Ioan Postolache-Doljești

sunt chestii din alea ca niște buline pe gând albe negre roz verzi movii nici nu contează important că dansează vals tango sau în draci șoptindu-ți visează viața o zburătoare sub cer... beat

pe drumul văii lupului rare mașinile trec în goană nebună cu cortul în spate și-un câine un suflet bălai tot face din mână nimeni nu oprește cine s-o ia când ea pare în întuneric o stranie

unii spun că lăcașul tău e bătrân dar eu nu văd la el vreo fisură cărămizile parcă-s puse de ieri mortarul iubirii le ține-n strânsură adevărat că nu e tencuit nici vopsit o vagă patină a

ieri a fost ziua pământului și pământul cu flori și copaci înfrunziți în soarele amețit de ninsoarea nebună își privea copacii dezghinați de furtună în geamăt de nori și de râme moarte surprinse

nu mai există nici un dumnezeu pe pământ Isus a fost ultima lui întrupare în care pe propiai piele-a simțit cât de al dracului e ființa făcută din lut după chip și asemănare. mânios și scârbit

năzuroasă rău fusese iarna pe mărțișor stătuse ca o caracatiță prinsă cu ventuze de frig nelăsând seva să suie la muguri cu câteva zile-nainte de-april a fost o vântoasă de-o noapte și-o

deschid în noapte fereastra și caut s-aud măcar un zvon de cuvinte doarme orașul cuvintele dorm porumbei cu cap sub aripă plimb ochii la stânga la dreapta în sus și în jos oare am uitat să

sătul de liniștea raiului placentar rupe stăvilarul și-o ia în aval împingând cu capul în poartă până scrâșnind în dureri se deschide și-alunecă din mamă în iadul cunoașterii apropiații se

pescuiam nu de dragul de-a rupe gura la pești sau de-ai simți cum se zbat în timpul drilului la capăt de linie ci de-a fugi de năvala de gânduri stresante adevărate pichamere-n tâmple nu e

ieri când te-ai dat jos din mașină tocul ți-a alunecat pe o piatră priveai intrigată la ea ce caută pe asfalt de nu i-ai fi dat șut în rigolă și-ai fi întrebat-o poate ți-aș fi spus că "nu

verbală un mugur de gând a fost amputat și care-i problema îmi zic coroana ți-i plină de cioturi mesteacănul primăvara se lasă tăiat din rănile scoarței să curgă izvorul leacului atât de mult

o noapte de perpeleală planuri ideatice morfologice strategii de învăluire de adormire a vigilenței "hărțuiri" șugubețe mă rog întreg arsenalul războiului sacru... cum ea e femeie mi-am

cum fiecare zi e mereu un nou loc să-mi poarte noroc când plec din casă în loc de piatră iau un zâmbet în gură ca pe o gumă și-l mestec de sunt salutat de-un cunoscut de-un amic mă

uimise asistența cu vocea lui calmă versul curgea lin când ca o șiroire din streșini când clipocind ca izvorul când ca un râu răsucind metafore în adânc de bulboane îl ascultam fascinați

pe unde umbli acum de nebun prietene bun hahaleră pe care ocean sau mare îți flutură părul pe ce vas pachebot velier sau ești ca mine la pește trăgând la babaică pe balta cu stuf și

să scriu un poem despre nimic e o provocare parșivă primul impuls a fost să te-ntreb de vrei un poem despre tine dar ca oricărui infractor îți acord prezumția de nevinovăție chiar așa ce-i

balconul meu de la etajul patru la cea mai mică adiere de vânt se lasă mângâiat de ramurile salciei nu voi ști niciodată dacă nu cumva în ea e un suflet de femeie ce tot a crescut s-ajungă

a venit din nou primăvara și-așteaptă iar cântătorii am stârpit din el răpitorii să se bucure de umbra lui vietățile blânde bă strigă ciufuții codrul tău nu e bun de nimic de la mladă la

sub glet icoana se pierde varul umed e verde piatră așteaptă vitraliu fântâna cheia și baiu bașcă basca mea veche mi-o pun pe-o ureche și plec fluierând pe poante valsând spre lac s-aud cum

astăzi vă spun că taina undelor gravitaționale ascunsă-i în trupul femeii altfel nu se explică de ce legat până la durere te simți de privirile ei de săltarea sânului într-un oftat de

calc cu fereală prin vie, tată și las butucului ochi cât mi-ai spus tu lăstarii îi tai cu grijă de parcă ai fi lângă mine e cald și mă dezbrac de antijantimoticoteul cum îi spuneai în derâdere

în ce forme preferi să-ți coci cozonacii convexe concave cuburi sfere piramide sau conuri? drept să-ți spun împletiturile astea cu mac și rahat le tuflesc în ce-mi cade în mână că până la

eu mână și zaruri în joia de azi m-agit spiralat în sus de la inimă înspre cap punând în gând o dorință mă rotesc ușor retrograd însemnând prin scurte zvâcniri punctele cardinale când cercu-i

țipate tăcerile-mi curg sânge și limfă în trupul vremelnic ca-n mers de bețiv încurc cărările gândului deștept și tâmpit în același timp nu vreau dar mă simt siguranța morții mă smulge din