Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Nostalgicum

2 min lectură·
Mediu
prietene, mi-am amintit de anii scurși
de la ultima noatră țigară împreună
am developat trecutul ca un film alb-negru
ros la capete și blurat de vreme ce nu mai pot
vedea toate senzațiile trăite împreună
între o bere și o privire aruncată pe fesele
domnișoarelor care spintecau aerul verilor
dinaintea teraselor pe care ne omoram orele

câte cuvinte ne-ar trebui să refacem toate acestea
toate barurile mirosind a tinerețe și alcool
s-au închis ori sunt astăzi magazine de lux
de unde aceleași fete cu care petreceam serile
odinioară la motor sau în lăptăria lui enache
sau în costineștiul atunci sălbatic și virgin
cumpără diverse accesorii, brizbrizuri
pentru pisicile lor albastre sau gri-petrol

lumea asta are un fel ciudat de a privi loserii
ca pe niște animale din alte lumi paralele
noi ne considerăm normali și pe ceilalți o specie hibridă
și deși cineva spunea: contrariile se atrag
apropierea dintre lume și noi este un firewall activat


prietene, mi-am propus să nu mai râcâi crusta trecutului
să mă lepăd de trei ori de nostalgii parazite
să plec urechea la sfaturile celor cu o viață decentă
până când mă voi realiza și voi afla adevărata valoare a vieții
dar hai să mai bem o ultimă bere și să mai privim
în amurgul lipit de clădiri ca un tapet din moulin rouge
cum flutură aripile nevăzute ale femeilor
pe care odinioară le iubeam în nisipul rece
noaptea, în față la Expirat
022661
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
238
Citire
2 min
Versuri
30
Actualizat

Cum sa citezi

Florin Hulubei. “Nostalgicum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florin-hulubei/poezie/200006/nostalgicum

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@andrei-ruseARAndrei Ruse
lumea asta are un fel ciudat de a privi loserii
ca pe niște animale din alte lumi paralele
noi ne considerăm normali și pe ceilalți o specie hibridă
și deși cineva spunea: contrariile se atrag
apropierea dintre lume și noi este un firewall activat

interesanta de altfel si evocarea acelor zone, mie personal foarte cunoscute, parca am retrait o zi de-a mea normala insa in alt timp. :)

textul acesta e ca un vin vechi.
0
@florin-hulubeiFHFlorin Hulubei
Mulțumesc de trecere, RA. Apreciez cuvintele tale și ...să bem, dar. Vinul vechi se cere savurat!
0