Ioan Postolache-Doljești

pui erai și julit de copită de cal dar tot te căzneai să trăiești pe mijloc de șleahu cu acele vraiște sub lovituri de osii i-am spus lui tata că te vreau dus acasă la noi eram puiu lui și mi-a

duc în ghiozdane copilăria uitată acasă în cuib doi pui dau din aripi visând beția zborului îmi zic ei tac stângaci mână-n mână o fină ureche le-ar auzi gândurile ciocnind în coaja nespuselor

din bolțari 24/24 mi-am ridicat casă și i-am zis casa domnului Ioan în ea sunt slugă și stăpân zidar zugrav prolific pictor și vidanjor și mare șambelan de-afară privită e una oricare poate

măi ca să vezi e de ajuns să fii balonat în ansele mațului gros pârțuri captive par cuie disconfortu-i total devii agitat la naiba și-aveai în cap o idee apelezi la tomberonul memoriei știi

femeie tu cruce cu brațele moi lemnul tău verde de sevă mustind ce zici vrea să primească țintuiri de piroane exaltat nici măcar cu chiloții pe el șuguind o-ntreabă pe eva-i întinsă în pat mai

îmi port raiul și iadul cu mine oriunde mă duc ca orice om al acestui veac schizofren e sâmbăta Cuvântului mort ce "din morți cu moartea pe moarte călcând celor din mormânturi viață

dimineață cu nori îmi bat în geam uguind guguștiucii oare cum se vede carul mare-n america îmi trece prin gând și dacă undeva pe-o planetă din marele fiind al lumii există un alter ego ce

Jucau ascunsa. Se lăsa prins, doar la mijă fiind, avea sorți să o prindă. Străină de grup, în zi de primăvară timpurie, cu privire mirată, subțirică, prâsnel, cu două moațe bălăi, desculță și cu

îți stătea bine cu buzele umezite de zeama de rodii luceau și tu râdeai la prostioarele mele albi dinți de fiară tânără mușcau din pulpa cu sâmburi din colțul gurii vârful limbii a recuperat

a început masacrul mieilor inocența lor va fi băgată-n cuptor va sfârâi pe grătare fripturi tăvălite-n mujdei din ciorba dreasă cu smântână capul de miel cu stevia opărită lipită de el îi voi

în veșnica primăvară a lumii poeții sunt fluturi metamorfoza e lungă și grea omizi mai mari ori mai mici ne târâm devorăm facem pânze în urmă lăsăm excremente în stadii larvare mulți mor ne

cumpănă fără ciutură cu greutatea o hârcă de cal fântână părăsită pe un fundal de apus la capăt de zare eu cu coniac el cu ceai de păducel am dat cioc ești poet dă-i un nume era un obicei

râdeai voit să pari în stăpânire pe clipă ochii tăi priveau interiorul obscur m-ai întrebat de ce stau cu perdelele trase ai privit la tablou parcă acela ești tu încă mai folosești mașina de

hei ce ți-am spus tu nu că așa ceva nu e posibil nu e corect pe naiba corect și cu bicicleta pe sârmă de mergi tot ți se va spune că n-ai echilibru dar vino pe zbicite poteci pe mal în amonte

mie îmi place de doamna pentru că nu știu de ce. azi e îmbrăcată în rochie rozmov. are buzele date cu ruj tot așa și se uită la mine cu ochi viorii. eu mă holbez la ea pentru că seamănă cu

așa-ți trebuie amețitule o iarnă te-ai îmbuibat cu pastramă cârnați unsuroase friptane stropite din plin cu vin și rachiu congelatorul pute-a pustiu și șuieră vântul în damigenele goale mii de

ninge pe așteptare de muguri în plin bufeu de premenopauză patroana crâșmei se rățoiește nu râd zic sunt în pas cu vremea rânjesc țigări și o ordinară cu ruj zaruri trântite gogâlțuri de bere

tocmai când credeam că am libertatea la masă să stau și bucuros am venit cu mâncarea de-acasă tu vii și-mi iei blidu din față și-l zvârli spune-mi că masa e ocupată și nu mă supăr sunt obișnuit

tâmplă lângă tâmplă priveam în fântână eram frumoși în ochiul acel din adânc de unde să știu că tu priveai cu ochii închiși acum înțeleg de ce pe o fâsnă stând îmi spuneai că-mi pierd

lunii vede fața se pe zic aplecat Cain Abel pe ucigând de închipuire exces într-un fals tău cade cuvântului barda poză e-o pe suport luna relief de în piatră uterul Evei Dumnezeu expusă

ia-ți ceasurile Dali înapoi le simt inutile pe umeri a venit primăvara de trei zile țârâie ploaia și eu bântui străzile fără fes sperând să-mi topească albul tâmplelor în pământul de sunt s-au

sănătatea lumii e în sănătatea pruncilor bucuria în jocul copiilor elanul în sprinteneala tinerilor dreptatea puterea înțelepciunea și cinstea în devotamentul și determinarea maturilor în

veneam acasă, te întorceai la bunici. într-o altă viață ai fost, cred, un câmp înierbat pe care-am călcat în neștire și-a trebuit în viața de-acum să-mi regăsesc urma. cum altfel să-mi explic de

sub lupă în mranița pentru flori mulțime variată în forme de minuscule cochilii de melci acopăr bulbi și semințe bătătoresc și ud ud gâtu mai pun în pahar în mranița lumii atât doar mai