Poezie
Te-am înșelat cu un cerșetor
(autumn / winter collection)
1 min lectură·
Mediu
Am plecat șerpuind din piața de pește
săracă la oră de noapte
mă scurgeam iar în găleți ruginite,
nu m-am vândut nici astăzi
de pe tarabele goale.
Muzica lui își stinsese ecoul
în branhiile plutind prin canale,
se odihnea aplecat într-o parte țiganul
își pusese vioara alături
și-și mângâia blând trotuarul sărat
cu palma deschisă.
A întins mâna și
mi-a fredonat obosit,
aveam buzunarele rupte
miroseam a câine ud și atunci
mi-am înfășurat gâtul suplu în sfoară
i-am aprins o țigară
și m-am prelins în șanț lângă el.
Te-am înșelat cu un cerșetor
îl chema Dumnezeu și
duhnea a alcool.
063.975
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ligia Pârvulescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 100
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 21
- Actualizat
Cum sa citezi
Ligia Pârvulescu. “Te-am înșelat cu un cerșetor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ligia-parvulescu/poezie/234337/te-am-inselat-cu-un-cersetorComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
am vrut eu sa spun ceva cu mmcp in prima strofa, dar parca intr-adevar suna mai bine perfect compus :). Iar referitor la ganduri in comun, cred ca aproape in acelasi timp am postat si eu un com la textul tau de azi...poate apare, inca mai sper :). Multumesc de trecere si te mai astept.
0
Alia, de ce nu ai schimba titlul în te-am înșelat cu Dumnezeu, direct? Da, e incitant să descoperi la final că cerșetorul e Dumnezeu, de fapt, sau invers, că Dumnezeu e cerșetor, totuși, poate schimbi titlul...
Originalitate de aplaudat! Bravo!
Cu drag,
Constantin
Originalitate de aplaudat! Bravo!
Cu drag,
Constantin
0
Constantin, textul asta a avut atatea titluri, printre care si \"Lui Dumnezeu ii sunt caine\", asa ca te rog nu ma provoca...cine stie in ce-l mai schimb si pe-acesta :)
Multumesc de trecere si te mai astept.
Multumesc de trecere si te mai astept.
0
că este o lucrare bună, cu imagini sugestive, prin care metafizica faptului banal se transformă ca o poveste.
Îmi place. Ai un buchet de ghiocei de la mine.
Îmi place. Ai un buchet de ghiocei de la mine.
0
Gelu, multumesc pentru spuse si ma bucur ca ti-a placut un text al meu, in prima zi de primavara :)
0

din textul acesta rămân cu o șerpuire grațioasă între două condiții / statusuri posibile.
paradoxal, cerșetorul bântuia prin piețe și se numea Dumnezeu (mă gândeam și eu la asta, odată).
Adela