Proză
Deșertul din mijlocul patului
2 min lectură·
Mediu
O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată! Ca niște coloane de piatră suitoare în locuința răcoroasă și aspră a faraonului. Când a trecut pe lângă mine, secera lor a înmuiat genunchii mei și ochii mei au blestemat lumina în care m-am încurcat ca niște pânze de păianjen. Limba mea a căzut grea înaintea lor, tăblițele de lut s-au spart la șuierul lor. Sulița ochilor ei mi-a tăiat privirea în două și nu mai văd decât jumătățile lucrurilor. Și tu, călătorule, ești jumătate de drum, așa cum eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua încălțămintei.
Și totuși, ea nu vede cum calcă pe acoperișul lumii, căci acesta se întinde acolo unde pasul ei sună. Și mângâierea ochilor ei e fără de seamăn înaintea tuturor popoarelor. Cine sunt eu să ridic ochii și să pun mâna în dreptul coastelor ei, în podul palmelor și puntea picioarelor ei? Dacă sânul ei m-ar atinge, aș încremeni și m-aș sfărâma ca un bulgăre de nisip. Dacă brațele ei m-ar cuprinde, apele Nilului ar trece peste mine și în mine de ar intra nu aș mai fi eu ci ea ar locui în mine întotdeauna. De cine m-aș teme atunci? Cine ar sta împotriva sângelui nostru? O, beduinule, spune-mi că tu știi drumul spre inima ei neîmblânzită și cunoști a struni hățurile nenorocului!
Atunci, beduinul mi-a spus următoarea poveste:
Trăia odată, într-un sat, un om bătrân și singur, care se spune că știa totul. Într-o zi, a venit la el un tânăr și i-a spus:
- Om bun, învață-mă să câștig iubirea. Iubesc o fată minunată, dar ea nu știe de mine.
Atunci bătrânul s-a așezat la umbra unui copac și a spus:
-Te așteptam! Stai lângă mine!
Apoi a închis ochii și din el au început să urce coloane de nisip.
După ce-am plâns îngrozit, stau și acum prostit pe marginea patului. În ochi mi se scurge un fir alb, sunător.
Și totuși, ea nu vede cum calcă pe acoperișul lumii, căci acesta se întinde acolo unde pasul ei sună. Și mângâierea ochilor ei e fără de seamăn înaintea tuturor popoarelor. Cine sunt eu să ridic ochii și să pun mâna în dreptul coastelor ei, în podul palmelor și puntea picioarelor ei? Dacă sânul ei m-ar atinge, aș încremeni și m-aș sfărâma ca un bulgăre de nisip. Dacă brațele ei m-ar cuprinde, apele Nilului ar trece peste mine și în mine de ar intra nu aș mai fi eu ci ea ar locui în mine întotdeauna. De cine m-aș teme atunci? Cine ar sta împotriva sângelui nostru? O, beduinule, spune-mi că tu știi drumul spre inima ei neîmblânzită și cunoști a struni hățurile nenorocului!
Atunci, beduinul mi-a spus următoarea poveste:
Trăia odată, într-un sat, un om bătrân și singur, care se spune că știa totul. Într-o zi, a venit la el un tânăr și i-a spus:
- Om bun, învață-mă să câștig iubirea. Iubesc o fată minunată, dar ea nu știe de mine.
Atunci bătrânul s-a așezat la umbra unui copac și a spus:
-Te așteptam! Stai lângă mine!
Apoi a închis ochii și din el au început să urce coloane de nisip.
După ce-am plâns îngrozit, stau și acum prostit pe marginea patului. În ochi mi se scurge un fir alb, sunător.
0106769
0
povestea beduinului frumoasa si ea.mi-a placut.
mcm