firul din urmă

Dumnezeu fiind totul, îi lipsește dimensiunea nimicului având similitudini cu non-ființarea, în schimb omul posedă în el în stare latentă nefiindul, care se activează prin moartea lui.
Nu te cred că nu ți-e frică de nimic, teama și angoasele câteodată inexplicabile, alteori cu motive raționale, se mișcă dezordonat în noi și doar rațiunea obiectivă le înăbușă manifestările, căci numai omul inconștient nu se teme de nimic.

Multumesc pentru acest frumos comentariu, cateodata trebuie, cred, sa ne eliberam mintea, sa ajungem la acea stare in care nu ne e frica de nimic, frica ucide, nu e buna, sigur, instinctul de conservare ar fi altceva :)

Naiv.
Mai mult.
Meditativ.
Focul.
Măduva.
Poțiunea.
Descrierea.

Cred că putem învăța unii de la alții. Cred că puterea se află în noi la fel ca și recunoștință. În rest cred că singura cheie ce trebuie să stea necondiționat peste inima noastră de lut e credința. Credință copilului pe care adesea îl pierdem pe drum. Nu trebuie să ne temem de moarte. Iar acest poem ne face să pășim curajoși în lumină. Frumoasă stare. Cu prietenie.

Simion... m-ai pus pe ganduri, dar instelarea ta ma bucura si ma incurajeaza.
Sorin, da, cam asa ceva :)
Adrian, asa este, credinta. multumesc de trecere, prietenia e reciproca!