Ligia Pârvulescu

e timpul amorțirii în lumina de mai încremenită în beția de ierburi privesc din ghiveciul meu simplu de lut salcâmii ce-și spânzură brațele-n cer și-mi scot sufletul în aerul limpede ca pe o

mă uit după tine printre zbateri de pleoape aștept în pragul gurii să intri în mine ca-n adâncimile răcoroase ale unei case vechi și obscure cu obloanele ochilor trase pe jumătate vreau să te

îmi umbli împleticit prin destin deschizând neglijent sertare adânci în circumvoluțiuni căptușite cu grăsimea uitării te simt cum înoți greu prin mine în mierea îngroșată a pereților

e bine când dormi aici lângă mine ținându-mă strâns în brațe sub cearceafuri cascade pisoi adormit cu ghemul în labe lumina taie roșiatic perdeaua nu știu nimic despre soare triluri și alte

stai adunat lângă celelalte povești lumina taie roșiatic finalul nu știu nimic despre soare și alte mărunțișuri cu zâmbet pe toate le învârt prostește în palme ca pe-o veche pereche de cărți din care

pe cadranul sub care timpul stă nemișcat pendulez între vieți demult încheiate, într-una din ele sunt tu iat-o, destin împăiat cu memorii uitate cu o incizie neșovăită ea deschide impecabil

uite, cum stai acolo-n fereastră chiar îmi pari o formă de viață parțial cunoscută într-o clipire de ochi te-am strâns complet între pleoape un tu mic cât un diametru de iris căprui mă mir, niciodată

liliac vânăt gânduri răsucite de ape ziduri strâmbe și ude miros de urină femei dezbrăcate răspântii de paturi sentimente de-a valma mâini și picioare copii repezi prea roz păpuși fără ochi ace

(mamei mele) există în tine un galben de plantă filtrezi lumea prin nervuri țesute stingher în cotloane din sufletul meu mai locuiesc și acum în spitalul părăsit de perfuzii și oameni pe care mi

și uite mă-ntorc bâlbâit cu urme fine de praf între gene să-ți povestesc despre haine albe și crem ieri am văzut în vitrine rochii pentru mirese probabile femeile treceau și se făceau că nu

mi-ai sărit în drum, un câine ce se-ncurcă printre picioare amator de stăpân și de-o coajă de pâine te-am mângâiat tandru pe cap și ți-am întins oasele mele de amantă bătrână și-ațoasă am intrat

s-au deșirat pânzele de cort ale cerului saturate de-albastru apoi Degas și-a pictat balerina care a desfăcut coregrafic picioarele era mama și așa m-am născut tutun în plămâni și rezumatul tuturor

♫ tabac, degete lungi, blue lagoon curaçao nici nu știu ce soarta mea mai caut p-aici cică-n seara asta e jazz ascult mișto printr-o sticlă murfatlar dealu mare sau ce naiba e ♫ noaptea asta le-o

Crengi peste cer aer, foșnet de apă noapte.

Flori ciudate pe ram noapte, argint tremur ușor.