amintiri cu Iordache

năzuroasă rău fusese iarna pe mărțișor stătuse ca o caracatiță prinsă cu ventuze de frig nelăsând seva să suie la muguri cu câteva zile-nainte de-april a fost o vântoasă de-o noapte și-o zi de ziceai că se rup în pod căpriorii scăpat din chinga de nori soarele recuperă timpul cu putere de vară încăt pe patru april - era ziua surorii mai mari de-aia știu- cu tata făceam via să plângă "taie Ioane nu-ți fie milă cu cât plânge mai mult primăvara cu-atât mai mult toamna râde cu struguri" și-mi arăta ce și cum... bucuros nevoie mare de parcă făcusem o bortă în cer că mi se publicase prima poezie fericit peste poate trăncăneam recitam din poeți dându-mă mare și tata zâmbea... apăi zise el mai târziu măi băiete după cum zici tu pare că poeții sunt precum copacii în floare dar multe sunt florile și puține dau rod și fiecare copac cu poamele lui mai bune mai rele depinde de soi... tu ești zărzărelul de colo c-o floare de știu și eu ce să zic te-am mai altoit eu de câteva ori și sper da' tu să ai grijă la brumă... am râs amândoi clănțănesc singur în vie și zărzărelul de-atunci e acuma bătrân alb de floare-i ca părul meu alb... da tată aproape de el am pus cum m-ai învățat grămadă de umede frunzare foc să-i dau pentru perdeaua de fum în caz de brumă cum nu am prea făcut până-acum...