marin badea

du-mă, vânte, unde-oi vrea, du-mă la mândruța mea, că-i rămasă singurea și mi-i tare dor de ea și număr zilele: cele în care urmează să împletesc cărări până la tine, cele care nu vor veni

Vreau să-mi cânte lăutari, să cânt să mă-nveselesc, hopai-diri-da, hopai-diri-da, ce candriu e și sufletul ăsta al meu, cum alunecă el, prin ani, ca un șarpe de baltă puțină printre trestii ruginite,

Așa e viața, se desfășoară în muzici săltărețe, cu priviri schimbate pe furiș, să nu se prindă codoașele că îmbârligătura se pune la cale printre zâmbete știrbe, în margine de uliță, căci la atât se

pe când te iubeam, vântul mușca din noi și noi mușcam din vânt, îl lătram, îl alergam, dădeam pinteni cailor, doi năzdrăvani, mâncau flăcări, scuipau flăcări, aveau aripi de flăcări, și

Marius Marian Savu e din Roseți și, de câte ori se plictisește, frunzărește ziarele locale și centrale. Citește și el din două-n două litere. Însă a învățat să formeze și numere de telefon, așa că

la trompetă poți cânta doar cu degetele care ți-au fost amputate, mergi de pe un acoperiș pe altul, stai suspendat pe hornuri, ești un vârcolac într-o noapte în care te simți în exil, luna se

19 ani are acum Călin Ion Marin. În sat, la Ștefan cel Mare, este cunoscut drept al lui Paloșanu. A fost purtat prin instanțe, iar pentru 24 de ore, zilele trecute, a stat la arest. Nu are 40 de kile

Măi-măi, o tânără fată, cu părul buclat, eu te-aș iubi, copilă, părinții nu mă lasă, că bun e vinul când mintea e odihnită și aerul e dilatat, iar trupul amorțit de întunecime, în amurgul mirosind a

Măcar de mi-aș fi găsit și eu vreo femeie. Așa aveam și eu, seara, mâncare caldă. Și ar fi avut și cine să-mi încălzească patul. Of, d-aia zic: mare dreptate avea aia bătrână! Nu degeaba mă tot

A încremenit această clipă, în vreme ce lumea s-a mutat pe un nor galben și semănând cu un uger greu de promisiuni. Scârțâie ușa veche precum piciorul metalic al ologului, de la parter, neuns și uzat

După-amiaza e ca o femeie zurlie, șaraiman și șaraiman, pe tocuri, fardată strident, îngălată, smotocită și mahmură de cheful de peste noapte, iar liniștea e spartă numai de ciocănitul enervant,

În iunie, casele din tule scot o limbă roșie de sete, semănând cu o prispă înaltă până la genunchi, pe care s-au așezat la sfat melancoliile trecute. Curge satul ca o apă vie din care am gustat

pe strada 9, din titu, trece ea cu părul în flăcări ar părea ca poate călca pe ape, atât de duios îi e mersul nu există explozii, ci doar o sfânta mare tandrețe în felul în care ea rătăcește de pe

E cald în autobuz, ca-ntr-un salon de nou-născuți prematur. E cald și mă simt cât se poate de bine. În buzunar, la pantaloni, pipăi cele două bancnote luate pe ceasul meu electronic, achiziționat în

Râmele trăiesc în pământ. Sau în scorburi. Alea din scorburi sunt mai bune, căci au gâtul roșu. Așa le zicem noi: râme cu gâtul roșu. Stau ascunse prin scorburi, unde s-au depus frunzele și noroiul

Fii în mine ca eternele toane ale vântului aspru, tot bolborosesc, coborând scările, asta ca să par preocupat și să nu fiu nevoit s-o salut pe cotoroanța din garsoniera de sub mine, care stă,

Tata lucrează la oraș, adică tare departe. Iar orașul ăsta e tot un fel de sat, dar mai mare, iar acolo casele sunt puse unele pe umerii celorlalte. Cum ar veni, în loc să aibă acoperiș, au alte case

În mahala, vorbele dulci erau precum plăcintele unse cu miere din flori de salcâmi: erau dorite de toată lumea și împărțite pe nevăzute, câtă vreme mușteriii, megieșii, coțcarii și răpănoșii aveau un

Primarul e foarte deștept. Casa lui se numește chiar așa, primărie. Până să ajungă așa, el a învățat multă carte, la școala de primari care e totuna cu aia de tractoriști. Tata, în schimb, a învățat

România rurală are propriul ei ciclu biologic. Satele încep să foșnească abia când înfloresc zarzării. Dacă Paștele cade în Aprilie, nu se vor împărți cireșe, ci doar cozonac cu nucă, vin și cocoș

fără vise dormea orașul prăbușit în rigole și doar ferestrele mai sclipeau verde, cât un mugure abia plesnit suflete, dă-mi mâna ta, îmi ziceai, e posibil să te rătăcești printre atâtea vitrine,

Se numește Stanciu Marian Florin și are 36 de ani. Am dat de el prima dată în urmă cu o lună. Zâmbea nevinovat, deși avea la poartă atât o mașină de poliție, cât și una de prim-ajutor. Doar

Scoate calul, pune șaua, vreau să plec, a-a-a, că această zi e roșie și plină de sfială ca o mireasă în prima lună de lehuzie, măi cârciumar, măi, și precum babele la sfânta taină a spovedaniei, după