provocare parșivă

să scriu un poem despre nimic e o provocare parșivă primul impuls a fost să te-ntreb de vrei un poem despre tine dar ca oricărui infractor îți acord prezumția de nevinovăție chiar așa ce-i nimicul? deocamdată e cuiul de-o zi bătut la mine în tâmplă de-ți zic că poate fi răspunsul la întrebarea "ce-a fost înainte de-a fi ceva?" tu de colo malițios m-ai întreba: "dar mai înainte...?" și ce naiba să-ți spun eu când toți filozofii lumii întrebându-se au albit și-au murit doar bălmăjind aiurite păreri și-n ultimă instanță dând totul în curu lui dumnezeu... la început priveam coala asta albă și-mi spuneam: iată nimicul până la atingerea pixului când primul punct pornit în fuga scrisului pe ea crăcită și goală va sta lăbărțată o mare prostie umană dar... înainte de ea de prostie era foaia goală și mai înainte? o pastă într-un malaxor mai înainte un buștean un copac o sămânță și mai... un copac ce-a făcut o sămânță și...și...și... ajung iar la întrebarea ce omoară filozofii... cum nu vreau încă să mor scărpinând nimicul în fund să-ți dau un răspuns am să-ți spun doar atât: totul pentru mine a fost nimic până-am venit să fiu om pe pământ dar în totul lumii atât de mic sunt încât pot spune că sunt un nimic și marele nimic pentru mine va fi din clipa în care eu n-oi mai fi... amice te declar nevinovat dar să știi că nimicul e doar o scamatorie abstractă să creeze suspans în spectacolul lingvistic la circul vieții și-al lumii și nici o iotă mai mult...