Poezie
ninge în Armaghedon
1 min lectură·
Mediu
nu pot trăi în altă poveste
povestea turnului alb
căutând sunetul anilor ancorați
într-un contrast de lumină și gheață.
ziua a dispărut undeva în câmpul neclar.
la fel și verdele risipit într-un glonț
nicicând dansând, poate dezintegrat
în milioane de particule arse.
e un flux albastru, opac
o închidere ușoară de pleoape
ninsoarea, secretul anilor revărsați, inima
numărând până la șase animalele-n dungi de argint
și eter, rupte de umbra din corp
rupte de pliurile gândului în nuanțe de roz
de o frumusețe aparte. a nins
pentru a treia oară în Armaghedon.
în fiecare zi devin cealaltă jumătate
îmbrățișând-o încet pe cealaltă
așteptând undeva trecerea munților
condamnat la o clipă de viață. ea a plecat
dezgolită de miez, cu buzele albastre
alunecând pe panta timpului ușor înclinat
spre adierea de vânt, căutând o altă poveste...
dansează umbrele într-o captivitate tăcută
un turn alb, mult prea alb
un zgomot îndepărtat într-o lumină de far
ceva ca un strigăt, ceva parcă ciudat.
nu este nici pasăre, nici o altă creatură.
e un flux albastru, opac
o închidere ușoară de pleoape.
024399
0
nu pot trăi în altă poveste
ziua a dispărut undeva în câmpul neclar
într-un contrast de lumină și gheață
la fel și verdele risipit într-un glonț
nicicând dansând
e un flux albastru, opac
o închidere ușoară de pleoape
ninsoarea, inima
numărând până la șase animalele-n dungi de argint
și eter, rupte de umbra din corp
a nins pentru a treia oară în Armaghedon.
în fiecare zi devin cealaltă jumătate
condamnat la o clipă de viață. ea a plecat
dezgolită de miez, cu buzele albastre
alunecând pe panta timpului ușor înclinat
dansează umbrele
intr-un turn alb, mult prea alb
o poveste ca un turn alb, în care te zăvorăști, împreună cu umbrele, cu asumarea sfârșitului, ca o închidere ușoară de pleoape. o jumătate, care o înlocuiește mereu pe cea plecată spre altă poveste, dincolo de țara de gheață. cuvântul cade firesc, ca o ninsoare. sau ca o umbră.