Poezie

nechezat de apus

2 min lectură·3 iulie 2018

Mediu

ți-am promis o goană nebună

pe-o coamă de deal călărind

pe calul meu sur

ca fundal am ales un amurg roșiatic

ai zâmbit visătoare și m-ai întrebat

cu ce vreau să fii îmbrăcată

m-am prefăcut mirat

poeții sunt îngeri și n-au nevoie de haine

știai că-i un joc și ar fi trebuit...

brusc gura ta s-a făcut cupă de excavator

și eu eram dealul...

(aici derulez repede filmul și văd amețit

cum coama lui se preface într-un grohotiș

plin de hopuri lăsând să se vadă

un soare bolnav pe un cer la apus

ca o mare vânătă și amară)

acum mă întrebi de mai vreau să te iau

pe calul meu sur

pe bancă nu mai stăm lipiți ca demult

stăm unul și altul aproape la capăt de bancă

stingheriți parcă de neprivirile

trecătorilor

abulici cu ochii în telefoane

și cele câteva palme ce ne despart

sunt mari cât o viață de om

poate

te-aud în șoaptă spunând

poate mai e timp de galopul promis

măcar c-un vers...

pegasul nu vezi îți spun cu glas resemnat

e cu picioarele rupte-n hârtoape

și aripile lui

inimă draga mea dragă

sunt doar niște cioturi

cine azi mai citește

pe cine mai interesează versul tău

în adânc de tăceri e-un rânjet sarcastic

ia mai ducă-se dracului nechezatul de gloabă...

001.658

Ioan Postolache-Doljești. “nechezat de apus.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ioan-postolache-doljesti/poezie/14128005/nechezat-de-apus

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.