret. Praful, muzica, valurile, zumzetul roz al ratării, bilele, jocul... Treceri, balustrade, cărări. Cum poți cuprinde în câteva cuvinte această "apologie" de stări? Un discurs milimetric ce mă aruncă existențial pe o cale intens negociată. Să cad, să nu cad, să cad, să mă ridic? Frumoasă trecere. Recomand. Cu prietenie.

Am citit până la capăt. Și am înțeles. Iubirea este o monedă de schimb. Două fețe ale aceleași stări. De noi depinde pe care vrem să o vedem în palmă. Un poem foarte bun. Cu prietenie.

Cred că putem învăța unii de la alții. Cred că puterea se află în noi la fel ca și recunoștință. În rest cred că singura cheie ce trebuie să stea necondiționat peste inima noastră de lut e credința. Credință copilului pe care adesea îl pierdem pe drum. Nu trebuie să ne temem de moarte. Iar acest poem ne face să pășim curajoși în lumină. Frumoasă stare. Cu prietenie.

Luminile din Soho. Îmi arunc o privire prin geam. Îndrăznesc cu iertare. Storuri deschise în unghi vertical îmi relevă "lucruri mărunte". La masa de lucru el chiar se pricepea jonglând cu minunile lumii. Îngândurat? Nociv? Transversal? Nici gând! Era împlinit într-o ardere de viu a poemului spasm.

Un trup de femeie? Maestre, spiritul lumii se lasă atins în cuvânt, un jăratec ce aprinde mereu sfeșnicul Opera Mundi. "Gânduri" alese cu grijă și profundă simțire. Recomand!

Am recitit și nu mă pot opri. - Astăzi nu prea am chef darling. Câtă feminitate, câtă dorință de a acapara atenția. Parcă aș fi în fața unui film nominalizat la Oscar. Mă întreb ce ne-am fi făcut dacă nopțile ar fi fost păzite de doi aștrii. Iar "el" ... la fel de important. Chiar dacă nu pot, din partea mea o steluță. Cu prietenie.

Mulțumesc de trecere și de semn. Mai este mult până la profunzime și ideea de a scrie versuri scurte. Doar încercări…

Oana încercă o alternanță gol-plin și percepe-o dialectic atât în structura cuvintelor cât și în toate propozițiile și frazele cu toate grupurile sale. Dă un caracter exterior interior și accentuează cuvântul văzut ca o curgere graduală de la prima la ultima literă. Apoi încearcă același lucru în toate propozițiile și frazele cu toate grupurile sale. Succes.