ochiul de lemn

Arunc ochiul printre stele. Ochiul meu de mărgean ros pe la margini de carii. Caută-l! Potrivește-i pânzele pe catarg cu altă matematică a firii. Scoate-i la iveală pulsul din nerv plătind în întregime secundele pe același cadran în care nu știm ce urmează după ora prefacerii. Nu te scuza pentru deranj. Poți ține mâna-n buzunar heteromonic dacă vrei. Dislexia nu a vrut nimeni s-o cumpere. Și eu am crezut că a iubi rimează cu cel care urma să-și vândă sărutul. Un banal inventar diafanizat de fiecare poet cunoscut, aflat în rezonanță cu privarea de libertate. Nu ai nevoie de aripi maestre! Doar știi că universul acesta e static, un om micuț cu un cal de lemn ce paște răstignit timpul din palma acestui unic veac de singurătate. Mai este nevoie de-un cui și-un reazem de poartă pentru a acoperi distanța aceasta zguduită dintre brațul de lut și o ramură, trunchi noduros anchilozat de această toamnă târzie. Nu mai am timp. Cerul a devenit o hârtie de turnesol lăcrimată. M-am născut a doua oară orb ca un măr așezat pe o tipsie de aur. Un biet undițar bătrân ce-și trage păuș din ultima undă de apă a sa clorofilă albastră.