George Pașa

Răzvan, cred că de această dată monica a ghicit. Să nu spui că nu e așa! Acum mi se pare simplu, dar atunci nu am citit prea atent. Cred că pot să o felicit eu primul!

Mulțumesc mult pentru revenire! Mi-ai luat o piatră de pe inimă. Iartă-mă dacă am înțeles altceva din primul comentariu, dar acum mi-am dat seama că exprima nu confuzia, ci emoția provocată de lectură. Mă bucur că te-a impresionat. Privind totuși cu detașare textul, văd că are și unele structuri mai desuete, cum ar fi \"argintul topit al raszelor de lună\", dar poate că sinceritatea exprimării e mai importantă. Mulțumesc încă o dată.
Cu stimă,
Pașa

Silviu-Viorel, mulțumesc pentru semn. Așa e, am renuntat aici, oarecum, la autocenzură, eu, care trec, de obicei, totul prin prea multe \"filtre\".
Mădălina, mă onorează atenția ta, mai ales că ai văzut aici o schimbare. Deși eu nu prea văd că ar fi o evoluție, nu înseamnă că autorul are totdeauna dreptate.
Mulțumesc pentru opinie.
Sunt dator cititorilor cu o explicație, deși sunt convins că mulți s-au documentat. Adjectivul \"dangaliu\" nu există în dicționar, e o licență poetică, fiind format de la substantivul \"danga\". Așa mi-a venit în minte, nu e un cuvânt căutat, la fel ca toate rândurile scrise.
Mulțumesc editorului (editoarei\" pentru prima mea recomandare. Sunt onorat.

Silviu, fără îndoială, așa cum spui și tu, de ne place sau nu, aici toate cuvintele par a avea rostul lor, iar \"ferăsstraiele\" ar deveni inutile, toate crengile poemului fiind crescute armonios. Nu neg originalitatea, dar ultimele versuri aduc, într-un fel, cu viziunea blagiană din vol. \"Lauda somnului\". Dar, așa cum spuneam altădată, e altceva. Felicitări sincere!

îngerii păzitori? primele două versuri m-ar trimite spre altceva. rămân totuși la această soluție, dar nu mai sunt atât de sigur ca altădată.

Nu sunt un cititor atras de poezia cotidianului, dar într-o mare parte dintre textele lui Vasile Munteanu (și aici), aparența de banalitate ascunde respirații largi, fiind necesare de multe ori niveluri multiple de interpretare. sigur, aici unul dintre simbolurile centrale ar putea fi tunelul cu semnificația sa deja consacrată, plecându-se de la un referent din real. organizarea textului este interesantă, putând fi disociate diverse ipostaze ale înstrăinării umane, dar și regăsirea într-o comuniune sufletească, în care inima este \"cutia de rezonanță\", receptor naiv al melosului, chiar de \"se zbate-n-n piept de-ai zice că-i năucă\". deți nu pot spune că-mi place tot imaginarul poetic, nu pot disocia din întreg anumite imagini, intuind că fiecare s-a așternut acolo unde-i era locul. Spun doar că, spre deosebire de Mihai, mie mi se pare nimerită imaginea \"parcuri cu lebede postmoderne\" (prietenii știu de ce, vorba reclamei!)

E un text plăcut, într-o notă amar-ironică, fiind prezente aici structuri lexico-semantice insolite, prin care se asigură, aș spune, umorul voluntar al mesajului. Iată câteva dintre acestea: \"cârtița unui sentiment orb\", \"blondul ruginit de păcate\", \"ca o senzuală, vulnerabilă bulină\", \"stările tale metalice, cu emoții vide\".

E aici, în opinia mea, un text cu o notă amar-ironică, atât prozodia clasică, dar și asocierile structural-semantice contribuind la atmosfera șugubeață. iată câteva dintre structurile care mi s-au părut insolite și elocvente în acest sens: \"cârtița unui sentiment orb\", \"blondul ruginit de păcate\", \"ca o senzuală, vulnerabilă bulină\", \"stările tale metalice, cu emoții vide\".
E un text bun, după umila mea părere.

Luciana Grosu, aș fi vrut să te exprimi mai clar, pentru că se înțelege prea greu ce-mi reproșezi. Mă acuzi cumva că aș imita pe cineva sau chiar aș fi o altă persoană? Dacă știi vreun text în care ai întâlnit structurile respective, indică-l, te rog, iar eu voi modifica sau voi șterge această \"personală\". Te asigur că eu sunt eu, datele mele biografice pot fi verificate, cred, de orice persoană mai curioasă. Mulțumesc, n-am pretenții de la acest text, dar, fiind adresat cuiva anume din lumea reală, țin totuși la el.

Surprindem și în acest p(r)oem o întrepătrundere a planurilor, deoarece între vis și realitate, copilărie și maturitate, atunci și acum, \"aici\" și dincolo de\" se stabilește o simbioză misterioasă, chiar stranie, în miezul căreia sălășluiește ne-spusul. Așa cum sesiza V. Mihalache, textul se țese în jurul simbolisticii \"cutiei de tinichea\", semnificațiile plecând, probabil, de la o imagine a copilăriei (mi-amintește de cutia de conserve din care mi-am făcut cândva prima pușculiță!), continuându-se pe un alt diapazon cu revelarea unor sonorități pe o scară interioară misterioasă, dar și fascinantă.
Apar și aici unele simboluri din textele anterioare: digul, farul, ploaia, peștele-n ploaie, în plus, imaginea Bătrânului. Și de aici povestea pendulează între reminiscențele copilăriei și misterul ascuns în miezul unei viziuni ce se așază mai greu într-o paradigmă obișnuită. Acea \"ghicire\" a drumului pâinii până devine Pâine mi se pare deosebită, deși autorul pleacă de la niște imagini comune.
Remarc acest text în primul rând pentru aceea că se apropie de mai multe categorii de cititori, unele planuri fiind accesibile multora, iar altele păstrând o pronunțată notă personală și/ sau inițiatică.
Recomand două corecturi:\"primul lucru PE care l-am făcut\" și \"Ce-a fost a fost.\" (fără virgulă).
În concluzie, avem în față un text bun și interesant, recomandabil pentru lectură.

\"între ele ne scorojim timpurile fără să mai conjugăm\"
\"am obosit amândoi tot iubindu-ne mai mult ca perfect\"
\"e mult prea devreme pentru o moarte tipărită\"
(versuri din poezia \"să coborâm o zi din poezie\", de Ela Victoria Luca)

conjugați de-un timp flămând, într-o tainică iubire,
obosiți într-o mai mult ca perfectă fericire,
ne-am propus o altă țintă, spre-a nu ne mira că-n vid
ne scufundă-adesea moartea din cuvântul tipărit\"

\"Moment de bine\" mi se pare un text mai bine realizat decât Habitat\", care numai în a doua sa parte se apropie de posibilitățile reale ale unui poet înzestrat cu har.
\"Moment de bine - 3\" reconfirmă ceea ce intuisem când Valeriu scria \"Harfa Vieții\" sau unele dintre \"Semnele\" sale: că atinge uneori prin trăirea poetică transcenderea lumii. De la \"convergența luminilor/ dincolo\" până la visul premonitoriu al saltului spre altceva, ființa poetică este călăuzită de magia cifrei 7 sau de soarele \"alb-sidefiu în raza lui\". Ultimele două versuri, chiar dacă sunt în acord cu starea poetică, mi se pare că slăbesc puțin ideatica poemului.
P.S. Urez Mariei Tirenescu \"La mulți ani!\", mulțumindu-i pentru aceste frumoase poeme postate, iar lui Valu să aibă speranță și să nu-și uite menirea. Nici noi nu l-am uitat, chiar dacă semnele noastre sunt oarecum timide.

Vasile Mihalache, sunt semnele maturizării creatoare, dar, din păcate (sau din fericire) devii din ce în ce mai ermetic în exprimare, încât nu prea ne mai rămâne decât să intuim starea fundamentală care a germinat structurile, sau să căutăm acea muzicalitate interioară, dincolo de fragmentarismul de la suprafața textului. Mi-au plăcut în special versurile: \"Ploaia tipărea manuscrise în straturi.\"; \"Să mă separ de cuvinte, să ard fotografiile toamnei.\"; ultimelepatru versuri. Nu mi se pare prea reușit (îl consider forțat) versul: \"Când am adunat monedele din sângele tonomatului?\", deși îmi cam dau seama de mesaj.
Bine ai revenit! Îți urez succes!
Cu aceeași stimă,
Pașa

Ela, reușești să surprinzi și de această dată pri simplitatea și franchețea rostirii, prin puterea persuasivă a versurilor. Mă opresc la impresia de lectură, pentru că, de aș apela acum la \"ochiul critic\", s-ar putea să stric tot farmecul acestei impresii. Pentru un cititor neinițiat cât de cât în tainele poeziei tale, acele imperative ar putea părea teatrale, deși ele constituie o parte importantă a mesajului. E, într-adevăr, deosebit versul ultim evidențiat de Alice, dar nu înseamnă că e singurul. Crede că nu numai eu am impresia că textul parcă mi s-ar adresa. De aici sigur provine, printre altele, și succesul de care se bucură poezia ta. Și eu mă bucur, de aceea îmi voi permite un final ușor glumeț în final:
ei tu mai-mult-ca-perfect-fericire
încotro?

Bărcile acelea care \"n-au cunoscut decât seceta\" par a fi și niște alegorii. Am ceva în minte, dar nu voi spune, probabil greșesc. mai degrabă mă voi opri la acea epavă, poate este într-adevăr \"ultima șansă\" sau acolo îmi voi regăsi oglinda: corabia eșuată pe o insulă pustie... Bună reiterarea \"sentimentelor-unde\", eu, în ignoranța mea și indiferența la orice teorie, rămăsesem la \"lungimea de undă\" a sentimentului.Fluturele și Alexis: și unul, și altul vânați? \"De ce te urmărește visul ăsta? Știi mai bine ca mine...\"
Oricum, ultima secvență e fundamentală, dar aici nu mă bag, fiindcă mă depășește, sau viziunea mea e mult diferită, mai aproape de vis, decât de teorie.
Scuzați-mă dacă am bătut câmpii!
Cu stimă,
Paș(adia)

La fel ca în multe alte poezii ale tale, și aici ai incipit și final reușite, acestea dând \"rotunjime\" compozițională. Mi-au plăcut, de asemenea, strofele a doua și a treia, sigur, fără a neglija rolul întregului. Ideatic și stilistic îmi pare un text reușit. Are ritmicitate, coerență, un discurs fluent, predominant liric, are o tensiune a ideilor ce nu se pierde până la final. Chiar dacă par cumva prea multe sintagmele cu determinant adjectival sau substantival la genitiv, totuși, așa cum remarca și Felix, unele dintre aceste sintagme aduc inovații și se constituie, într-un fel, în cheia de înțelegere a textului.

Răzvan, observ în ultimul timp în poezia ta o tendință spre scoaterea lexicului științific din strictețea semantică și înglobarea acestuia în structuri metaforice. Sper că vei reuși să învingi, convins fiind de riscurile ce le presupune acest lucru. Sincer, în ansamblu nu mi-a plăcut textul, dar nu înseamnă că e slab. Pur și simplu nu e pe gustul meu, dar poezia poate exista acolo unde nu te-aștepți. Mi-au plăcut, totuși, pentru spiritul ludic, versurile următoare: \"extazul înalță în cosmos o interdicție/ la suferința de non- uri în amiciție/ cu pro- urile ce fac erorilor corecție\".

Sunt, în cea mai mare parte, niște versuri foarte frumoase, dar pentru un comentariu detaliat e greu să te referi dintr-odată la șase texte. Astfel, ele vor trece neobservate de mulți și e păcat. În \"Text depoetizat de conjunctură\" e o virgulă între subiect și predicat: \"toate întâmplările care au purtat \"dincoace\" de ziduri/ oameni sau victime, sunt petrecute \"dincolo\"\". În rest, a fost o lectură agreabilă.

Butoiul s-a spart, doagele au zburat pân` la lună.
Bucureștiu-i inundat de-atâta minciună.
.
.
.
Sau
La iarnă vor îngheța apele, pe trotuare oamenii vor luneca de-a-n boulea
..........................................................

Poezeaua aceasta sună a manifest romantic, dar nu e așa ceva, ci mai degrabă o chemare la vârsta eternă a poeziei, cu \"sori și păduri nesfârșite\", cu pietre care \"tresar în munți a descântec de ierburi amare (aici remarc inspirația de a integra într-un context insolit clișeul \"ierburi amare\", oarecum neplăcută fiind numai alăturarea celor două silabe \"-tre\" - \"tre-\"). Finalul este cu adevărat reușit. Asocierea textului cu imaginea (pictura lui G. Klimt) și cu înregistrarea audio contribuie la atragerea cititorului. Textul merită remarcat în vreun fel, mi-e ciudă că nu găsesc suficiente argumente pentru a-l înstela. Oricum, a fost o lectură agreabilă, drept care îi mulțumesc autoarei.