Poezie
Dildo
new text document (autumn / winter collection)
2 min lectură·
Mediu
m-am săturat de atâta stat spune tata să fii șomer e o muncă a naibii
iei niște zile și le tot plimbi prin alimentare și parcuri c-o sticlă goală în pungă
nopțile te mai uiți la desene animate cu pisica pe pernă și-o vodcă pe gât
am arsuri tată uite aici exact între ochi ia uită-te m-a împușcat careva n-ar fi de mirare
vecinii ăștia sunt niște scursori se uită chiorâș că-s la zi cu chiria
și toți sunt în mână cu ăia din sălăjan lua-i-ar naiba pe toți
măi fată mai ai niște bani că e greu vreau și eu o femeie să mai facă puțin curat și prin mine
știi că nimeni nu vine degeaba mai ales când viitorul deja ți-e la spate
lumea asta e rea fata mea să nu uiți fir-ar să fie dar tu-l ai pe tata
te-a învățat tata de mică nu minți nu fura nu iubi și așteaptă că doare dar trece
n-ai uitat nu-i așa
și mai ai niște bani și de-un vermut, să mai sperii boala asta din mine
eu cred că e cancer doctorii spun că e viață dar eu știu mai bine ca ei
lasă-mi ceva și pentru reviste din alea cu carne și sex fă-mi viața un pic mai ușoară măi fato
ia uite ce geantă frumoasă ți-ai luat pun pariu că pe lună tu cheltui
mai mult decât 5 întrețineri de-aici așa-i
las’ că-i bine tata-i mândru de tine ai reușit în lumea asta murdară
tot vorbea, din mustață scotea fum de țigară
eh viața măi tată e atât de mică dar îți zgârie pielea
ca un purec îți suge sângele fără să simți
ți-a mai zis tata lumea e ca un dildo
nimic nu vibrează aici
0104.286
0

Si Bukowski zicea asta, ca e cel mai greu sa nu faci nimic, toti sar pe tine ca sa te convinga sa lucrezi.
\"lumea e ca un dildo
nimic nu vibrează aici\"
Unii experti considera ca si dispozitivele vibratoare pot intra la categoria dildo. Dar comparatia e incitanta.
\"vecinii ăștia sunt niște scursori se uită chiorâș că-s la zi cu chiria\"
Bine le vezi pe toate, fato!
M-a impresionat scarbismul asta autentic, si pisica beata cu vodca vizionand desene animate.
Mai scrie!