Resturi

emoționant și autentic.
voi reveni.
Adela

eu zic sa nu te lasi prea mult influentata de persoane prea entuziasmate. mie imi place la tine ca mergi pe tonul confesiv, care incepi sa-l stapanesti, cu toate ca mergi pe o reteta a sugestiilor rastalmacita de multi. dar asta pana la urma nu inseamna nimic, poti reda sentimente noi si puternice, cum o faci in unele poeme, aici insa posibil sa fi ratat intreg poemul. sunt trei lucruri care ma fac sa cred asta. folosirea unor formule de insusiri invechite precum: adânciți de nesomn / chircită ca. uneori cititorul nu are nevoie sa-i mai spui inca o data ca mama ta era oarba. si in orice caz, daca vrei sa subliniezi acest lucru, nu o face cu astfel de expresii :)

urmeaza apoi a doua strofa unde eu sunt tare dezamagit. mama si tata sunt descrisi in momente frumoase, semnificative, faptul ca ochii vostri sunt niste castane este destul de bun, dar strofa se termina intr-un cliseu copilaresc: am început să mă lovesc tot timpul de lucruri. cred ca ti-ai dat seama si ai incercat cumva sa salvezi formula si atunci mi-ai zis de cum orbirea mamei te afecta intr-un mod inconstient la scoala: terminam orice frază c-un semn de-ntrebare. vers care nu este deloc rau pana la urma, dar sustinut altfel zic eu:

și nu mai vorbea deloc despre mama / la școală terminam orice frază c-un semn de-ntrebare

finalul este usor previzibil, facil. prelungirea mamei intr-o sora, in propria fiinta este un lucru interesant, dar pe mine nu ma convingi doar cu: sora mea avea o inimă mică și multă lumină și n-aveam s-o cunosc niciodată. este mult prea vag

sa auzim de bine

mulțumesc de apreciere, mă bucur că rândurile mele au reușit să ajungă la sufletul tău. Trecerea ta e importantă pentru mine. Te mai aștept.

mulțumesc de apreciere, mă bucur că rândurile mele au reușit să ajungă la sufletul tău. Trecerea ta e importantă pentru mine. Te mai aștept.

într-adevăr, poemul se poate interpreta și prin prisma orbirii mamei. Recunosc că nu m-am gândit la asta.
Intenția mea a fost ca această orbire să fie doar la figurat, am vrut să spun doar că mama nu mă mai băga în seamă, că era foarte preocupată de altceva. M-am gândit că dacă spun că \"mergea la baie des\", \"tata nu mai vorbea deloc despre mama\" și alte imagini din astea (eu și tata de aceași « parte », cu ochii noștri căprui, doar mama cu ochii albaștri), reiese faptul că mama are într-adevăr o problemă fizică din cauza căreia relațiile dintre părinți s-au răcit foarte tare (tata venea doar în prag), eu ca și copil nu înțelegeam motivul, și din cauza acestei atmosfere din familie eu ca și copil am fost afectată în mod negativ și atunci am început să nu mai fiu adaptată la lume (lovirea de lucruri, semnele de întrebare).
În ultima strofă am vrut să dau cheia poemului, și anume că mama mea era gravidă cu un alt bărbat, și-mi spune asta voalat ca unui copil, sub forma unei povești despre sora mea (cu ochi albaștri, deci ca ai ei, nu ca ai mei și ai tatei) pe care n-o s-o cunosc niciodată, (pentru că a făcut un chiuretaj, mă gândeam că o să reiasă asta și că nu mai e nevoie să precizez). Deci sora mea era realmente sora mea (vitregă, nenăscută vreodată). Subtitlul arată că această ultimă poveste spusă de mama mi-a marcat undeva, mult prea devreme, apropierea de maturitate.
Repet, asta a fost doar intenția mea (realizată prea indirect probabil), se poate interpreta și cum ai spus tu, orbirea la propriu și mama ca propria soră la figurat. Ai dreptate cu unele asocieri de cuvinte din text.
Știu că există multe stiluri de scris, și că diferite persoane se entuziasmează de diferite stiluri. Nu mă aștept ca o încadrare a mea într-un stil sau altul să entuziasmeze pe toată lumea, ar însemna să fim toți la fel, și ne-am plictisi :). Mulțumesc de trecere și de spuse și te mai aștept.

O inima prea mica si-o mama trista, o litera T cu ochi albastri si-atit demulta tristete de-ti vine sa indoi lumea sub forma de S...dar e frumoas, fiecare avem cite-o litera trista poate uneori un intreg alfabet.am frati pe care nu-i cunosc, nu fiindca aveau o inima prea mica ci fiindca pur si simplu n-am avut ocazia sa-i intilnesc, e bine? e rau?

Luana, nu cred că știm dacă e bine sau e rău. Rămânem cu amintirea senzațiilor și cu întrebarea dacă e bine sau rău. Și nici asta nu știm dacă e bine sau rău :)...and so on. Mulțam de vizită și te mai aștept.

citit la prînz, am citit și acum din nou. Cuvintele sînt cele normale pentru un asemenea joc de sentimente, pentru o însăilare de întîmplări absolut domestice. Problema este alta. Textul în cauză este posibil să se încadreze foarte bine într-o bucată de proză, în ceva de o întindere mai substanțială, unde să nu fie partea dominantă. Pentru o poezie este diluat, nu are forța necesară să șocheze.
Data viitoare, cred că voi citi ceva cu mult mai puternic exprimat. Spun acest lucru pentru că există talentul necesar.
Cu bine.

Gelu, chestia cu proza am gândit-o și eu de la început. Ai dreptate. O sa facă parte de acolo. Mulțumesc de trecere și de cuvintele adevărate.