contratimp

De undeva din nord, caii vânduți galopau înlăuntrul firului de iarbă abstract, fremătând. Timpul se împotrivea ideii de veșnicie. Se umpluse cu pretexte și ochi de păuni, metalici, râzând, speculând roțile ce deveniseră hârtie. Inocentele clipe, efemere ca un fulger transparent dezgolit de singurătate, traversau nemurirea în gând, doi pași înapoi, flori de cireș luate de vânt, os hioid desenat pe peretele stâng cu umărul meu gol printre rune și pietre. Nu au nici un efect fulgii de nea căzuți peste inima mea caldă, rotundă. Dincolo se găsesc doar urme în deșert și garduri de sârmă ghimpată ce despart rânduri de păsări de-a dreapta și de-a stânga aceluiași mit înroșit în sânge nevinovat ca și cum fiecare cuvânt pentru sine ar spune o falsă poveste formală, păgână. Galopau caii vânduți înlăuntrul florilor de zăpadă. Deșertul se umpluse de iarbă și ochi de păun, un pretext al timpului contratimp, un os hioid cu a sa primă ninsoare abstractă, înălțat în rafale de vânt pe un portativ din sârmă ghimpată ce cântă.