ca tot omul mânca poetul la masă...

uimise asistența cu vocea lui calmă versul curgea lin când ca o șiroire din streșini când clipocind ca izvorul când ca un râu răsucind metafore în adânc de bulboane îl ascultam fascinați minunându-ne cum aceleași cuvinte gândite de noi prindeau alte înțelesuri la el și spuse păreau atâta de noi de parcă gândite și spuse păreau prima dată... avea un pulover pe el pantaloni fără dungă și pantofi maron scâlciați părul bălai leonin încadra neglijent chipul un pic buhăit de nesomn de rachiu și de vin dar imaginea asta de total anonim sub rostire-l făcea de-a dreptul divin... ca tot omul mânca și poetul la masă în cercul restrâns... era printre noi ca în orice cenaclu unul cu nasul pe sus spilcuit la patru ace tot timpul închipuit cel mai mare poet al neamului încă în viață invidios bănuiesc de la minus la plus infinit îmi dă un ghiont discret pe sub maasă și-mi spune-n ureche șoptit în derâdere "ia uite cum stă cu unsoarea pe barbă" l-am privit avea în priviri o satisfacție diavolească găsise el motivul suprem să coboare divinul în mocirla lumească și nu m-am putut abține șoptit i-am zis: "aurul e aur și când poleiaște altare și când stă ascuns într-o traistă...