fericirea nu vine din mâinile unui bărbat

după cum nicio iertare nu vine din mâinile unui părinte, și nici copilul din sufletul oamenilor singuri – există ceva care leagă tot cu ușurința unui zâmbet fără motiv degetul mângâind buza cănii de ceai într-o dimineață fără a-ți imagina că mângâi buzele asprite de tutun ale altcuiva și e atâta dragoste în gestul tău încât dragostea se transformă într-un pântec imens, auriu, ce cuprinde toate femeile cu suferințele și naivitățile lor întregi ca niște fructe parfumate și foarte dulci te sprijini cu o mână de masă și nu mai știi nimic râzi și lacrimile îți curg de fericire și știi că toți bărbații te-au iubit fiecare după cum îi era sufletul unii șchiopătând, unii lovind, unii plângând și alții cu o lumină intensă te-au iubit pentru că ești tot ce sunt ei, tot ce sunt femeile și mamele lor, surorile, copilăria, moartea și animalul lor preferat i-ai mângâiat cu toată viața lor și a ta așa cum mângâi azi o cană de ceai amintindu-ți cuvintele unui copil adoptat mama mea nu m-a născut din burtă, m-a născut din inimă și râzi și lumea trece prin tine lent, fără violență, scânteind în armonia nedureroasă a unor culori atât de vii încât corpul începe să-ți tremure a frumusețe și știi că mersul tău calm pe fire nevăzute de lumină te-a adus lângă tine întinzi mâna și-l mângâi pe bărbatul acesta animalul furișat cu privirea de aur și te adâncești în sufletul vostru ca într-o pădure