Ioan Postolache-Doljești

eram doar în șort alergam într-un parc de-o parte și alta de-alei cireși japonezi își scuturau floarea era zi în amiezi era soare aerul dulce suav de la polen îmi ziceam fără efort alergam

.......................... - mi-ai zis că mintea dobitocului are patru picioare, a prostului trei, și-a omului Om două. a poetului câte are, bade Ioane? - a poetului are două și aripi,

plouă în noi mizerabil plouă mărunt mohorâte gânduri de toamnă tu ești o sumă eu sunt un cât raport între vis și sudalmă sarabandă-i căderea monotonă de picuri pe tablă și vântul se lasă

ascult cum cu pasul târșit se târâie tăcerea senilă și chioară căutând bâjbâind șipul cu apă vie gândul ce ține în el potrivitul cuvânt despre poezia din mine biata de ea într-un fel o-nțeleg

rumegam în noapte trăirile de ieri și te-am visat c-un șarpe venind la mine-n pat țineam inima-n mână credeam că-i un baltag și-am dat să îi crăp capul și l-a ferit și iute de inimă-a

undeva departe la marginea zării marea așteaptă cu brațe deschise soarele s-o sărute el încă se joacă în pletele blonde ale micei prințese ce-i stă culcușită în brațe singuri la capăt de lume

e nefiresc de cald în vie și-mi pare via ta un rai tu poale de lăstari le tai eu strâng în palmă poama rozalie catifelați ca sânii de femeie sunt strugurii miros a fragă de ce spre tine ochii

vorbeai și vorbeai aveai buzele roșii în largul tău erai și râdeai de tăcerile mele printre tuleie aveam ici și colo mizerabile coșuri tu creșteai ca din apă s-ajungi femeie bahnă cu iarbă

când au dat-o în bâlbe și fețele lor cu tot cu urechi s-au roșit l-a pălit așa din senin o poftă nebună de râs cu greu s-a stăpânit și drăgălaș i-a șoptit scuze iubire dar plec văd semne

dacă iubești să nu judeci să ierți sub ploaia caldă-a iubirii păcatele mor mânia rănește și rănile dor dacă iubești să nu judeci să ierți gândul vrăjmaș te face de-ți vine să te sui pe

tu, zise dumnezeu privindu-se-n chip de femeie, trecută de-ți este vremea plodirii, templul de-mi ești încă mai poți fi un altar al iubirii. eu,mai zise privindu-se-n chip de bărbat, chiar dacă

Când primăria mi-a spus c-o să vină să taie bradul pe care tu, tată, l-ai sădit la nașterea mea m-a cutremurat gândul. Băieților cu frânghii și drujbe le-am spus că e o glumă proastă dar mai apoi...

ca aperitiv să-mi dai inspirație Erato apoi o ciorbă știi tu cum îmi place de gânduri la rotisor pune-mi cuvintele rumenite estetic apă să lase gurilor pofticioase n-ar strica și niște sarmale de

Se zice că trăim într-o gaură neagră Că de fapt suntem holograme,umbre în peștera vieții... Hohotele de râs și de plâns sunt niște ecouri? ale cui? Inimă, ești cum te

august.un an de atunci.luna soarelui, a lui și a crapilor. zorii prevestesc o zi numai bună de driluri burdușite de adrenalină.soarele-și ridică geana și-l vede la pândă cu ochii pe plute.liniștea

în noaptea-aceea efemeră cred că am fost nemuritori îmi amintesc adeseori de cămășuța ta lejeră ce-avea la piept doi bunghișori mici de sidef și transparentă că și în amintiri îmi dă

la vârsta lui au zis că-i țap bătrân nu l-au mai dat la stână îl țineau legat cu frânghia de gard așa suriu cu coarne mari era fălos habar n-avea că-l tainau pentru tăiat sorocul era

marea ca tine e un pic supărată privește iubito cât de frumos au înflorit bujorii pe obrazul cerului în apus și mă iartă poetul e praștia cu care dumnezeu aruncă în oameni cu flori de

dacă moartea e doar o trecere cum spui tu, atunci, drăguțo, prin câte-am trecut în viața asta pestriță, ușor îmi va fi s-o fac și pe asta. în viață, a zis cineva cândva, mă simt ca un bou în

poetul e alambicul timpului său din borhotul trăirilor extrage esența la focul tâmplei aburi de gând condensează în vorbe în picături de cuvânt punând-o în șipuri de vers alcool rafinat

între Licorn și Pegas pendulez cu buletinul în mână e cal e taur e cerb mă întreb ochii îmi fug deodată cu el spre cornul de lună asta e îmi zic buletinul e vechi fotografia-i minciună dau

ar fi putut sus pe tăpșan c-un pic de efort să-și ridice casă de piatră dar a ales din chirpici să o facă la poală de deal în susur de pârâu și cântec de luncă i-a plăcut pacea văii și

ades mă văd pentr-o clipire în orișicine și orice dar nu văd măcar o sclipire a celui ce am vrut să fiu de ce obosit de toate mă întorc în mine cu toiag de suflet bat la

ți-am promis o goană nebună pe-o coamă de deal călărind pe calul meu sur ca fundal am ales un amurg roșiatic ai zâmbit visătoare și m-ai întrebat cu ce vreau să fii îmbrăcată m-am prefăcut