Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articolereview

Spirit ludic și elegiac. Liviu Nanu - \"vești din utopia\"

6 min lectură·
Mediu
După volumele de versuri Îndemn la nesupunere (editura „Tipoalex”, Alexandria, 2002) și Apăsați tasta any (editura „Marineasa”, Timișoara, 2005), Liviu Nanu revine cu un alt volum de poezie, vești din utopia, apărut în 2011, la editura „A.T.U.” din Sibiu. Acest ultim volum are 70 de pagini, cu două prezentări pe coperta a IV-a realizate de Robert Șerban și de Mihai Curtean, ultimul dintre ei fiind și coordonatorul colecției din care face parte și cartea de față.

Volumul vești din utopia este structurat în trei cicluri poetice: waldo, conținând 9 texte; vești din utopia, cu 24 de texte; circus, cu 18 texte. Deși a fost situat de critica literară fie în contextul postmodernismului, fie al suprarealismului sau al onirismului, Liviu Nanu poate fi mai greu integrat în vreunul dintre aceste curente literare, chiar el însuși (auto)ironizând, în versuri din această carte, posibila încadrare oarecum convențională: „de undeva se aude waldo tușind suprarealist” (elegie bolnavă, p. 7); „vă amintesc sunt ultimul boem/ cu mine s-a sfârșit postmodernismul” (ultimul neuron, p. 68). Alteori, a fost situat în preajma neomodernismului sorescian, mai ales prin finalurile pline de tâlc ale poeziilor sale, cu o notă zeflemist-amară. În opinia mea, scriitura de aici a lui Liviu Nanu este marcată de eclectism, atât prin tematică, prin discurs poetic, mijloace și tehnici de creație, cât și prin weltanschauung (concepția asupra lumii). De altfel, debutând relativ târziu, autorul se apropie, prin atitudinea creatoare, de unii douămiiști, iar, după cum au spus și alții, douămiismul, în ciuda unor manifeste literare, – cum ar fi, de pildă, al fracturismului, al deprimismului, al mizerabilismului sau al utilitarismului, – nu poate fi deocamdată asociat cu o grupare poetică omogenă stilistic și tematic, fiind un sumum de individualități creatoare. Desigur, prin modul cum se apropie de cotidian, autorul are ceva din acel deconstructivism poetic și tendință de demetafizicizare a realului, prin aceasta, de fapt, douămiiștii continuându-i pe unii dintre optzeciști. Însă, paradoxal (sau poate că nu!), sunt texte în acest volum unde pornirea aceasta spre relativizare se oprește și o altă cheie trebuie căutată spre ușa misterioasă a poemelor: „astfel rămânem cu ochii pe cer așteptând un cuvânt/ care să ne cutremure așa cum am băga degetele în priză/ dar din constelația miresei nimic nou/ aceeași tăcere albastră” (mireasa electrică, p. 21); „ușa scârțâie din balamale/ între universul nostru bidimensional și cel de dincolo/ fără a se mișca măcar un milimetru/ să facem mai mult curent a zis unul/ poate așa se va deschide singură” (ușa, p. 23).

Primul ciclu poetic, waldo, este cel care se potrivește, poate cel mai bine, afirmației lui Mihai Curtean că „Poetica lui Liviu Nanu se bazează, în special, pe reinterpretare, pe schimbarea luminii scenice care cade asupra unor teme uzitate în alte vârste ale literaturii”. Aș spune că aici autorul are vocația dramatizării, nu atât prin alegerea numelor pe care le poartă personajele sale (Waldo, personaj inedit, sau Olguța, un fel de replică umoristică și, concomitent, tragică a celebrului personaj al lui Ionel Teodoreanu), cât și prin priceperea de „așezare” a replicilor în locul și la momentul potrivit. Toate poemele de aici au calități evidente: deconstrucția aproape fără de reproș a unor clișee de gândire și verbale, surprinderea prin paradoxuri, finalurile care lasă o tăcere cu tâlc, parodierea patetismului retoric și solemn, învăluirea prin haz a unor adevăruri esențiale; însă și unele scăderi, în special în poezia in dulce jubilo, unde expresivitatea cade într-o „ușurătate” a exprimării: „uite și la ăla e luminat ca un brad de crăciun spun gospodinele/ spun și bărbații gospodinelor cu sarmaua în furculiță/ (...) chiar dacă waldo e lângă mine/ și s-a transformat în miel și îmi roade un deget” (p. 8) – de fapt, îmi creează impresia că se apropie ușor de umorul mai puțin reușit al unui teatru de revistă. Textele de rezistență de aici, în opinia mea, ar fi: de mână cu waldo, toamnă cu fantomă; ménage à trois, vise de vânzare (măsura XXL) aștept provincia. În ultimul dintre cele amintite, este de remarcat îmbinarea dintre mediatația amar-ironică, visul-reverie, visul-aspirație, visul-lenevie etc. Waldo apare ca o instanță necruțătoare, asemenea conștiinței, care amendează lenevia visării. Totul se plătește cumva/ cândva – pare a spune acesta: „însă lumea reală este un sens giratoriu cu prea multe ieșiri/ pe care nu le nimerim niciodată/ și de cele mai multe ori ne încurcăm unii pe alții// asta se petrecea noaptea/ dimineața waldo îmi tăia chitanțe pentru vise” (p. 12).

Al doilea ciclu poetic, vești din utopia, este oarecum diferit de primul, prin atmosfera elegiacă, deși nu lipsesc nici aici „instrumentele textualiste: deconstrucția, inserția cotidianului, spiritul ludic. În opinia mea, textele de rezistență ar fi aici: mireasa electrică, ușa, pisica neagră și coala nescrisă. Prima dintre ele este o cosmogonie utopică, însoțită de paradoxuri, „seriozitate” academizantă, giumbușlucuri frazeologice ad-hoc, totul într-un stil eclectic, existând și intertext. Onirismul viziunii amintește, pe alocuri, de Leonid Dimov: „acolo ne așteaptă mireasa mireselor îmbrăcată în crinolină/ bumbii din piept și din trenă îi luminează sincron/ ca unui pește abisal/ un țipăt i se oprește în gât de câte ori spune da_da/ o dată pentru mine o dată pentru celălalt” (p. 21). Sunt în această secțiune și câteva texte, pe alocuri, mai nereușite, cum ar fi: să aruncăm toate femeile în sus și de veghe în lanul de messenger. În primul dintre ele, abia ultimele șase versuri se apropie de adevărata poezie, celelalte bazându-se mai mult pe anecdotic, deși nu lipsește s(t)area de spirit. Iată acele ultime șase versuri: „acum scriu cuvinte pe bucăți de hârtie/ și le arunc în aer/ unele plutesc aiurea și se pierd/ eu le aleg pe cele căzute cuvintele grele/ și din ele încropesc uneori o poezie// niciodată blestem” (p. 39).

Ultimul ciclu poetic, circus, conține texte în prozodie clasică, apropiate prin viziune de poeziile celorlalte secțiuni. Într-un fel, există asemănări cu maniera creatoare a lui Emil Brumaru, prin același spirit ludic , fantezist și ironic, cu o energie binefăcătoare. Textele de aici care mi se par mai realizate artistic sunt: sonet plângăcios, elegie de toamnă, ultimul neuron. Primul dintre ele este cel mai aproape de sensibilitatea poetică a lui Liviu Nanu, fiindcă există un umor amar, prin care se deconstruiește atmosfera lacrimogenă a poeziei ieftin-sentimentaliste. Viața însăși pare a fi „desfoliată” asemenea unei cepe spre a-i extrage esențele: „deci nu doar o legumă. foiță cu foiță/ încet am dezvelit-o simbol rotund al vieții/ ca pe o domnișoară (dar nu orice leliță)/ pierdută categoric în brațele tristeții// (...) ah iată-mă acuma plângând pentru planetă/ cum molfăi ceapa vieții picantă și completă” (p. 54).

În concluzie, volumul de versuri vești din utopia ne spune ceva despre un spirit căutător, ludic, având simțul măsurii și puterea de a intra bonom, înțelegător, inteligent în casa poeziei, unde, așa cum spuneam cândva, „fiecare pasăre glăsuiește în propria-i limbă”.

George Pașa


\"Photobucket\"

02414610
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
1.131
Citire
6 min
Actualizat

Cum sa citezi

George Pașa. “Spirit ludic și elegiac. Liviu Nanu - \"vești din utopia\".” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2011/05/spirit-ludic-si-elegiac-liviu-nanu-vesti-din-utopia

Comentarii (24)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@leonard-ancutaLA
Distincție acordată
Leonard Ancuta
atat autorului volumului (bine ca macar asa reusesc sa aflu ca Liviu are un nou volum) cat si realizatorului recenziei, care a fost foarte atent cu materialul scris si a reusit sa ma poarte inapoi in timp (cumva, poeziile cu waldo le mai stiu, daca nu toate, macar cateva, de pe aici), de asemenea am recunoscut si alte cateva din celelalte cicluri. ce sa zic mai mult, bafta autorului la vanzari si sa speram ca dl Pasa ne mai aduce astfel de surprize.
0
ML
Motoc Lavinia
Interesanta coperta, m-ar interesa si continutul, un poet pe care il urmaresc si il astept cu placere, asa cum astepti- copil fiind, parintii sa vina de la servici pentru a le cotrobai in geanta dupa ceva dulce. Vorbesc de mine.
0
@ioan-barbIB
Distincție acordată
Ioan Barb
autorului volumului dar si autorului articolului. M[ bucur pentru Liviu Nanu si remarc cu placere faptul ca editura ATU promoveaza autori interesanti in colectia RAFTUL DE POEZIE.
0
@liviu-ofileanu-0031832LO
liviu ofileanu
Cred că e vorba de o întâlnire autentică a două spirite care nu vor să iasă cu orice preț în evidență, oameni care tac și scriu… Salut cartea scriitorului Liviu Nanu și articolul domnului profesor George Pașa, bine închegat, semn că a lecturat cu interes acest volum de poeme. Felicitări!
0
@florin-caragiuFC
Distincție acordată
florin caragiu
Felicitări, Liviu, mulțumiri pentru prezentare lui George!
0
@dana-banuDB
Distincție acordată
Dana Banu
Felicitări, Liviu. Am să caut cartea în librării, o cumpăr și o citesc.
0
@silvia-caloianuSC
Distincție acordată
silvia caloianu
Felicitari, Liviu! Pentru continut, pentru titlu si coperta, pentru ca i-ai dat viata, pentru ca - pana la urma :) - s-a găsit cineva să nu tacă!
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Mulțumesc colegului George Pașa pentru răbdarea de a-mi citi cartea fără să adoarmă și pentru cronica obiectivă pe care i-a făcut-o.
Mulțumesc colegilor de site care au citit materialul de față și au lăsat un semn de apreciere atât pentru autorul lui cât și pentru lirica subsemnatului.
0
@george-pasaGP
George Pașa
Îl felicit și eu pe Liviu Nanu pentru această realizare poetică. Le mulțumesc tuturor pentru răbdarea de a citi această recenzie. Liviu Nanu a scris, în opinia mea sinceră, o carte bună, chiar dacă n-am reușit să îi evidențiez toate calitățile. \"Vești din utopia\" nu aduce neapărat lucruri noi în peisajul literar românesc, însă impune o viziune personală asupra lumii, te atrage să o citești, chiar dacă există și unele scăderi inerente. Dar ce volum de poezie nu are și asemenea scăderi? Nu se pot scrie numai capodopere, e un fapt pe care îl știe oricine, nu numai cei care trăiesc în mijlocul operei literare.

Chestia cu adormitul m-a dat gata, Liviu Nanu! Trebuia, desigur, să spui ceva în spiritul scrisului tău. De fapt, știu că modestia e o calitate a spiritelor alese, chiar dacă azi nu se mai poartă o asemenea atitudine.

Urez și altor cititori ai acestui articol să aibă privilegiul de a citi \"vești din utopia\". Sunt convins că unii dintre ei au ajuns la această carte.
0
@dan-noreaDN
Dan Norea
...felicitări lui Liviu Nanu și calde mulțumiri lui George Pașa!

Succes la lansare și cât mai multe astfel de utopii transformate în realitate!

0
@iarina-copuzaru-0031203IC
Distincție acordată
iarina copuzaru

pe ecranul meu, uitându-mă la copertă, se vede un spirit ludic mov. cum o fi cu adevărat și dacă are legătură cu Leonid Dimov, mă voi convinge în curând :)
Felicitationes!
0
@dorian-dumaDD
Dorian Duma
Ma bucur pentru cartea ta. Ma bucur pentru toate reusitele tale, Liviule. Recenzia ca recenzia, a depasit spatiul unei recenzii si a devenit cronica. La cat mai multe!
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Dan, mulțumesc pentru felicitări. Mă bucur să te știu aproape.
Iarina, poate că George ar fi trebuit să adauge, pe lîngă \"ludic și elegiac\" și \"oniric\". Atunci apropierea de Dimov ar fi fost argumentată. Mulțumesc pentru semn.
DoDule, sper ca volumul să fie receptat pozitiv și de către cititori. Prezența ta mă onorează, dar tu știi bine asta.
Mulțumesc acum, deși cu întîrziere, domnului Mihai Curtean și editurii A.T.U. cu care am colaborat foarte bine. Pentru cei interesați, cartea poate fi procurată direct de la editură și (probabil prin librăriile sibiene, cele care mi-au revenit din drepturile de autor au fost deja epuizate.
0
@teodor-dumeTD
Teodor Dume
felicitări, liviu nanu!
mulțumiri, george pașa!

două nume aproape de sufletele noastre.

cu sinceritate,
teodor dume,
0
@alin-pavelAP
Alin Pavel
felicitări pentru aceste vești nemaipomenit de bune din Utopia! Musai s-o cumpăr.
0
@mihai-curteanMC
mihai curtean
salutare!

vă anunț că la noi, la Editura A.T.U. din Sibiu, cartea \"Vești din Utopia\" costă doar 9 lei. dacă sunteți interesați, mă puteți contacta la adresa redactie@editura-atu.ro și vă voi trimite cartea. în colecția \"Raftul de poezie\" au mai apărut recent \"Instincte canibalice\" de Liviu Ofileanu, \"Sub via ființei plâng strugurii\" de Ioan Barb, \"Taxa pe viciu\" de Dan Herciu, \"Ochelarii mamei mari\" de Niu Herișanu și o reeditare a volumului meu, \"Camiku\".

aștept să mă contactați și pentru a-mi trimite manuscrisele voastre spre publicare (orice subiect ar trata).

gânduri bune tuturor și spor la scris!
0
@ioana-mateiIM
ioana matei
\"vești din utopia\"?...ooof!...ce frumos!...aldo!...felicitari!...
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Teodor Dume, Alin Pavel - Vă mulțumesc pentru semn și încurajări
0
@dan-tristianDT
Distincție acordată
dan tristian
Si acest volum este o realizare remarcabila, o reusita. Pana la urma, faraonule, ti-a iesit piramida, dar nu din \"piatra ponce, bazalt sau caramida\", ci din versuri ce nu se erodeaza cu una, cu doua:)
Felicitari!
0
@adriana-marilena-stroilescuAS
Precum Andrei Pleșu spunea: cărțile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii.

această carte nu-i o utopie
o-ntâmpinăm cu bucurie
să știți are pagini beton
fiindcă e scrisă de Anton

Felicitări, Liviu!
0
@alina-manoleAM
Alina Manole
Felicitări, Liviu! Mă bucură aceste minunate vești!
0
@luminita-suseLS
Luminita Suse
Mult succes și la mai multe!
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Luminița, Alina, Adriana, Dan - Și voi ați contribuit (în calitate de comentatori și critici) la realizarea acestei cărți. Drept pentru care vă mulțumesc pentru semnul de încredere pe care l-ați arătat umilelor mele încercări literare postate pe acest site din 2002 pînă acum și acestei noi apariții editoriale.
0
@silviu-viorel-pacalaSP
Și să nu dai niciun semn să ne bucurăm dea-împreunelea, ca niște vechi cunoștințe iubitoare de miracol!
0