Poezie
1000 de păsări
1 min lectură·
Mediu
duc bricheta foarte încet către țigară
o târăsc prin aer cu ochii înțepeniți
gazul mi se strecoară în nări ca un șarpe
până la vârful țigării aș putea aprinde orice
lipsa ta memoria apelor
jumătatea întunecată a camerei blocul de vizavi
sau inima unui șobolan adormit în gunoi
dar oasele mi se tot termină undeva abrupt
și inexplicabil nu pot rupe nici unul
ca să-l arunc pe geam câinilor dezlegați de tăcere
azi noapte au murit 1000 de păsări în somnul meu
picau cu viteza uimirii din golul crescător
și se izbeau de asfalt de garduri de copii
mi-era milă și scârbă
mi-am văzut capul spânzurat în geamul unei mașini
cu limba atârnată până la încheietura sforii
m-am trezit am dus bricheta foarte încet către țigară
păsările se târau prin soarele înțepenit
simțeam gazul până în sânge
034191
0
Luminez! Și lumina asta o să curgă la un moment dat...