marin badea

formula vieții perfecte a imprevizibilului care dă atâta savoare a armoniei eterne a echilibrului atât de fragil dintre liniștea desenată de o imaginară linie a orizontului și o alta emisă pe

du-mă, vânte, unde-oi vrea, du-mă la mândruța mea, că-i rămasă singurea și mi-i tare dor de ea și număr zilele: cele în care urmează să împletesc cărări până la tine, cele care nu vor veni

Pe 13 mai 2012, na, belea, o adevărată zi cu ghinion, nea Gheorghe, Gigi Dănăilă, n-a avut ce face și s-a dus pe la fosta nevastă. De-a doua. Vorbește despre ea cu infinită ură. Spune că o cheamă

L-ai simțit încă de la intrare. Te-a izbit, ăsta e termenul corect. Imediat după asta te-ai așteptat să te oprească cineva, una dintre rude, să te întrebe: Băă, de ce sângerezi? De ce ai ochii

Pământul e cel care poate vindeca orice. Poate vindeca foamea. Dacă te doare din burtă, poți lua un bolovan și-l poți hăpăi de îndată. Gura ți se umple imediat de pâinea asta care e pământul. Iar

Numele bănățenilor e ușor de reținut. Toți se numesc chiar așa: Bănățene. V-am mai spus, dacă mergi pe uliță și te găsești cu ei, le spui simplu: Bună ziua, Bănățene! Dacă nu reușești să-i deosebești

se miră că dragostea ei nu a reușit să te vindece, că nu-ți este suficientă, că nu-ți acoperă tot spațiul, umbra, picioarele când ți-e frig, că nu reușește să te cuprindă în strânsoarea ei

Dacă am fi fost mai mulți frați, să spunem șase, în cameră ar fi fost nevoie de trei paturi. Mama ar fi dormit în cel de la perete. Trei dintre noi am fi dormit în cel de la fereastra cu aerul prins

Omului care moare, trebuie să-i crească un salcâm pe piept. Dacă salcâmul face flori albe, înseamnă că a fost un om bun. Dacă florile sunt roz, înseamnă că omul care a murit a iubit mai mult

să calci temător, să ți se îndoaie genunchii, dumnezeu are și el dracii lui, are temeri, tot ce vrea e să fie la fel de liniște ca la facerea lumii, nu-ți flutură velele și abia mai respiri, sub

Trenul e calul meu fermecat. Aleargă precum vântul și scoate flăcări pe nas. U-uu, tot nechează el. Iar eu sunt Făt-Frumos. Am la mine un paloș uriaș. Cu el mă pot lupta cu toți zmeii de pe pământ.

ne iubim cântând din trompetă, ta-ta-ra-ta-ta, ne vindecăm, facem schimb de solzi, de temeri, ne dăm unul-altuia timp, o secundă pentru tine, o altă eternitate pentru amândoi, lua-ne-ar

ce te bucură, la ce oră vine somnul, cum picură și de ce tot crezi că fiecare copac e o femeie care a îmbătrânit de singurătate dacă te ridici pe vârfuri ești cu o palmă mai aproape de

I inima ta e un cuib în care se ascund vrăbiile atunci când nu mai au nimic de pierdut prin aerul dens, când nu mai există anotimpuri, nici împăcări, nici căințe felul în care ea bate e o

sapi o groapă circulară, un fel de iris care a filmat totul, care stochează, cadru cu cadru, poveștile altora, încerci să pășești printre ele, să înoți, să stai deasupra cât să nu te su-fo-ce,

tot tu ești vinovat, tu ești cel care porți povara acestei tristeți, numeri ferestrele, numeri așteptările, numeri pașii, unu-doi-trei, câte femei, oho, te-au iubit, câți plopi impari și încă

ești fericit, azi vei naște un ou în care vei avea suficient timp și spațiu să te odihnești: tu și păcatele tale, tu și ghearele tale, tu și oul tău pe care-l vei naște cât să te încapă (ea

Gârla e un fel de mare care s-a născut prematur. Așa s-a născut și Mihăiță, tot prematur. Mama spune că nu a mai avut răbdare. Mătușa, însă, crede altceva: de vină e tata, care i-a dat mamei cu

Se mișcă lasciv. Așa crede ea. Noi, în schimb, ne facem altă idee: ori o dor hemoroizii, ori e opărită. Nu știm cum o cheamă și nici nu manifestăm vreun interes în sensul ăsta. Așa că o strigăm