Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Cronica tragediilor mărunte

Povestiri de cartier - 5

3 min lectură·
Mediu
Vreau să-mi cânte lăutari, să cânt să mă-nveselesc, hopai-diri-da, hopai-diri-da, ce candriu e și sufletul ăsta al meu, cum alunecă el, prin ani, ca un șarpe de baltă puțină printre trestii ruginite, când noiembrie se cască plictisit și ne molfăie, printre gingii stirbe, cum îmi tresaltă inima și cum, de dor, de chin, de jale, hopai-diri-da, că mi-e drag ca să trăiesc, simt cum mă lungesc precum aburul, în câmpie, când sulița soarelui se cască oblică. De ce oare cin\' iubește, suferă și pătimește? Peste mahala, bruma lucește metalic, peste țigle, peste olane, ca o brișcă de cuțitar iute, iar dimineața miroase toată a iasomie, a flori de vânt, a strigăt singuratic de guguștiuc uitat prin cuiburile de prin plopii plini de mătreața anilor. Doar cișmeaua din colțul casei date cu var susură grăbită, absorbind colbul uliței, praful de pe lucruri, de pe brațe, de pe pietre, dintre cuvinte, dintre o depărtare și alta. Of, leliță, șipcile gardurilor au fost demult puse peste focul iute, din iernile lungi și umbroase, iar vara e o domnișoară săltată, cu fuste multe, crețe și colorate strident, rotindu-se pe la răscruci, hopai-diri-da, cum zumzăie, cum clocotește sângele, cum alearga el iute, iute, sacadat și cum lingoarea pune stăpânire peste mințile zăpăcite de mirosul patimilor, de dorințe împrăștiate, de fierbințeala șoaptelor, de amurguri precum buzele coapte ale codanelor. Așa e viața, hopai-diri-da, o trecere dintr-o culoare în altă culoare, o vânzoleală continuă, un chiștoc de țigară cu tutun puturos, uitat în halba cu bere, un colț de lume decupat dintr-o fotografie în care timpul a rămas încremenit, ulița toată e un amestec pestriț de nuanțe, de la verde spălăcit la roșu cărămiziu, pe zidurile pitice ale caselor cu odăi înguste, umede și puține, numai lumea toată zâmbește continuu și strâmb, prin strungăreața de gurist cu șatete vechi pe la sindrofii simandicoase. Există băcănia din colț, cu obloane metalice, grele, peste niște ochiuri de geam acoperite toate cu mirosuri grele de cârnați, de lebăr, de sânge de tăuraș sacrificat devreme, de parizer năclăit, de pastramă de berbecuț, de motorina dată peste podelele de șipci roase de pași și de șobolani, există vechea frizerie a lui Gogu-frizerul, Dumnezeu să-l aibă în pază, fericită fie trecerea lui, apoi găzăria veche, atât de utilă când te năpădesc pleoșnițele, lindinele sau bolile grele ale cariciului, există florăria din colț, cu mușcate, cu tuberoze, cu miozotis, cu căldări pline de garoafele date scorțoșilor luați de popă sau chiar de Sfântul Dracu, cu crini acoperiți de parfumuri grele, e cărarea veche către hoașca bătrână, pe unde îi poartă pașii pe liceenii cu tuleie abia mijite și cu obrajii acoperiți de coșuri și de pofte firești, apoi e casa mandatarului, săltată, cu acoperișul din tablă adusă de la Galați, urmează locul de întâlnire a veneticilor, birtul vechi, peste drum, la ulița mare, unde țoiurile se aud ciocnindu-se precum sufletele înecaților, de maluri, cu zgomote surde precum cele din patefonul colonelului bătrân, cu picorul lăsat pe la Odessa, totul miroase a zahăr candel, ca-ntr-un rai păcătos, hopai-diri-da, numai eu sunt asemenea unei armonici dogite, îmi tresaltă sufletul de atâtea amintiri rușinoase.
002.042
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
517
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

marin badea. “Cronica tragediilor mărunte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/proza/13944968/cronica-tragediilor-marunte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.