Poezie
sub stratul dintre logică și înfrigurare
2 min lectură·
Mediu
se miră că dragostea ei nu a reușit să te vindece,
că nu-ți este suficientă, că nu-ți acoperă tot spațiul,
umbra,
picioarele când ți-e frig,
că nu reușește să te cuprindă în strânsoarea ei atât de precisă,
că te simți ca un ceas neîntors și cu limbile care s-au prelins din tavan
direct pe podea, unde băltesc,
că n-a reușit, la dracu, să-ți scoată din piele, ca pe furunculi, toți demonii
la care te-nchini, toate marotele
și nici să-ți jupoaie pelicula aia atât de febrilă
care-ți acoperă sufletul,
care nu vede decât pe timp de noapte, ca liliecii,
câtă vreme întunericul e cel care te hrănește,
e un uger uriaș
prin care curg melancoliile
niciodată nu ți-a păsat cine te va mai ascunde
și unde,
tot cauți o mână care să te cuprindă, să te s-u-f-o-c-e
cât se poate de tandru, (ucide-mă, iubito, ucide-mă!),
tot cauți o amforă în care să zaci și cu care să te scufunzi definitiv,
care să nu mai fie găsită vreodată,
ești un iona modern, nu-ți pasă decât de efectul introvertit al xanaxului
exact când pereții devin o cămașă de forță, el e dumnezeul tău,
e cel care te poate trece în ziua de mâine de care ție evident că nu-ți pasă,
cauți acel țărm care te-a făcut atât de înalt că puteai acoperi soarele, albatroșii,
când te hrăneai cu alge, când ție îți era foame de carne de om, ca antropofagii,
îți era foame de carnea ei,
de sângele ei,
de ceea ce se ascundea sub stratul dintre logică și înfrigurare,
de timpul acela care anchilozase,
îl căutai
pe cel acoperit de mâl,
pe cel care nu mai are habar dacă e suficient aer,
dacă în acest spațiu trăiești un trecut care se repetă
nu poate înțelege, iată, că nu îngerii aduc vindecarea, ci tot ceea ce este irațional,
că depresiile au un cod secret prin care știu să se exprime,
au limbajul lor braille
pe care numai degetele care pot cânta îl pot percepe,
au misterele lor care zac în amforele încă nedescoperite
și, da, nu e suficient să-ți respire lângă inimă
când acest lucru se întâmplă atât de rar,
de puțin,
de imprevizibil,
când dragostea este un pansament peste o rană care se ridică pe dedesubt,
e un copac cu rădăcinele crescute viguros în aer
și încă nu s-au inventat păsări care să-și facă sălaș
în bezna care crește-ntre noi
001.823
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- marin badea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 398
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 47
- Actualizat
Cum sa citezi
marin badea. “sub stratul dintre logică și înfrigurare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14045532/sub-stratul-dintre-logica-si-infrigurareComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.