Florin Bratu savurându-și propria clipă

Narcisa Turony



Florin, Florin, Florin de trei ori Florin,
așadar la 1 septembrie te-ai născut
nu mă așteptam la așa ceva din partea ta
uite, mie mi se pune cu fiecare 1
câte o circumvoluțiune pe inimă apoi
astă noapte nu a fost lună plină, gândesc grăbit
să umplu cu fiecare rând albul monitorului meu
și albul monitorului tău
validând definitiv reciprocitatea
desigur e o deducție logică starea mea de acum
și cuvintele astea fără mal nu se mai izbesc de timpane
aproape la fel de verde, al treilea ochi
clipește, clipește în alfabetul morse -
La Mulți Ani ! La Mulți Ani ! La Mulți Ani ! și n-ar strica
să mă vezi măcar o dată pe an, sau pe lună
și de miliarde de ori pe pământ
mai gândesc totuși să deschid messengerul ăsta anost înainte de noapte
în definitiv vreau doar să îți spun că
însemni atât de mult pentru mine
prin cea mai lungă urare în spațiul din pagină
pe care Maria cu toată îngăduința mi l-ar putea da
de rest scriu alții...
nimic nefiresc, doar toate gândurile duc astăzi la tine
deși nimeni nu știe de unde dracu încep
prin urmare nu am nevoie de nici un motiv
nici un motiv nu a avut nevoie vreodată de mine
așa că îți pot spune : să fii fericit, Florine !
e seară-n oraș la lumini au dat drumul
și-aleargă zălude pe străzi
iar eu mă prefac că nu le văd
căci nu aș putea să îți scriu în același timp cum
în intestine îmi mai crește un șobolan parcă
în așteptarea zilei de azi, unii ar crede că e doar a ta.
inevitabil totuși
ultimă dorință
să-ți mai înșir 100 de asemenea tembele urări
știu că acum îmi trimiți îngrijorat un mail
nu e nevoie, nimic nu s-a întâmplat,
probabil toamnă, probabil eu...
uneori veselă
tristă uneori
mai singură niciodată
ca atunci când nu ne ia lumea de la capăt
iar pe noi nu ne odihnește nici o clipă
icar s-a prăbușit în numele existenței, spuneai,
e bine că noi nu ne-am destrămat decât până la visare.

puțin înainte de a închide calculatorul și îmbrățișarea
la capăt ar putea să se plictisească și să plece
sfârșitul lumii
și lumea întreagă
am rămâne doar noi
și ți-aș putea spune
toate câte tehnologia asta rudimentară și invidioasă mă oprește
am mai spus într-o urare anterioară
cea prezentă rămânând implicit posterioară
și explicit implicită
fără aniversări ne rămân dorințele nescrise
spuse vor fi doar dacă deschizi naiba mobilul ăla odată
fie-vă milă, cineva să salveze totuși urarea asta
și cealaltă și celelalte
cineva
altcineva.



Dumitru Cioacă Genuneanu




Eeee, de-asi avea si eu relatiile pe care le are Florin Bratu cu Dumnezeu...\"cand eram mic visam sa fiu dumnezeu\" (din \"Biografie florin bratu\")

Florin din copilarie
vrand chiar cat El sa fie
e normal ca zi sa-mi zica:
-Domnul mi-e-o ruda mai mica!

\"de fiecare data cand ma impiedic alunec din lumea asta in alta\" (vers din \"*****\" de Florin Bratu)

fiindca-l iarta tot mereu
pe Florin, cu Dumnezeu
eu ma cert, ca lui nu-i zice
de rau, de-l prinde la fice,
iar pe mine m-ameninta
de-alunec, (desi n-asi vrea
da-i acuta o cerinta),
ca-napoi nu ma mai ia!

p.s.
fiindca-l vezi pe Barosanu\'
mai des, cand e-n toane bune
cat m-ar costa de vei pune
o pila lui Genuneanu?

Incheiere:

La multi ani! Florine Bratu,
fericire, sanatate,
si-o vatra, sa coci aluatul
versurilor inspirate



Nancy M.Popa




Today is your day

“Armâncă. Îmi place cum sună. Așa o să –ți zic de acum înainte”

Îți mai aduci aminte Florin? Mai ții minte discuția noastră de atunci?
Cred ca tu ai fost printre primii oameni pe care i-am văzut cînd am pășit la Eliad.
Și printre primii cu care m-am împrietenit. Și care mi-au dat sfaturi în ceea ce privește poezia

Hai să-ți spun o întămplare ,zic eu oarecum hazlie. Eram pe messenger cu un amic , și îmi ceruse o poezie pentru invitația de nuntă. M-am gîndit la “cerere în căsătorie”,poezia ta. Și pînă atunci nu mă
gîndisem la Favorites. Și dă și caută pe Google.Și caută. Te-am găsit....ca Florin Bratu fotbalistul.
Nu cred ca erai tu,nu?Hehe.
Acum redevenind serioasa-dacă pot!- ești unul dintre oamenii tare dragi mie.De talentat nu mai zic.
A, și modest. Mă bucur că te cunosc. Chiar dacă nu las mereu un semn al trecerii mele prin pagina ta, sunt mereu cu ochii pe tine.
Îmi place ușurința ta de a introduce în poezii-nu, nu poezii, meditații despre viață-atîtea noțiuni filozofice
„ușurința” de a amesteca abstractul cu melodia poeziei.

De ziua ta îți doresc multăăăă sănătate, fericire, noroc, spor la scris și să-ți se împlineasca toate visele. La mulți ani!Happz Birthday, Feliz Cumpleaños și multă sănătate.

Să rămîi așa cum te știu eu. Glumeț și vesel.

Ti bash

Cu drag și admirație!



Lucian Preda




Vandut la o licitatie
catelul meu a luat purici
seara se lupta cu leul
iar ziua plutea in nevroza

ma chemi spalandu-mi ochii de lumina
iar toamna ma arunci ca pe un mar
degerat de viermi caznici
intr-un lighean de otel

zorile ma trec de un val
si dau in primavara
imbracat in negrul pervers
ce se arata dornic de aventura

si ma intreb in ganduri betive
de ce azi se va naste o stea
intr-o fereastra deschisa
spre ziua de maine?

degerat ma inchid
in coconul meu
ce va umple paharul
cu mine.



Nuta Craciun




anii calatoresc cu tine pe carari de munte
versurile raman felinare
in burtile unor nopti flamande
de adevarul tau

as vrea sa scriu cuvinte pe masura prieteniei ce mi-ai aratat-o
de cand am intrat pe site, dar... am sa te rog sa vezi tu dincolo de
emotia mea si sa intelegi, ca pretuiesc fiecare cuvant pe care mi
l-ai spus, ca pentru mine ramai prietenul bun (desi necunoscut) pe
care il admir si care si-a facut mereu timp pentru un popas
la o ceasca de poezie

o imbratisare virtuala, felicitari poeziei
care te scrie frumos, si cu masura

LA MULTI SI ADEVARATI ANI!
fie ca iubirea sa te atinga mereu, coplesindu-te!



Adrian Erbiceanu



Doar ele

Motto:
“ea există”...”prin altul”

(ce afirma Florin Bratu și...ce am înțeles eu):


gândiri introverte...
ochi neofiți
-la pândă să vadă
pe dincolo ce e -
se cern printre umbre
de umbre stâlciți
între două felii
de Cale Lactee

țârmuri zdrelite
- mal peste mal -
mări desecrate
- conjucturale -
par gata să-nceapă
atemporal
crucificarea
pe tâmplele goale

glasul de arderi
- răscopt cantalup
dat să-și reverse
semințele ciunte
peste durerea
irumptă din trup -
seacă o vale
naște un munte
..........................
sori rătăciți
printre stranii orbite...
mări doritoare
de tălăzuiri...
arse pământuri
în van scormonite...

și ele
doar ele
tânjind la iubiri...



Dana Ștefan




Florin nu poate să-și ia în derâdere feliile din el, la întrecere cu el, doar dintr-o simplă provocare…
Cine, stăpân peste un neam de zei bătăioși și muritori prea năbădăioși, își poate concentra privirea închizând un ochi, ca să poată cuprinde azi, dimensiunea unui tip infinit? Un ochi, e prețul, pentru că celălalt e privirea, cu mult mai vastă, e a fântânii ..
In fața unei asemenea ambiții, această aventură a cunoașterii din propria lui istorie bântuită, se înfățișează totuși straniu, în fragile diviziuni care se pot despărți ca într-o cumpănă a apelor.. Pentru că, a tinde spre acest ideal, Florin trebuie să parcurgă spații fantastice, într-un anotimp cu dublă determinare, în care se pot întâlni uimitor, și vise de pe această lume...
Și-atunci, prin nebănuite călătorii ce îi definesc timpul său, cu tot ce enunță el ca nevoie sufletească, cu tot efortul unui studiu de creație dinainte de codificările care prefac cuvântul în poezie, el pare să reziste până și aici, în mistificarea unui om care scrie.
Florin devine astfel, o lume a cuvântului sau, autoritar tocmai în ambiția lui accentuată înspre himere de cuvinte.
Impulsul acestei revelații îl duce dinspre propriul său elan inventat, într-un elan de autocuprindere, spre explorări ale foșgăirii nopților în crengi bântuite, înfășurate întotdeauna în șerpuirile tandre ale unor brațe de femeie, aceeași femeie, cu ochii prea albaștri...
Culoare lumină, ecouri în alb-orice-culoare, rând pe rând, vrejuri de sentimente și gând întoarse ca un lujer, iar peste acestea toate, Florin savurându-si propria clipă, încât nici un romantic declarat nu e atât de intens-tânăr-visător...

Și când, rostogolindu-se și pe o pantă de colină, el mai poartă cu el și un verde crud, nu-ți mai rămâne decât să-l privești, ca să înțelegi apoi, ce ți se petrece...



Maria




carnea ta se face scară,
carnea mea idee
eteree...

tu vei fi acela ce vei cere găzduire
la marginea lunii
vremea se întrepune între noi
răspunsuri
repetând alfabetul începutului

doar eu
mă plasez obsesiv
în centrul
tuturor lucrurilor

chiar și atingerea mâinilor tale
mister ce va domni în mine
va limpezi vârste
frunzele saltă luminate
orânduind sclipirea apei
în nopți cu lună

întotdeauna
am avut vaga bănuială
că eu semăn numai cu mine
de răsărit
răsar cu altcineva

iar femeia e mai iubită decât iubirea
albastru deschis peste eternitate
pentru mine ești privirea ce se agață de lumina zilei
ești somnul timpului înmugurind
în pulberea vieții

doar tu
te mai prefaci uneori
că exiști
cu ochii mari de albastru
în care veșnic
caut constelații
și veșnic
ma intrigă lipsa lor

văzduhul îmi scutură uimirea în poemul unui nou anotimp
respiră
neprihănită ziua cu noi
ne invită la ospăț
doar zborul umbrelor vrea să dea visului
o nouă formă

n-am să zbor niciodată spre nori
cărări
unduiesc dinspre tine
spre mare

îmbrățișarea fierbinte
tulbură
absolutul la marginea
apelor
între cer și mare
râsete
un copil își cântă melodia
pe zodia fecioarei
însetat de azur

sus cerul
stă a se face că plouă cu găleata
sau poate
cu amândoi ochii săi

albaștri

cuvinte venite în grabă
mă aleg
să le fiu sclav
mă eliberez de mine însumi

încât resimțeam acut nevoia
de a construi o barcă imensă
în care să punem
lucrurile noastre de preț
așteptând resemnați
inevitabilul potop

și
refugiul ochilor prigoniți de lumină
surâs de copil
adunat în singurătatea mea
mistuită de întrebări

marea majoritate a timpului însă
(ar trebui să schimbăm și cuvântul ăsta
la un moment dat)
ne așezam tăcuți
unul în celălalt
fix
în centrul universului

albi din creștet până în tălpi
ne facem cu mâna
unul la celălalt
iar

uneori
îmi țin capul în nori
alteori inima

septembrie e timpul grădinilor suspendate
umbra lor ne dezmieardă trupurile
smulse din visul nopții
rătăcim pe urmele speranței
cineva te strigă pe nume

apoi altcineva mi-a tradus numele
în vechea greacă sau poate
m-a confundat numai


cu propria oglindire în mare
unde totul se potolește
sufletul celuilalt navighează într-un colț
devenind propria oglindă

îmi vine
să-mi cioplesc dintr-un olimp
albastru toiag
să-mi sprijine mersul
din vârful lui
să nu mai văd decât esențe

într-o altă vreme
cu lumina plăpândă peste amintiri
toamna stă sub zidul întunecat
fără să răsufle

brusc
degetele mele îți îngrămădesc numele

între mine și tine poemul acesta
ca un cântec de lebădă
chipul meu recompus din litere
și câteva cifre uneori