Ligia Pârvulescu

Spovedaniile își înfig pumnale în Tine printre pocale seci și altare pustii ai fugit rănit din biserici și psalmi mă-mbrac în starea trădării de Tată aprind lumânări pentru cei lași și

Mi-ai lăsat în prag fără veste-ntr-o noapte ceai din cel negru, aspru și-amar l-am găsit pe preș ca pe-un câine bătrân păzind întoarcerea umbrelor noastre legate adulmec aburul ca pe-o otravă

abia mă-nălțasem cât șapte ani / și trei sferturi de-abecedar / când mama a-nceput să nu mă mai vadă / nu-mi mai spunea seara povești / nu mai fuma și mergea des la baie cu pas tremurat și buzele

În mine orbirea și-a creat noi metastaze stau albă în prag tu ești palid, înalt te naști iar cuminte și crești între gânduri ca Isus în biserici de lemn și cu șolduri rănite alungi cu

Plouă / plutesc înnodată în zodii de apă prin piele-mi foșnesc șerpi leneși lucioși pleoapa închisă e felia de măr acru înecată în gin / și lămâia azi m-am dat afară din mine / pe motiv de

Mi-aduce un zâmbet furiș tăcerea asta strânsă vag în cearceafuri încet și frumos cum știi tu să dezbraci lumina fără durere fără contur umărul meu are gust de măr galben mi-ai spus mă

Iau pământul în dinți mestec metodic e normal, presimt zodia Taurului sânge se zbuciumă brusc în timpane în ritm de copite turbate coaste mi-adun din țărână cu gesturi mândre de macho înfrânt pup

Se scurg la vale glezne două șiruri de ape lungi picioarele mele sunt turnul plictisit care moare în Sena lumina în felinare miroase a rece Montmartre e parfumul Guerlain golit în pagini de

El legăna a somn o floare în palmă tristă și roșie covorul lenevea mere vechi tremura un pian gol în fereastra albastră, deschisă clape strânse în șira spinării nota re neagră nudă rotundă

Compartiment de tren nou, bărbat necunoscut. Mergeam amândoi spre mare și vorbeam despre o femeie moartă pe care n-a cunoscut-o nici unul dintre noi. Un subiect ca oricare altul. O femeie găsită

Am plecat șerpuind din piața de pește săracă la oră de noapte mă scurgeam iar în găleți ruginite, nu m-am vândut nici astăzi de pe tarabele goale. Muzica lui își stinsese ecoul în

Privește! Acolo, la masa crem de sub pomul cu frunze aspre din plastic aerul vă împletea brațele, mai știi? Cum nu, uite, sunteți acolo și-acum, e vară, reflectorul e galben (crucile și

Spre asfințit lupoaică bătrână și crudă noaptea vărsa din blănuri fiarele sângerii ce umpleau cerul de răni și smulgeau bandajele lumii. În ceața de gânduri greu cu aripi de petrol se

Rază cernită prin frunza căzând spre pământ.

În bălți, apa spărgea soarele în bucăți. Noaptea deja pierdusem în ritmul respirației ultimul scâncet străin umflat de alcool, injectat cu morfină. Iarba fiarelor înnodase casele cu părul

Câmpul miroase a flori arse îmi amintesc chiar și-n noaptea asta când îți spuneam iar tu nu credeai ridicai nasul în adiere mă priveai zâmbind mă sărutai miroseai a flori arse, iar eu

Ploaia ascunde zâmbete râncede. În saliva-i bogată, clovnul acid și-a aruncat gura și vine săltând cu ochii de inox și pas retezat, spre balul de marmură, spre crima de sticlă. Adu-mi o

Trăirile acelea animale rănite își ling umorile peste sufletul meu. Mă-ntorc spre carotidă, moartea mă bate pe umăr azi poartă costumul acela de carnaval tăcut de crepuscul și umbră. Dansăm

Mi s-au răstignit palmele în nopțile roșii De atâta plăcere de flăcări în noi. Știu că tu mă iubești. Vii tandru și plin în nopți de ambră să-mi jelești Sufletele zvelte, Haremul nostru până