Cronica tragediilor mărunte

Așa e viața, se desfășoară în muzici săltărețe, cu priviri schimbate pe furiș, să nu se prindă codoașele că îmbârligătura se pune la cale printre zâmbete știrbe, în margine de uliță, căci la atât se reduce dragostea, la un pahar de vin tânăr, la un umăr cald, la un sân moale, la un așternut mirosind, de-a valma, a sudoare și-a levănțică, nene, așa se lucrează mijul, cu viteza a treia, la trepidație maximă, poate și-n poticneli, că lumea e candrie și cam la atât se reduce și bucuria asta a sufletului, la tremur de carne, la cardeală pe nepregătite și la niște cârnați trecuți prin mirosuri grele de usturoi. Foaie verde măr domnesc, draga nenii, la nici 13 ani împliniți, își făcea de lucru pe la poartă, mătura ulița mahalalei, s-arate cât e de gospodină, abia mijită de pe oliță, că rar fusese văzută o fată mai boccie și mai așezată, cuminte de se cruceau matracucele, că nu ieșea din vorba hahalerie de mă-sa, cunoscută peste trei străzi și-un cartier mai încolo ca rea de muscă; așa a fost lovită Lucica, fulgerător, de un dor nebun și inexplicabil, că fata își tot căuta printre țâțele abia mijite, cu sfârcuri rozalii și tari, nici nu știa ce se întâmplă cu ea, o apucase lungeala de un balaoacheș de prin vecini, un mustăcios cuțitar, cu părul dat cu untură veche, iar ea abia învățase cum se prepară merele pe băț, cu zahărul candel ars prin ceaun, vândute, apoi, pe la târgul de vechituri, prin colț, direct de pe prispă, pe la școlile cele bune cu elevi premianți, i s-a lungit fetei privirea, că mă-sa, până să-și dea seama că sluta era cu gândul după cordău, a crezut că bolește pentru luesul ei vechi și reactivat, că asta e boal-a dracului, se transmite prin sânge până la spița a patra. Așa s-a întâmplat și-n seara aia de vară, când praful uliței, ridicat peste zi de camioanele de la fabrica de var, încă nu se așternuse, s-a dus fata prin vecini, dar n-o zarise nimeni, matracuca de mă-sa a întrebat în stânga și-n dreapta, dar fătuca parcă intrase-n pământ, a răscolit fiecare odaie, ba chiar un altul care văzuse prea multe filme, pe la cinematograf, la Flacăra, a făcut-o pe deșteptul și-a răscolit tot rahatul de prin closetul de șipci, crezând că fetei i s-a făcut rău de la atâta scremut și poate c-a alunecat prin găoace. Vorba aia: dă, mamă, cu biciu-n mine, că n-am ascultat de tine. Și câte sfaturi bune, draga nenii, îi dăduse mă-sa, cum să se ferească ea și să țină, tot timpul, genunchii strânși, că nici ea n-a ascultat și c-a rămas borțoasă tot de la 13 ani, că așa e și inima mea, cântă a dragoste, draga nenii, măcara că mă prăpădesc, și ce-mi place tot iubesc, s-a dat larma pe toată lungimea uliței, c-o căutau babele chele prin unghere, pe la lăptar, pe la Gogu-frizerul, prin paturile veneticilor, pe sub țoale, însă Lucica mea intrase în pământ, că așa a vrut sufletul ei, să se bucure, că-i căzuse cu tronc lingurarul ăla uns în plete, că nici ea nu mai avusese parte de atâta bucurie cum numai ea, de ani buni, atâta așteptase, fierbea sângele-n ea de mică, așa că mă-sa, luată de gânduri, s-a dus și pe la ghicitoare, la meșterele de citit zațul din cafele, să vadă ce i s-a-ntâmplat mândreții ei de fată, că parcă o-nghițise pământul. Nici o clipă nu s-a pus problema că poate că biata fată se prăpădise, așa că n-a călcat picior de milițian, era clar că fata fugise după hăndrălău, căci sângele e tulbure și iute, e aspru și alunecos, e zâmbăreț și întunecă mintea. A venit, dar după o săptămână, Lucica mea. Avea ochii vineți de la pumnii luați, gura mușcată, era ciufulită și nespălată, plină de păduchi, dar fericită: scăpase de gândurile prostești, se împlinise și era ceea ce-și dorise dintotdeauna, adică femeie.