nu știu, nu știu, nu știu...

se-ngână ziua cu noaptea ca viața cu moartea la sfârșit de amurg privesc spre Ceahlău și nu știu unde se termină muntele și unde încep norii și mă întreb ca un hăbăuc cum sunt de mai sunt centurile vrerii axonii se îmbârligă-ntre ei după o lege pe care n-o știu și-mi vine în minte savana apoi văluritul pustiu și eu viu pumn de țărână nu știu de sunt mal de Nil ori Sahara țin de toartă în mână cana de lut plină pe jumătate cu vin în cumpănă s-o beau sau s-o vărs pentru morți o vărs să se bucure tata că din ea a băut până la mine doar el lăsând-o moștenire mie și după... pentru nepoți întorc foaia pe care scriu și văd cuvintele scrise fuguța în zori nu știu dacă au legătură cu ce am zis dar le transcriu se-ngână noaptea cu ziua și-aud undeva pe aproape o mierlă cântând apasă întrerupătorul și-aprinde lumina Ioane mulțumește-i lui Dumnezeu pentru ziua ce-ncepe și că încă trăiești aleargă cu burice de gând pe clapele sufletului și cântă și tu că nu se știe când... o mierlești