Ziua în care iepurele era plecat de-acasă - 4

A încremenit această clipă, în vreme ce lumea s-a mutat pe un nor galben și semănând cu un uger greu de promisiuni. Scârțâie ușa veche precum piciorul metalic al ologului, de la parter, neuns și uzat de folosință îndelungată. Stau și mă legăn de ușă, când încă mai cred că îți bat în geam cu un stol de vrăbii zgribulite, molcom și diafan te chem, când ramurile nu mai au decât nervi dilatați, fremătând de așteptare și teamă. La noi în bloc, vecinele lucrează la Confecția. Toate femeile lucrează acolo, la fabrică, așa spun ele. Și fetele vecinelor tot acolo vor lucra. Vor merge, la muncă, în ture și vor avea bărbați care vor lucra pe șantier și care, după serviciu, vor merge la cârciumă. Nu știu de ce, dar ele nu cred așa ceva, spun că vor fi doctorițe sau artiste de cinema. Și tata lucrează pe șantier. Picioarele lui miros a transpirație și a cizme de cauciuc. El spune că d-aia se cacă în ea de viață. Obielele miros urât, dar mamei nu-i este scârbă să le spele. În schimb, eu, când o să mă fac mare, o să mă fac șef, așa îmi spun toți, că să învăț mult și bine, dar bine, după care o să fac tot ce vreau. Serviciul este foarte important pentru un om. De la serviciu, iei bani cu care poți cumpăra orice, adică țigări, pâine și vin. Îți desenez, pe-un petic de geam, acel ochi cu care te împresor. Mama nu are serviciu, stă acasă și are grijă de copii, adică de mine și de mucosul ăla mic care orăcăie toată ziua și care e fratele meu. Mamei i-a fost frică să se ducă la baba de la blocul vecin, care dă copiii afară cu andreaua sau cu fusul. E o babă urâtă, la care ne strâmbăm cu toții. Noi credem că face vrăji și că îi mănâncă pe copii, îi fierbe, după care îi pune, bucățele, în ciorbă și-n tocană. Pe lume, însă, cel mai bine este să fii șef. Șefii sunt cei care spun celorlalți ce să facă. O să mă ascund în această scorbură care e pumnul tău mic și închis cu lacăte fermecate. La noi în casă, șef este tata, dar numai sâmbătă seara, când e afumat rău. Avem și șef de scară, care ne ia la goană, când țipăm. Avem și șef de bloc. Ãsta e cel mai rău, căci vine, în fiecare lună, și cere bani. De chirie, de apă, de gunoi. Cere bani și pentru femeia de serviciu, dar și pentru asociație, adică pentru el. Banii sunt extrem de importanți. Cei care au foarte mulți, își iau mașină mică. La noi în cartier, nimeni nu are așa ceva. Doar șeful de la alimentara are. Și șeful de la bodegă. Dar ei nu stau la noi în zonă. Pe șantier, tata face apartamente, ca să aibă oamenii unde să stea și șefii de bloc de unde să încaseze chiriile. Oamenii care vor sta în blocurile construite de tata vor construi și ei alte blocuri. O să fie o lume de blocuri și de șefi de bloc. Blocurile se construiesc din niște plăci mari cât un perete, care se fac la fabrica de plăci. În schimb, nu știu unde se fac șefii de scară sau de bloc. Am auzit că la partid, iar partidul ăsta e cel mai mare șef, cel care comandă ca bărbații să se ducă pe șantiere și femeile să se ducă la fabrică, să facă rochii, fulare și sacouri. De aceea e mai importantă munca bărbatului decât a femeii, căci bărbații fac case în care vor locui alte familii, în vreme ce femeile fac rochii pe care nu le va îmbrăca vreodată vreo femeie de la noi din cartier. O să mă preumblu pe vechile cărări pe unde-ți legănai surârsul. Să mă învăluie cel care eram pe când n-am fost și cel ce sunt pe când nerod tot încerc să-ți trezesc remușcările care stau dosite, în afumătoarea veche, agățate de funii pline de sațietate și de plictis. Când o să mă fac șef, o să dau ordin ca toți copiii să poată mânca înghețată pe gratis. Mama peticește o bluză veche, bolborosind în batista unde-și ascunde suspinele, ca pe niște bănuți de argint. Pe focul mic, o mână de mălai, în apa puțină, o îngână neîndemânatic.Lumea întreagă e un orfelinat unde fiecare în parte se simte orfan și moare de singurătate.