tribulatie

Ceea ce s-a discutat nu este un fundament al artelor pline de digresiune, o incongruență sau o repetiție a eternității ce încape, înaintea primului gong, într-o sală de teatru. Este un roșu aprins sau un floral de cortină trasă de un rulment între două sfori paralele. Prima are menirea de a trage după ea născociri fără nume iar a doua, povestiri ce stârnesc impulsuri electrice ale celei de acum uitate. Inspirație. Tot ce aveau nevoie să știe era zbuciumul sufletesc, cu excepția mormintelor, un nume și o dată confuză. Din acest motiv eternitatea își striga nerăbdătoare ecoul deasupra zilei de luni, în vreme ce afară locuiau carismatic, înțelepții. Nu aveau alfabet, nu aveau ezitări, nu aveau rune. Doar un timbru poștal cu doi păuni pe un câmp înverzit, revărsați cu ochii-codali în albastrul cenușiu al norilor, storși până la disoluție sau până când nu va mai rămâne un fulger sau măcar un strop de amărăciune. Principiul care stă la baza atâtor ezitări va fi de acum transformat în ciuda tuturor opreliștilor, iar seara ne vom aduce aminte că fără tinerețe nu poate să existe tinerețe, iar vântul nu poate să apuce umerii largi ai potopului de lumină localizat oriunde, mai aproape de Creație. Și totuși există ceva în sufletul meu. Mă agăț de această eternitate zăvorâtă pe o scenă din purpură prăfuită iar plicul timbrat îl expediez numelui tău scriind cu linii de fugă și cenușă: aici mai există un fulger.