Ioan Postolache-Doljești

al sufletului tău clopot ești dar și-al lumii cu limba ta nu fii egoist să te cânți doar pe tine pereții tăi să răsune și pentru alții tu lasă-i să-ți tragă de funii fluier suflă și cântă c-așa

poetul e un pian cu clape albe și negre ca viața cuvintele-s note toate în el săltărețe sau grave pe portative de vers cântă cu degete răsfirate de gând arii balade sonate

prietenii hm cum să nu sunt capabili de-orice și toți deștepții pământului altfel n-ar fi ei dar și tu tocmai tu să mă tai nu credeam bă trezește-te trecutu-i trecut un rahat nu-l mai scormoni ca

îmi sunteți dragi fir-ar să fie m-ați convertit nebunilor la viață de voi vreau să mă bucur cât mai mult dau nemurirea mea din ceruri pentru o încă viață pe pământ de nu se poate locul meu din

mai naște-mi iubito un plod de speranță din rezerva ce-o ai în ochi și în sfârcuri scutecele cu piș și căcuța le voi schimba eu cu altele noi apoi amândoi să-i ascultăm gânguritul sedată cu

pe vârful de deal e o carieră de piatră de râu în preajma ei are fratele meu o grădină la patruzeci și cinci de metri apa-n fântână e lacrimă și rece ca gheața de parcă ar plânge-n adâncuri

doar știi că viu voi rămâne ca viața în și de jurul acestui copac frumoaso de ești cea care de-a pururi n-aude nu știe nu vede că vrea greutatea acestui pământ mi se vor rupe de timp aripile

ornamente zi de zi tot perechi perechi înspre unu mentale împletiri de alb și negru viață și moarte funii pe tâmplele tale eonul captiv în tuful carnal vulcanic fragil și tenace face și tot

ia mătura și omoar-o mi-ai zis speriată văzând albina-n balcon iubirii dăduseră noaptea trupurile noastre obol și-aveam în cap o idee de mulțumire pentru dumnezeu că-n viața asta te-am

........................ văd cerul bunicule și din ochi privirile mele se-agață de stele ca niște sfori de-aș trage de ele m-aș ridica dar nu atât de sus să pot zbura pentru că bunicule nu-i

îi crește și-l duce cu fală noatenul în devenirea-i de-a fi hărmăsar ajuns e cornul de care-și agață visul fecioara nechează saltă în două picioare bate pământu-n copite și-aleargă-n

hai să dezbrăcăm hainele astea uzate papucii au săracii umflături de la monturi pantalonii bieții de ei sunt strecătoare la tur decolorați la prohab cu genunchi fără dungă haina-i boțită cu umeri

balamuc degringoladă eram în amiezi cu traista plină de vise în băț voiam spre alte orizonturi s-o tai în lung de paralelă m-au oprit ochii bătrânului orb și vocea stinsă-a bătrânei du-te de

așteptare în gheata maratonistului colțuroasă pietricică tăcere de obicei în ascunziș cuib cu ouă limpezi regret timp prematur furat și mâncat cu gură de

știam cum vii știam cum pleci te cunoșteam pe dinafară sprințară dulce ori amară erai iubita mea un triolet a fost de-ajuns să ieși afară ieșirea te-a schimbat complet din ce ai fost ce mai

cântă cocoșelul vestind dar degeaba nu-l cred mânzo călărești Orionul Lebăda cântă nu Lira mi-i toamnă exaltato îți înțeleg primăvara dar ești liliac nu crizantemă tu n-ai nici o

îți amintești de acel mai te-am întrebat de tu te-ai mai tu m-ai privit mi-ai spus m-aș mai dar n-am cu cine tu te-ai mai nici eu de-atuncea nu m-am mai ce zici n-ai vrea noi să ne mai era

zi de-aiurea țigara cafeaua n-au gust speli vasele ștergi aragazul în creier e vid de parcă noaptea a fost o ventuză casa-i curată te simți un gunoi pe care vrea să-l zvârlă afară pereții-s prea

după zece ani descopăr că vaca furată-i la tine tu nu că-i a ta de capul meu n-am voie să-mi fac dreptate cu toate că meriți să-ți rup câteva ciomege pe spate fac plângere taxe DNA cătușe mascați

aici nu-i lagăr de concentrare nici măcar o șoaptă nu te cheamă aici vii și pleci cum și când vrea mușchiul tău cardiac ești sau nu ești după plac taci și vorbești după chef pradă sau prădător

în cingători de tăceri clipele ursuză ștreanguri la gât de cuvinte degete bătând pe genunchi darabana în minte ceața fierbinte vestește o ploaie acidă și vine seara ți-ar vinde iubirea acum

îl iei după urme îmi explica vânătorul iarna-i ușor îi vezi călcătura-n zăpadă târâșul mersul în voie fuga săltatul și-l știi care și cum trofeul e sigur mai greu e în celelalte anotimpuri prin

aș vrea să mai treacă o zi cu pasul domol fără vânt fără nori ca ziua de ieri cu mult înainte de zori veghetorul din roi a dat deșteptarea bărzăuni agitați în stupul rotund cătau urdinișul să

în hățișul de sensuri te caut ascunso mignonă cu privire de zori pe umeri înguști cu raze-n cascadă sfioasă și caldă spre mine nu știu plutești sau calci pe covor lacome brațele coapsele mele