Jurnal
atractie
2 min lectură·
Mediu
Iarba nu a răsărit. Numai tu priveai cu duioșie jocul veverițelor în frunzișurile vii, primele „creaturi” dintr-un nou roman de Walt Disney. Numai tu și cu mine pe deasupra uscatului trebuind să ascundem tristețea și vechea repulsie printre puținii călători în mijlocul pustietății. Printre ei câte o dramă sau poate o iubire de seamă.
Îmi place cum râzi! Mă gândesc că ar trebui să-mi prelungesc șederea în acest anotimp în care fragii sălbatici au propria lor formulă despre frumusețea rece și înfrigurată. Dragostea noastră nu ar mai fi o lucire stranie și nici nu am mai fi nevoiți să trăim nefericiți drumul mării. Totuși lebedele sunt un pic prea apatice. Nu crezi? Nu este o fină observație! Nu mai stăpânesc îndeajuns meșteșugul curățării penelor arse de soarele verii și a șansei de a naște strămoși prin ochiuri de piatră. Punctul de armonie și atracție.
Care este rostul acestor dulci amăgiri, orelor lungi dezintegrate în paginile astea profund afective, orașului descompus și mușcat dintr-o parte de visele toate? Cât timp dragostea noastră ar mai fi o avalanșă de munți rătăciți în dreapta șoselei? Cât de lung este drumul prin noapte?
Poate nu știi! Mă mulțumesc cu puțin. Cu iarba care nu a răsărit, cu părul tău mirosind a rouă de munte, cu fragii sălbatici sărutându-ți buzele calde, cu jocul veverițelor din parc, cu calmul tău netulburat fotografiind de pe marginea unei etichete, gravitația unei ghinde. Mă mulțumesc cu de toate!
023.261
0
Din păcate, ai viziunea unui “oraș descompus”, cu efluvii fetide și “mușcat dintr-o parte de toate visele”, asta ar însemna că și noi suntem descompuși, fiindcă trăim în el, totalitatea sufletelor noastre formează sufletul orașului, iar dimensiunea orașului este direct proporțională cu numărul locuitorilor săi.
Apreciez că te “mulțumești cu de toate”, că nu ești indiferent la manifestările naturii, iar viața te mulțumește oricum, cu plusurile și cu minusurile ei.