Poezie
la taină sub stele
1 min lectură·
Mediu
........................
văd cerul bunicule și din ochi privirile mele
se-agață de stele ca niște sfori
de-aș trage de ele m-aș ridica
dar nu atât de sus să pot zbura
pentru că bunicule nu-i așa
cerul e parașuta mea deschisă rămasă
sus acolo întinsă și eu nu pot să stau
mereu cu ochii deschiși când clipesc
sforile se slăbesc și uite așa rămân pe pământ
să visez că dacă ar mai fi cu mine cineva
să țină ochii deschiși când clipesc
amândoi am zbura
bunicul de colo sfătos
fata mea floare de floare ești încă boboc
nu te grăbi va veni timpul tău și vei înflori
cuminte cu minte și-un dram de noroc
îl vei găsi pe-acel cineva dar grijă să ai
cu el și alții vor fi tu nu te-amăgi
încercându-i că-n loc de cer tu ajungi parașută
vai cum ai putut să rupi vraja clipe
și mai zici că ești poet
cât de frumos ai fi putut să taci urâtule
îmbufnată își ia tableta și pleacă
e bine și-așa zâmbi în urmă bătrânul
la timp potrivit îți vei aminti de seara asta copilo...
022.412
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 184
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 26
- Actualizat
Cum sa citezi
Ioan Postolache-Doljești. “la taină sub stele.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14071205/la-taina-sub-steleComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
mi-ai confirmat reușita ideii.
cu stimă, Ioan.
cu stimă, Ioan.
0

să visez că dacă ar mai fi cu mine cineva//. transpunerea in real din cea de-a doua parte imi pare fura acest farmec, replica bunicului ar fi trebuit sa intensifice acest avant simbolic, aluzia la /parasuta/ rupe vraja, asemenea si finalul prozaic. Cu toate astea, o lectura foarte placuta, cel putin prin incipit. Numai bine!