Ioan Postolache-Doljești

ieri îmi ploua azi soarele-mi râde și eu mă simt ca o gaură neagră în plină acreție tot jurul e plin de lumină în care plutesc ca un praf cosmic gândurile tale gândurile mele fuioare

plouă și plouă clipa-i pleoștită în starea asta udă văd adevărul trecerea-mi nudă prin pânza luminii și-mi vine să vărs... -albumul- cine naiba în cale mi te-a scos tocmai acum album cu

.................................. și mai vino tată te-oi duce la locul unde Baltica sălbatic cu Marea Nordului se mușcă-n săruturi pe gură s-auzi cum malul mugește și apele tună să vezi jurul

se-ngână ziua cu noaptea ca viața cu moartea la sfârșit de amurg privesc spre Ceahlău și nu știu unde se termină muntele și unde încep norii și mă întreb ca un hăbăuc cum sunt de mai

florii. îți spun că te iubesc și îți ofer zambila înflorită. de ce în cap îmi e trântită și-mi spui garsoniera să ți-o părăsesc?

tăcând păcătuieși în post spovedește-te hârtiei e sfânt cuvântul poeziei tăcând păcătuieși în post neprihănit ca de copil ce-a fost de vrei ca sufletul să-ți fie spovedește-te hârtiei tăcând

ieri de ziua ta aș fi vrut gândurile să-mi fie fotoni mintea prefăcându-mi-o într-o pajiște pastelată de flori de lumini inundată din care eu să culeg buchete de cuvinte în versuri țesute

îmi zic în ziua de primăvară geroasă imaginează-ți că ești un bătrân urs polar și că viața e o crevasă la care-ai ajuns nu știi cât e de lată de poți să o sari lihnit ești de foame după crevasă

1 știi m-am gândit privind la noi detașat parcă am fi două dealuri fiecare cu pădurea lui de foioase și brazi cu fiarele lor cu gâze și păsări ne-am bucurat de cântec de cinteze botgroși și

în noaptea senină îmi pare mai intim balconul nu mai încap în camere băi și în holuri pline până la refuz sunt de gânduri de doruri în noaptea senină îmi pare mai intim balconul în fotoliu de

printre giumbușlucuri de veverițe, un guguștiuc îți cântă-n copacul din fața casei. nu mă auzi, nici copacul nu-l vezi, cu părul roșu, cu ochii tăi verzi(?) nepăsătoare te urci în mașină. mă

i-aș spune lumii: lasă-mă! dar lumea nu știe de mine, pe bună dreptate, cine sunt eu, trecător prin pânzele luminii, fonem, consoană, vocală, poate-un sclipici, refexie pe

revăd scena de-atunci la 44 de sfinți c-o zi înainte îți dădusem o floare nu știam că știi versul poetului și-am plusat oferindu-ți-o ținută în dinți m-ai taxat punându-mi pe masă friptane

pian ți-am fost și mi-ai cântat pe clape o tinerețe și mai bine în zi cu nori în nopți senine pian ți-am fost și mi-ai cântat pe clape vibram în corzi că îmi erai aproape improvizai jucându-te

de ce de un timp nu mai visez în culori și visul repetat de levitare după pofta inimii prin grădina cu pomi înfloriți cine mi l-a furat? de ce mă trezesc în zori uneori dintr-un somn alb ca

Mare albă e jurul Afară e ger Răni deschise-s vocalele în cuvinte Tu mă aștepți în pământ eu te caut în cer Iarba de dor înfrățește cuminte Soarele bleg urcă domol Orașul e-o

nu-ți curge năsucul în obrăjori bujorii-s deschiși n-ai febră locul e cald ești curat te mângâi te pup știi că-mi ești drag de ce mă privești așa și pui boticul gata să plângi? mă ia cu

e ger de piatra se ascunde în ea să nu crape pentru tine sunt invizibil treci prin mine nu-ți sunt un obstacol și ești îmbrăcată numa-n ideea cămășii de noapte rozie până la jumătate de

cum sufletul ți-e atacat, așa din senin, de-o tornadă și unde, doamne iartă-mă, să te mai ascunzi? la naiba, n-ai unde de-aceea te lași dus în rotire nebună,atent doar să nu te pălească în cap

la vârsta de-o ai (îmi toarnă o voce acid în ureche), ar trebui să nu te doară în pix că-i una ori alta. eu, respectuos: doamnă, sau domnule x, că fața nu ți-o cunosc, de unde îmi știi pe de

îi simt privirea în ceafă ca o arsură mă-ntorc brusc e-ncremenit ca o stană doar ochii trec cu mâna prin fața lor nu clipește du-te-n secțiunea de aur a mă-tii... plec și-nchid

unii copii țipă ca din gură de șarpe doar abia fiind atinși de-ai crede că rupte le sunt mădularele oare am fost un ciudat că la toate palmele vieții n-am plâns niciodată? cea mai mare

căutăm paranteze mereu între ele ca-n cuști să-nchidem secrete neputințe și temeri doar pentru a arăta lumii o față c-o aparență cât mai normală în virtutea acestui concept mai atent te

se grăbea pe ultima sută să prindă banca deschisă. găsise rătăcita factură. opt zile trecute de la scadență și gazele-s scumpe... la intersecție se opri. de-o parte și alta mașini parcate. pe