Florin Hulubei

când treci pe lângă mine sânii tăi - airbag de volvo singurătatea explodează de furie mușc dintr-un măr și mi se pare că din el curge lapte

nu pot visa mântuirea nu mi-e în praf și nici în creier acest ecumensim barbar o sondare a dorinței inițiale spaima că polii se vor inversa ireversibil și ultimatumul inocenței dizolvată în

viața e o durere cumplită de măsele un medic prost grămadă cu examenele luate pe șpăgi turuind mereu despre steaua și plombele îți cad la doar două săptămâni dar uiți și mergi mai departe pe

să-ți asculți inima hi-fi, boxele sufletului la maxim, e o încordare demnă de lucruri mai bune cum ar fi privitul de la balcon al razelor de soare aruncându-și lumina direct pe fesele vecinei

spune-mi, dacă mi-ai vedea dis-de-dimineață printre pleoapele grele de somn fața vopsită de culorile răsăritului m-ai crede pe cuvânt că sunt spiritul nemuritor al lui winnetou?

E porci bărbații, toată lumea știe! Spunea o târfă lefteră-ntr-un birt. N-ar da pe noi nici o para-lețcaie Nici chiar atunci când beau mai mult absint. Un țap de bere, vreo bijuterie Nu știu

am înțeles târziu cu șira spinării scăldată de transpirația rece (o votcă tare și inodoră băută pe nerăsuflate) că niciodată nu trebuie să ai încredere în soarta schimbătoare și perversă ca

Mama făcea mereu numai mâncare bună. Cu toate că eu mâncam foarte puțin de mic, îmi plăcea aproape tot ce făcea ea. Nu știu cum putea să stea în bucătăria aia mică și să facă atâta mâncare tot

prietene, mi-am amintit de anii scurși de la ultima noatră țigară împreună am developat trecutul ca un film alb-negru ros la capete și blurat de vreme ce nu mai pot vedea toate senzațiile trăite

Din anii de cămin nu-mi mai amintesc de nimic. Mi-a rămas doar o poză alb-negru în care aveam o căciulă prea largă pentru capul meu, lucru de care aveam să-mi amintesc cu drag chiar în momentul când

eram tânăr eram viguros și aveam plete bogate ocoleam drumurile principale și răspunsurile directe fabricam lumini în topitoriile gândurilor spărgeam lemne cu barda și capete cu privirea

azi am 33 de ani și 3 luni unii ar spune că e o vârstă minunată rotundă dar eu nu cred în horoscoape și alte făcături prietenii m-au părăsit ca pe o cană cu vin îndoit diminețile rânjesc la

zgomotul furiei neîndoielnic o oglindă reflectând imaginea inversă a lucrurilor la fel de tulburător o oglindă e un cântec puternic dezvelind profunzimea ființei spargeți oglinzile și

trenurile pe care le pierzi în viață nu te fac decît să-ți dorești să deraieze în cel mai bun caz să nu mai ajungă la destinație unde oricum nimeni nu te așteaptă cu un pahar de vin și prescură

* Privesc prin fereastră la nori și tristețea își scrijelește numele cu îndârjire în mine. Iarna n-a venit încă, o strig prin gesturi și mă cuibăresc în delăsare cu voluptate barbară. Uite, îmi

țipătul ars violează strident liniștea acestor ore prea târzii, prea repede încovoiate sub greutatea mașinii care ne rumegă cenușiu viețile ca niște insecte omnivore cineva scormonește în

ziua asta e numai un coș însângerat o frică temperată de tot ceea ce mișcă împrejurul lucrurilor un șir de cuvinte alipite de cerul gurii ca o flegmă uleioasă nu există antidot pentru nevoile

încinse la maxim cablurile și orașul-animal întins pe spate transportând sângele care controlează erecția clădirilor înspre inima bolnavă mișcarea asfixiantă a vehiculelor sânge infestat de