George Pașa

\"vezi,\"

Acum nu știu dacă e bine să critici ideile, dar nici îmbrăcămintea acestora nu e mai acătării. Mai degrabă e un gol din care nu se naște nimic. Și eu spuneam, într-un alt context, că oglinda nu are nicio vină. Ei, măcar de ar spori numărul oamenilor. Oare vez,i la orice pas, Oameni?

\"numești\", \"nici\", \"rog să fiu scuzat\"

Acum am aflat și ce înseamnă Pinyin, îmi cer scuze că mi-a fost lene să caut. Sper că nu am supărat cu interpretarea mea fantezistă.

Dincolo de începutul acela oarecum teribilist, dar prezent și în alte manifeste literare (să ne aducem aminte de manifestele avangardei începutului de secol XX), remarc în text o deosebită sensibilitate, ieșirea din canoane, abordarea inovației prin eterna relație cu ființa spirituală (poate de aceea și numaști cumva ținutul poeziei \"eternia\"). Uite, nci eu nu știam că sunt \"un fiu al Pinyinului\" (Pinyin o fi vreun cod secret al lui yin?!). Părțile a doua și a treia mi s-au părut cele mai reușite, iar acea reamintire a versurilor eminesciene este bine inserată. da. trebuie să ne raportăm la tot ceea ce este viu, pentru că astfel vom găsi și Calea.

Un final misterios și sugestiv. dar în versul al doilea s-ar putea evita cacofonia: \"care cade\". Găsești o posibilitate, nu dau sugestii, deși văd cum s-ar putea. Sau, mă rog, nu e treaba mea.

Liviu, ai dreptate în ceea ce spui. E un dicteu bazat pe un hazard controlat, cum ai intuit, de rațiune. Ei, pomele mele într-un vers au cu totul altă înfățișare. Aici nu e poezie, nu e proză, nu e teatru, câte puțin din fiecare. Dar nu o \"struțocămilă-poem\".
Mulțumesc!

\"rosti\", nu \"răsti\"(!)

Răzvan, sfâșierea e și tragedia, dar și măreția umană. Cât despre margini, în viziunea mea de acum, desigur, nu pot spune că ar fi totuna cu limita (deși sensul noțional al termenului acesta este). iar cunoașterea este inclusă într-un singur cuvânt, pe care nu-l vom răsti niciodată.
Petruț, nu e chiar piatr aceea cu un colț sfărâmat. dar, mă rog, e unghiul din care ai privit-o, chiar dacă într-o fugă peste sensuri.
Liviu, tu ai văzut foarte bine acea plurivalență, chiar și versul ultim, dovadă că, deși scriem diferit, avem uneori căi simetrice de acces la ființă.

Onorat de prezența voastră!
Cu stimă,
Pașa

E o carte interesantă, Felix, mai ales pentru cei care nu sunt familiarizați cu poezia Ahmatovei, mai ales că are, după cum spui, și o serie de traduceri bine realizate. Având posibilitatea să îi citesc în original poezia, pot să spun că are importanță, cel puțin pentru lirica secolului XX. Am încercat și eu câteva traduceri din lirica autoarei, dar nu prea mi-au reușit. Poezia Ahmatovei probabil e mai ușor de tradus de către femei.

Deși este ingenioasă această imagine: \"la fiecare limită întâlneam/ un glas care plivea lumini între buruieni\" metaforizarea prezintă o mică (mare?) hibă, deoarece plivirea presupune înlăturarea buruienilor, iar această inversare a obiectului direct cu acela indirect nu este nicidecum în favoarea luminii. Dar poate s-a dorit acest lucru. Pentru că plivirea, fie și în sens figurat, presupune înlăturarea a ceva rău.
Mi-au plăcut însă versurile evidențiate și de Cezara (rara).
E și o greșeală de ortografie în sintagma \"rezultatul dezamăgirii\", dacă nu cumva trebuie citit așa: \"rezultatul, dezamăgiri\", deși nu cred.

Dincolo de mesajul, în regulă, al textului, văd prea mult prozaism aici. N-aș fi spus nimic, dacă m-aș fi aflat în fața unui poet care narativizează în ceea ce scrie. Dacă ai face un experiment, așezând rândurile ca în proză, ai vedea că nu există acea substanță care dă naștere poeticului pur. Iar simplele \"margini de tăcere\" nu aduc efectul scontat.

La fel, în versul 4 ai putea evita disonanța \"calde de...\"

Eugen, eu respect alegerea autorului, nu impun reguli, dar cred că, spre mai binele acestei poezii, ar trebui să șlefuiești puțin prima strofă. Nu cred că ai vrut să utilizezi acolo un refren, dar acea recurență de cuvinte în versurile 1 și 3 nu e favorabilă nici expresiei, nici conținutului. În rest, e o poezie care îmi place, nu insist.

Nu este genul de proză pe care o citesc de obicei, dar pot spune că avem aici un text bine construit, atât în ceea ce privește personajul principal, cât și subiectul. Narațiunea este fluentă, credibilă și creditabilă, dialogurile sunt vii, registrul stilistic este adecvat fabulei (subiectului). Sigur, poți scrie și mai bine, după câte știu.

P.s. În legătură cu întrebarea ta, cred că îți pot răspunde și eu. Acum vreo lună (aproximativ) au fost probleme tehnice, s-au pierdut unele texte, iar, dacă au fost recuperate, nu s-a mai putut reface și contorizarea. Și eu am un text recomandat care are ecum vreo sută și ceva de afișări, de la aproape 3000. Citește în pagina Eugeniei Reiter anunțul respectiv (e în pagina de autor).
Salut!

Adrian, acum eu nu știu ce ai înstelat, ceea ce am scris, sau reflexia în oglindă?! Glumesc, desigur. Dacă îmi permiți, voi răsturna și eu perspectiva ta, dându-i altă înfățișare:
*
brațe împachetate în nămol
așteaptă să-nflorească
nuferii

(sau)
despachetați din nămol
nuferii așteaptă
să-mi înflorească brațe

**
până la trezire
creșteam de mai multe ori
visul

***
despre rezerva întâmplării
dacă am timp
voi scrie

Ioana, nici nu m-am gândit să fiu cumva ironic, aici nu e vreun text satiric. Acolo, recunosc, utilizez asemena procedeu. Mulțumesc pentru urare, asemenea!

Adriana, e cam a treia oară când folosesc în texte simbolul nuferilor. Îmi sunt cunoscute sensurile mitologice, dar aici totul a venit de la sine.
Cât despre tentația tastaturii, cam ai dreptate, și eu mă gândesc la faptul că e prea mult. Să nu spună lumea că ne comentăm între noi! Referindu-mă și la reiterarea acelei urări, aș spune, pe lângă \"mulțumescul\" de rigoare, că e bună o parafrază după Eminescu: \"Ea, din nuferi, să-mi răsară/ Și să-mi cadă lin pe piept.\" Aceasta pentru că era o referire în text la așteptare.

Respectul meu tuturor!
Pașa

E un text ce-și merită recomandarea, chiar dacă, vor spune unii, nu folosește cine știe ce tehnici sofisticate și rămâne oarecum în spațiul neoexpresionist. Încă din titlu mesajul devine perceptibil, aș putea spune că este sintetizat acolo. Într-un fel, se reia, într-o altă manieră, eterna antinomie dintre ideal și real, consacrată de poeții romantici. Spun aceasta, pentru că \"între două indiferențe\" se află aspirații prăbușite, părăsirea, uitarea, dorul, moartea afectivă, altfel spus. Iar nuferii, cu multiplele lor conotații în mitologia lumii, reprezintă acea lumină care dă sens ființării. Dintre aceste sensuri, ținând cont și de conținutul textului, aș spune că mai potrivite ar fi acelea de \"biruință a luminii asupra întunericului\" și \"forță de creație\", nefiind excluse și altele, chiar antinomice.
Sunt multe de spus, dar mă limitez la atât, chiar dacă, probabil, am înțeles mai mult.

Ciudat, m-a aumzat, dar m-a și întristat visul tău. Nu sunt psihanalist, dar, cred că știi, visele reflectă uneori anumite trăiri puternice, pozitive sau negative, din timpul zilei/ zilelor precedente. Știu ce-ar putea fi, însă nu voi spune. Cred, totuși, că bănuiești. Apropo de mlaștină și nuferi, e fantastic faptul că mai multe persoane, în decursul unei zile, au avut aceeași imagine a mlaștinii și nuferilor. Eu, când scriam ultimul text, tot o mlaștină vizualizam, chiar dacă m-am referit la \"împachetarea cu nămol\". Apoi Daniela cu poezia sa și tu cu visul straniu. Uite, fac eu erata la gândul tău: \"nuferi\", nu \"crini\".

Alina, din păcate nu citisem, până să-mi semnalezi tu, nimic de Șerban Codrin, neavând nicio carte de-a sa. Am căutat și am găsit chiar în biblioteca virtuală de pe Agonia, citind o mare parte dintre poezii. Da, găsesc asemănări cu poezia mea, mai ales în unele micropoeme din \"grădina zen\".

Liviu, da, Pe Tagore l-am citit de mai multe ori, dar în ultimul an nu. Este iarăși un îndemn pentru relectură. Analiza ta este bună, dar trebuie să spun sincer că m-am bazat aici pe inspirație, nu pe cizelare.

Virginia, eu nu scriu haiku, chiar dacă am o aplecare spre esențializare poetică. Despre concurență au mai spus și alții: trebuie să ne depășim pe noi înșine. În rest, totul e relativ.

Cristina, n-am urmărit să mă apropii de sfera haiku. Eu mai scriu poeme scurte, în special poeme de un vers, \"pașadine\", terține (în seria de \"impresii...\") etc.

Doamnă Nache Mamier, e corect ce spuneți, dar cred că se referă la orice poet, în general.

Liviu, dezvălui un secret (de parcă nu ne-ar auzi și alții!). Ordinea în care am scris inițial textele era inversă. După e am scris pe primele două, am avut impresia citindu-le în gând că au același număr de silabe. Așa era, iuar la al treilea (adică primul de acum) am scos un cuvânt să păstreze 19 silabe. Cum spui, eu tind spre ceva personal dacă se poate, sau cel puțin autohton.

Marius,cu nuferi, da!

Vă mulțumesc pentru prezența aici, neașteptată, recunosc!

\"pasere\"