Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Acest text poate fi citit mai bine în revistă.
Articoleevents

Cenaclul Agonia.ro

Sâmbătă, 21 octombrie, orele 14-17 - Boierismul

2 min lectură·
Mediu
Sâmbătă, 21 octombrie,orele 14-17, în incinta Teatrului Național, la consacrata Cafe Deko, cenaclul Agonia.ro își reia dezbaterile artistice. Prima întâlnire va fi dedicată prezentării și discutării manifestului literar al Boierismului. Manifestul va apărea în cele mai prestigioase reviste literare din țară și are susținerea unor importanți oameni de cultură. Solicitările de redeschidere a lucrărilor cenaclului, venite din partea membrilor site-ului, depun mărturie în favoarea unui spirit combativ aflat în formă maxima.
Va oferim mai jos un fragment din textul manifestului:



Boierismul



Boierismul este un manifest literar și, în același timp, o razie.
A venit timpul să gândim și să scriem boierește: cu forță, vigoare, eleganță, evghenie, culoare. Noi ne propunem să cultivăm atât literaritatea, cât și literalitatea poeziei. Înțelegem să valorificăm poezia enunțiativă dar și pe cea cu încărcătură stilistică. Ceea ce ne interesează este originalitatea, repudierea rețetei, torpilarea manierei. Scrierea după rețete impuse, nici măcar inventate, a buruienit literatura română în ultimii cincisprezece ani. Noi cultivăm ruperea de ritm, viteza, realismul și transfigurarea.
Ajunge cu vasalitatea față de poezia americană, vasalitate întărită de incultura lingvistică, de fonfăirea unei brume de engleză americană și de lipsa deschiderii spre alte limbi străine. Vrem să ne întoarcem la marea literatură europeană, la ordinea și la sistemul apusene și la vigoarea ontică și ontologică a personajului literaturii din est. E necesară recuperarea inspirației de natură universală, relansarea spiritului estetic – spiritul care știe să detecteze frumosul oriunde s-ar ascunde el. Avem nevoie de o artă fără artificii minore, fără încărcătură stilistică prezentă ca balast. Textul este suportul mesajului; distanța dintre semnificant si semnificat trebuie micșorată. Construcția operei să fie tensionată prin dinamismul scriiturii.
Vrem să vedem tendoanele și mușchii poeziei. Sarcasmul se cuvine completat de umor și ironie. Votăm pentru ironism, așa cum a fost el teoretizat de R. Rorty, conștienți că trăim într-o lume a contingențelor. A sosit momentul renașterii poeziei, a lirismului, a erosului, a misticismului, a vrăjii, a basmului și a blestemului. Să tranchilizăm arta schizofrenică! Nu înțelegem să ne întoarcem la rigiditatea ierarhizantă a modernismului. Propunem anihilarea haosului adus în ultima vreme de postmodernism, prin avansarea dinspre periferie spre centru. Destul s-a zăbovit în flegma periferiei.


acum găsiți întreg manifestul aici: Boierismul
08222
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Articole
Cuvinte
363
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

felix nicolau. “Cenaclul Agonia.ro.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/revista/2006/10/cenaclul-agonia-ro

Comentarii (82)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ramona-ungureanuRU
Ramona Ungureanu
doamne ce m-am speriat + ca era sa ma inec (cu lapte) cand am vazut poza. alta n-ati gasit? :D :)) boierism?! v-oi face si io odat` o vizita. :)
0
@laurentiu-orasanuLO
Laurențiu Orășanu
Desi boierismul a fost folosit recent mai mult cu co-notatii pozitive, as zice ca tihna sugerata de acest cuvant ar contrazice vigoarea (citez: \"Construcția operei să fie tensionată prin dinamismul scriiturii\" -bine zis) anuntata de manifest (al carui text in sine se sustine, va felicit pentru el).

Asadar carcoteala mea e la titlu, s-a mai intrat pe-aici, pe site, prin padure, fara a se baga in seama copacul.

Si, nu-mi fac iluzii, fara a se baga in seama carcoteli ca aceasta.

Iarasi, flegma din final e oferita pe tava, sa nu credeti ca adversarii n-o vor intinde.

Succes!

Ghiocel

0
@dan-carleaDC
Distincție acordată
Dan Cârlea
Ma bucura mult Manifestul Boierist, sincer, incepusem sa obosesc sa ma contrazic pe messenger cu unul si cu altul, pe tema \"asta e poezie, asta nu e poezie\" si sa le spun ca nu orice fragment lalait, de proza de cartier, in care povestesti in amanunt cum te scobesti in nas, bei cola si esti sastisit de viata este poezie.
Cand le spui unora ca nu au in texte figuri de stil, iti spun ca nu conteaza, ca asa le da lor \"stare\" domne .
Chiar era nevoie de asa ceva, cred ca s-a mers destul pe texte care doar curg lin, ca un Gange plimband cadavre printre fantomele buticurilor, care mangaie numai epiderma poeziei, fara potentialitatea acrosarii cititorului spre niste valori estetice superioare celor ale rigolei, texte permeabile urbanului in sensul lui cel mai imund si absolutizat aberant, dar fara punerea in scena a acelor mijloace specifice poeziei, care sa permita cititorului nu numai identificarea grosiera, la prima mana cu semnificatul, ci sa pregateasca terenul afectiv si rational pentru intelegerea proprie a mesajului, sa creeze un cadru in care sa se poata respira ideatic, o trambulina catre sine si nu un ghetou in care se simte acasa oricine are chef sa isi (de)scrie neimplinirile si sa isi regurgiteze pseudo literar refularile, in cea ma grosiera si grotesca forma.

DAn
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
imi pare doar mie sau chiar e o contradictie in textul de mai sus? citez:

\"Ceea ce ne interesează este [...] repudierea rețetei[...]. Scrierea după rețete impuse, nici măcar inventate, a buruienit literatura română în ultimii cincisprezece ani.\"

\"Noi cultivăm ruperea de ritm, viteza, realismul și transfigurarea.\"

\"distanța dintre semnificant si semnificat (sic!) trebuie micșorată.\"

\"Sarcasmul (sic!) se cuvine completat de umor și ironie.

(etc).

\"A sosit momentul renașterii poeziei, a lirismului, a erosului, a misticismului, a vrăjii, a basmului și a blestemului.\" ??? oare?!
0
@ioana-bogdanIB
Distincție acordată
Ioana Bogdan
Pentru inceput, imi scot palaria. Salut din toata inima aparitia pe www.agonia.ro a primului manifest literar, credibil si de tinuta, din literatura actuala.
0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
laurentiu, adevarat ca boierii faceau mai mult ambuscade decat razii, dar tinand cont ca traim cultura de club, well, trebuia sa ne adaptam peisajului...

silvia, eu nu vad contradictiile pe care le anunti. \"sic\"-urile alea ce vor sa zica? e vorba de batrana teorie a lui Saussure, de diferenta dintre sarcasm si ironie,de evitarea retetei printr-o largire a raftului cu obiecte poetice. in nici un caz de o noua reteta, ci de un canon, adica de ceva mai lat, gen bolid grand prix
0
@djamal-mahmoudDM
Djamal Mahmoud
Condeiul meu visa-n cerneală
Că înoată-n cer purtat de versuri
Gingașe aripi precum petală
Crăiese ce adie-n mersuri .
A venit timpul să gândim și să scriem boierește.
Succes
Djamal
0
@liviu-nanuLN
Distincție acordată
Liviu Nanu
E prima stea pe care o dau după doi ani (sau pe acolo). Salut inițiativa și sper să nu ne oprim doar la teorie.
0
DM
daniel d marin
... nu prea-mi dau seama ce e cu \"Boierismul\". macar nu are legatura cu Boierii mintii :)

citit aici, pare subtire, dar, hei!, astept DEZBATERE la Deko!

cine sunt semnatarii?
0
@laurentiu-orasanuLO
Laurențiu Orășanu
Alte minusuri:

- Boierii (mintii) sunt deja cunoscuti, greu de crezut ca vor ceda locurile. Si, din cate inteleg, nici nu se doreste lupta intre boieri si boieri. Tot site-ul asta cade in fund la Patapievici, Mihaes, il sar pe Liiceanu, ca scrie bine, cand are chef. Ce nu le iert este \"gascarismul\" de care tot ei se plang.

- E clar cine a redactat manifestul. Se pune totul pe cartea poeziei. Gresit. Postmodernii au avut grija sa se intinda peste tot. De fapt, pe site-ul acesta s-au declarat unii prozatori numai cu ocazia antologiei. Cei care au fact-o. De ocazie?

Poate il mai ajustati pe 21.

Din ce scrii, Felix, parca mi-ai da dreptate. Pai eu dreptate am destula, vin-o cu argumente de ce n-am.

Na, ca mai am unul (minus):

- ironismul programatic e adjudecat si el (de postmoderni).

Mai, dar ce mai ramane?

Ghiocel
0
@dan-carleaDC
Dan Cârlea
si cred ca trebuie sa spun si partea rea a lucrurilor.

Nu am spus-o din prima, fiindca tin mult la idee si sunt de acord in mare, nu am vrut sa para ca vreau sa dinamitez proiectul, dar adevarul e ca materialul este subtire rau de tot ca realizare, mult prea anemic pentru un manifest serios, e mai mult un \"haideti sa haidem\", un \"hei-rup, hai sa scriem mai curat\", putine argmente, creionare abia indraznita.

Ma tem ca daca sare Soviany pe manifestul asta e jale.

Ma intereseaza :

1) cam cine l-a conceput si ce personalitati au achiesat pana acum
2) sper ca am voie sa mai folosesc din cand in cand cuvinte din gama lui \"cur\", desigur, in context artistic, nu prostii de dragul prostiilor si defularilor teribiliste, cred ca nu se considera ca trebuie sa ne intoarcem in nu stiu ce timp

deci, cred ca se cere un material mult mai serios fundamentat, ca asta pare scris cam in 5 minute, pe genunchi, intre 2 personale ale literaturii, unul putind a toate cele si celalalt imaginat cu frica, vopsit in culori de firma europeana

DAn
0
@florian-stoian-silisteanuF-
am citit și recitit. bun și chiar înălțător proiectul. Ca un pian scump de firmă celebră. Un instrument rece. Pe clapele lui vor umbla în alergare degete subțiri. Pianul există. Dar degetele?! Unde sunt? Știu ele pe de rost așa dintr-o dată a se boieri? A oprit cineva pe cineva să se arate boier prin poeme?! Se conturează o altă familie?Foarte frumos? O altă gașcă?Foarte frumos! Un curent clocotrist?Foarte frumos! Indifernt ce se pune la cale indiferent ce uși se vor închide sau deschide BOIERUl, VALOAREA,a intra pe rând în orice casă în orice încăpere în orice anotimp și în orice dimensiune. Boierii dispar când apar când se înmulțesc leneșii mediocrii răii invidioșii. Un boier se respectă! El își alege conacul, pășunea pentru caii de curse, trăsura ori cucoana. Boierul are bici are punga plină cu generozitate cu frumos și curat cu belșug.Boierul e tot boier mai ales prin poeme. Succes!
Să vedem mușchii poeziei!? I-auzi!
0
@paul-bogdanPB
Paul Bogdan
Dane, Felix Nicolau a scris destul de clar:

\"Va oferim mai jos un fragment din textul manifestului\"

Manifestul nu poate fi publicat integral pe site înainte de apariția sa în revistele de specialitate. Chestie de prințip...
0
@tania-cozianuTC
tania cozianu
vad manifestul acesta ca pe un gest curajos, necesar, bine venit in perimetrul fenomenului literar actual.
las aici votul meu de sambata, felix
iar acesta e pentru calitate, eleganta neartificiala, vigoare, bun gust, virtuozitate lipsita de pretiozitati, false dantele si duiosii.
desigur. se vor arata in jurul acestui manifest tematorii, nemultumitii, teoreticienii, cunoscatorii si atotcunoscatorii, scepticii, cei care arata cu degetul, cei care spun \'nu\' din principiu / agnostici si nihilisti/, cei care au nevoie periodica sa-si elibereze frustrari si orgolii, sfatuitorii, bineintentionatii de profesie.. ..
dar ma bizui pe artileria grea a cuvantului adus dinaintea cuvintelor. si-atat.

bon chance, maitre
0
@florina-daniela-floreaFF
Distincție acordată
Florina Daniela Florea
las si semnul meu, de entuziasm, de sustinere, pentru initiativa, cu speranta ca nu se va opri doar aici.
cred ca e printre putinele momente in care imi pare rau ca nu sunt bucuresteanca, in care imi doresc mult sa pot veni acolo, spectator marunt al acestei \"razii\".
succes!
0
@silvia-caloianuSC
silvia caloianu
mea culpa! eram extra-obosita, venita de pe o alta planeta, noaptea trecuta, cand mi-am plasat pe aici \"sic\"-urile :D, asa incat nu am avut mare grija, sa fie clar: se refera la \"trebuie\" si \"se cuvine\".

in ce ma priveste, nu ma vad/nu ma vreau inramata, incorsetata, nu primesc si nu dau retete (decat intr-o mare-mare intimitate, dar si atunci: depinde...). nu ma laud si nu imi e rusine cum sunt. sunt libera.

de notiuni: nu-mi place \"boierismul\", ci \"nobletea\". nobilul niciodata nu ajunge in \"flegma periferiei\", nici ruinat financiar: deoarece are un alt sange, pe care aceasta (\"periferia\") nu il poate simula, oricat si-ar dori, oricata spoiala ar incerca, oricate trucuri, represiuni etc...oricata zarva...
0
@andrei-ruseAR
Andrei Ruse
Nu avea cine sa citeasca ?

Manifestul asta imi pare foarte penal din multe puncte de vedere. Numai cand ii auzi numele te departezi oarecum de literatura. \"A venit timpul să gândim și să scriem boierește: cu forță, vigoare, eleganță, evghenie, culoare.\"
( s-a amestecat si becali pe aici, lipsesc fragmentului si niste bd bd-uri ). In fine, sa vedem ce-o iesi la \"cenaclu\", eu unul ma asteptam la altceva.

RA
0
@radu-herineanRH
Radu Herinean
\"may i have the attention of the class, please?\"

inainte sa faceti referite la \"manifestul\", cititi cu atentie textul de introducere. mi se pare impardonabil sa confunzi un material complet cu un fragment, mai ales cand ti se serveste cuvantul \"fragment\" pe tava, boiereste.

manifestul va aparea in intregime pe acest site, suficient de vizibil, in noaptea de vineri spre sambata. stay tuned.
0
@dan-carleaDC
Dan Cârlea
da, pe de o parte eram obosit, pe de alta, cred ca subconstientul mi-a dat mesajul ca e un fragment de referinta, asa l-am tratat si in primul comentariu, sper ca nu-i niciun bai, abia astept sa aflu materialul complet, sper sa pot ajunge, daca nu, poate l-oi vedea in presa.

0
@bogdan-sevraBS
bogdan Sevra
cred ca RA are putina dreptate, textul manifestului suna a discurs eurooptimist sau cel putin a fanfaronada becaliana dinaintea meciurilor stelei. nu-mi place pentru ca e politic corect, prudent si nu cred ca-si are sensul ca manifest doar pentru ca autorii se simt dezgustati de o anumita slugarnicie a poeziei romanesti care, este adevarat, dureaza de ceva vreme.

cu alte cuvinte, eu ii deleg pe Eoda si pe Poetryca la acest eveniment istoric si sper (dar stiu totodata) ca nu ma vor face de rusine. Fiti bravi, baieti!
0
@hose-pabloHP
hose pablo
eu inteleg faptul ca nu ati postat intreg textul. mai am putina rabdare. dar as vrea doua trei nume. nu ar fi rau sa am idee cine-s \"autorii\".
0
@kaiser-soezeKS
Kaiser Soeze
Din ciclul \"Haideți să salvăm lumea de carii!!\"
sau \"Zboară puiule zboară!\"
în rest, mult succes.
da
0
@cosmin-dragomirCD
Cosmin Dragomir
consider ca e logic sa te intereseze ce scrie, ce propune ce aduce nou si nu cine l/a scris. sau faci parte din acea categorie de superficiali, suparati pe viata si pe garda financiara, pentru care semnatura conteaza inainte de calitatea textului. nu spun ca boierismul o sa sparga gura tirgului, dar faza misto e poate ridica nivelul discutiilor.am pornit de la premisa ta
0
@ionescu-bogdan-0013808IB
Ionescu Bogdan
Sunt in asentimentul doamnei Silvia Caloianu ca acest fragment se contrazice in unele cazuri pe sine.
Chiar denumirea pare gresita \'boierism\' imi suna, cel putin mie, peiorativ, sugerandu-mi niste lenesi care dau ordine, cu purdihanele umflate de proaspetii purcelusi de lapte devorati.
De asemenea poza care insoteste acest material este ales sa fiu delicat, total neinspirat
Intr-un manifest fiecare cuvant trebuie ales cu mare grija, istoria ne da o lectie in Manifestul Suprarealist Breton spune ca cel mai suprarealist gest este sa iesi in strada si sa tragi la intamplare cu pistolul. Oare ce a simtit Breton cand Parisul a cazut in mainile nazistilor...
0
DM
daniel d marin
si totusi insist: cine il semneaza?

poate \"vineri spre sambata\" apare nu doar textul, dar si... acest \"unic\" amanunt :)), ar fi cat se poate de firesc.

apoi, \"\"Manifestul va apărea în cele mai prestigioase reviste literare din țară și are susținerea unor importanți oameni de cultură\"\" nu prea isi avea locul aici... si nici \"\"Solicitările de redeschidere a lucrărilor cenaclului, venite din partea membrilor site-ului, depun mărturie în favoarea unui spirit combativ aflat în formă maxima\"\", mai exact, \"\"depun marturie\"\" (cine a scris? Felix, Felix! :))

intrebare pentru Dan Carlea: Oct. Soviany e: 1. boier; 2. aristocrat? Nu ne spune ce stim, dar argumenteaza! :)
0
@ela-victoria-lucaEL
Distincție acordată
Ela Victoria Luca
E un moment așteptat și foarte dificil. O mișcare vitală, în haosul actual din literatură, o mișcare în profunzime, aproape radicală, în care e necesară forța spiritului, autentica valoare și un anume omenesc - cel bun și temeinic. Cel care nu se lasă în capcacanele mediocrității și ale artificialului.
Eu mă bucur că acest proiect a prins realitate și că sâmbătă, 21 octombrie 2006 va rămâne o zi de bun augur pentru agonia.ro, și nu numai.

Ela

0
@cosmin-dragomirCD
Cosmin Dragomir
nici cind iti explic simplu tu tot nu intelegi. de ce tii neaparat sa intri intr-o tagma care tu te onoreaza
0
@elena-malecEM
Elena Malec
Ma-ntreb cum pot țăranii și mahalagii scrie și gandi boierește. Boierismul daca poate fi numit așa e un fenomen istoric cultural, aș zice, generația pașoptistă (și nu numai), irepetabil.După 45 de ani de comunism nu cred ca mai avem boieri, și in niciun caz tineri boieri care pot gandi și crea boierește. Deci va fi un fel de parvenitism literar in cel mai bun caz acest demers ce se vrea un experiment imposibil.Romania e o țară de ăarani de parveniți, de mahalagii, de nouveaux riches. De unde spirit boieresc?
0
@sunet1S
sunet1
este manifestul pe care il asteptam de multa vreme
te felicit felix pentru aceasta initiativa

toti cei care tipa impotriva lui imi aduc aminte de o anecdota cica se intalneste la paris / o ducesa fugita din calea tavalugului mujicilor rosii / cu o fosta servitoare - ajunsa intre timp mare doamna incaltata la prima generatie

ducesa reusise sa isi gaseasca de lucru ca
nu stiu
ceva maturatoare daca exista o astfel de meserie in nomenclator
iar parvenita isi deschisese o mica afacere
ce
nu imi mai aduc aminte bine

cand ducesa i-a spus cu ce se ocupa replica servitoarei a venit imediat
desigur o ducesa isi poate permite sa spele cacatul dupa altii deoarece este ducesa prin nastere lucru pe care eu nu pot sa il fac / este sub demnitatea mea

asa si cu Ionescu Bogdan
proletarul site-ului
care cand aude de boieri vede burdihane
patetic
0
@paul-bogdanPB
Paul Bogdan
Elena, dacă țara asta este plină doar de țărani, parveniți și mahalagii, tu în care dintre aceste categorii te încadrezi?
0
@daniel-0020103D
Daniel
Eu cred ca Elena Malec are dreptate, nu prea mai exista \"boieri\" ai spiritului la noi la ora actuala. Ea nu a inteles insa un lucru elementar: acesta este un (fragment dintr-un) manifest, cu caracter normativ, nu descriptiv. Cu atat mai legitim asadar devine mesajul subiacent textului.
0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
preiau mingea de la zabet si doar o trimit in afara terenului , pt ca asta nu e meci.
se pare ca se formeaza o coterie antimanifest, coterie care face polemica gen barfa, gen camarila. se confunda boierul cu un parazit - reminiscenta a educatiei comuniste la oameni care la revolutie jucau sotron, cel mult. se vorbeste de soviagny si becali. eu zic ca alaturarea s-ar putea sa nu-i convina unuia dintre ei, dar caruia? de altfel e total aiurita pomenirea acestor nume. se zice ca textul e subtire. de ce?
la asa argumente si atacuri zambesc subtire. speram la atacuri mai serioase, nu la chestii d\'astea: lasa ca te spun eu lui soviagny, lui mincu, lui tzone, lui ctp, lui mazare, lui dinescu...cine a scris manifestul? ce varsta are? poarta mustata pe oala? joaca la 6 din 49? e vip sau nu?
s-a pomenit si de plesu, patapievici - in curand va aparea si Putin. se combate gascaria si exact asta li s-a parut unora ca vad. fara sa asteptati sau sa cereti lamuriri, v-ati aruncat in gol spunand ca se vorbeste numai despre poezie. sunteti cumva clarvazatori?
astept sa veniti cu atac la concepte,altfel eu unul o sa ma fac fudul de urechi. adica boier la auz si proletar la vorba

si nu e nicio legatura cu boierii mintii, nici cu cei ai bendeului, nici cu genunchiul, nici cu vedetismul sau incultura. francamente parlando, c\'e tutt\'un altro che la generazione 2000+
0
@sunet1S
sunet1
din pacate nu pot sa uit scena aia din anul 1990 cand la prima manifetatie impotriva partidelor istorice a aparut pe ana ipatescu o gasca de mahalagioace isterice care devenisera subit mari republicane desi trufia si prostia sunt intotdeauna pacate gemene a ha ha ha ha
0
@gelu-diaconuGD
Gelu Diaconu
ar fi să vedem mai întâi despre ce este vorba și abia apoi să ne dăm cu părerea
e ca și cum am spune că futurismul are legătură cu sexul
de ce ar trebui să tragem concluzia că boierismul are legătură cu boierii?
0
@daniel-0020103D
Daniel
Sunt rezervat insa la randu-mi - s-a mai spus parca mai sus... - cu privire la denumirea acestei miscari ce sta, pare-se, sa se nasca. Cand se vorbea de onirism, par example, se stia ca cei care scriau asa - Dimov, Mazilescu, Tepeneag, Turcea, Brumaru etc. - porneau cu totii de la o anumita perspectiva/conceptie asupra realitatii (Weltanschauung i-as zice, in lipsa de un termen mai bun), si asta facea din ei pana la urma niste boieri ai spiritului, indirect. Nu stiu daca modul asta de a-ti aroga a priori o anumita titulatura - fie si la figurat sau doar in gluma - este de bun augur sau mai degraba pernicioasa. In rest, numai de bine.
0
@silviu-viorel-pacalaSP
Bravos națiune! Rebeliune să fie...și cu ștaif. Sunteți niște fericiți voi boierii din capitală...noi provincia salivăm la voi. Ne rugăm pentru voi...asta putem face...măcar.
0
@dan-carleaDC
Dan Cârlea
nu stiu de ce o iei asa. Asta ai inteles, ca te spun lui Soviany ?

Credeam ca a fost clar din primul comentariu ca sustin ideea si pe parcurs am vrut sa imi arat rezervele fata de acest fragment, pe care l-am considerat semnificativ si de aia am vorbit ca si cum era vb. de mainfestul intreg.
Deci, ma cam deranjeaza ca ma bagi in aceeasi oala cu oamenii care ataca ideea, ia lucrurile exact cum sunt.

Sustin ideea si sper ca manifestul in intregime e unul serios si scris bine.

In privinta numelui am mari rezerve, dar poate ma insel eu.

Dupa 50 de ani de folosire a cuvantului \"boier\" in scop propagandistic de catre comunisti, prin scoaterea in relief numai a conotatiilor negative pe care le avea ( si a caror baza nu era lipsita total de fundament, eu am avut bunici tarani si stiu niste lucruri reale din istorie, cum ar fi că perioada interbelică ( fetisizata pur si simplu de intelectualii subtiri ), a fost o perioadă de bine pentru cei din mediul urban, pentru elitele culturale, insa a fost foarte proasta pentru o sumedenie de tarani, nu cum imi explica un prieten care e la a 3-a sau a 4-a generatie de bucuresteni si din familie cu staif, ca taranii o duceau excelent, ca boierii erau un fel de patroni si manageri de treaba ), cred ca in subconstientul cetatenilor este compromis, vezi ca imediat a venit chestia cu \"burdihanele\".

A nu se intelege ca spun, doamne fereste, ca a fost mai bine ce a urmat, comunismul cu toate cate le stim si cate nu le stim.

Atat si astept manifestul si mai ales niste scrieri pe care creatorii acestui curent sa le considere incadrabile in \"boierism\", ca sa vad daca sunt boierist, țăran bășinos,douămiist ratat sau fracturist nebătut, încă :))

DAn
0
@adrian-firicaAF
Adrian Firica
semnul, sensul și semnificația sunt, deocamdată, termenii ecuației. cine știe ce alți termeni vor mai fi!
boErul e acela ce are voință - b(V)oerul.
nobilul, e unul ce nu trebuie să fie belicos, că n-are de ce, că le are pe toate alea transmise prin naștere.
... vorba aia: ce semn transmite focul unei căpițe de fân?
0
@elena-malecEM
Elena Malec
La intrebarea ce sunt îți voi răspunde: orășean cu studii din tată în fiu. Cei mai îndepărtați străbunici erau avocați și arhitecți la 1800. Asta nu îi făcea boieri, însă. Suntem bucureșteni pe linie maternă și cernăuțeni pe cea paternă. Nu am avut pe nimeni în familie cu veleități de înavuțire sau parvenire, cum parvenirea socială nu își avea rostul nici înainte nici după 1945. Femeile din familia mea au făcut pensionul pentru că asta era de regulă educația mai acătarii dată fetelor. Nu pentru a schimba clasa socială. Clasa mea socială a fost întotdeauna orășean cu studii.Sper că înțelegi ce înseamnă asta. Sistemul comunist nu a avut ce persecuta sau elimina în familia mea cum nu am avut titluri nici terenuri, deci eu am urmat o facultate fără opreliști politice. Boierii nu au avut toti aceeași soartă de aceea s-au și prăpădit ca specie socială în Romania. De ce ne e rușine că suntem o nație de țărani. Acum 20 de ani era o onoare. Numai eu știu cît m-a costat în școli invidia, perversitatea și parvenitismul intelectual al țăranului român, care era în stare de ură doar cand te auzea că beai cafea cu lapte la micul dejun.Sa fim realiști și proletariatul nostru provine tot din țărănime.Și tărănimea înainte de 89 voia sa scape de sat și traiasca neaparat mai bine la oras. De unde o inflație de diplome universitare fara vreo acoperire reală. Nu ne întrebăm de ce sistemul comunist nu a produs cultura in mai nici una din tarile unde s-a manifestat? Tocmai pentru ca o majoritate rurala(fenomenul urbanizării e general țărilor socialiste într.un timp record, mana in mână cu alfabetizarea) deci o majoritate rurală, proletară nu a putut asimila cultura într-un timp atat de scurt, două generatii, o generatie e relativ la 25 de ani.De aici un gol în arta și cercetarea științifică comunistă. Nu neg talentul și chiar geniul nici romanesc nici țărănesc. Un exemplu e Brancuși. Dar el aparține unei alte epoci. Epocii în care educația burgheză și modelul burghez(boierismul) nu era repudiat cum a făcut-o comunismul. El s-a educat la Paris, a avut maestri burghezi, a asimilat cultura burgheză pentru a o depăși.Eu zic să lăsăm țăranul și condiția socială să se manifeste liber, fără programe artificiale ca cel de față. Caci una e decența, valorile umaniste, cultura alta e mimarea boierismului, unei clase sociale defuncte.Ce poate fi mai înalțător din cultura romănească decât folclorul, poezia orală, populară. De ce să nu mergem la izvoare, la doină, la bocet, la blestem(a făcut-o Arghezi și ce artă a dat!)De ce nu vrem să fim noi și nu altcineva.Poate numele de boierism e cel care mă irită și cu o altfel de etichetă aș cumpăra produsul. Succes la limpezirea manifestului sau programului vostru.
0
@liviu-nanuLN
Liviu Nanu
Bravo boierule, o ziseși!
0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
dane, scuze, cand am raspuns nu ma gandeam la tine. am citit rapid si am facut o sinteza. cred ca am vrut sa preintampin posibile atacuri care si-ar fi tras seva din interpretarea ta. valabila e chestia cu dubiul asupra titulaturii. eu cred ca Boierismul nu vizeaza nici atitudini retrograde, nici anti, nici pro, ci poate scoate in evidenta faptul ca marea cultura si marile fapte de civilizatie au fost facute de clase educate, combative.au existat boieri paraziti (desi arendasii...), boieri visatori (gen oblomov) si altii care au visat actionand. in a treia categorie cred ca se situeaza boieria.balcescu nu era boier? ei?
nu-si aroga nimeni nimic, e un manifest care propune, asa ca sa facem bine sa ne ridicam la nivel. pana acum ne plangeam ca ne miscam haotic, acum nu e bine ca exista un stindard. se va vedea ca manifestul nu implica nicio servitute, nicio infatuare, nicio reteta si ca intr-adevar incearca sa aduca ceva nou, nu bate apa in piua cu chestii gen - umblam pe la sosea, ne-au caftit niste unii si mama ce manifest am tras...
si combativi trebuie sa fim, ca doar n-am ajuns inca bunici de boieri
si boier,da, inseamna nobil, de ce nu se stie asta? se pare ca nu ne cunoastem istoria. ma rog, vom vedea ce vor spune autorii manifestului, cand ne vor dezvalui corpul integral
0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
aduc aminite ca primul culegator remarcabil de folclor de la noi a fost boierul de la mircesti, alecsandri. si cultura tarii nu a fost pusa pe picioare de tarani, ci de boieri, care erau de mai multe stepene. uluitor cum supravietuieste viziunea perversa a comunistilor asupra aristocratiei de spirit. ce naiba, chiar isi inchipuie cineva ca incercam sa reinviem cinul boieresc? chiar nu putem gandi decat marxist? pe clase in conflict?
zau, ii prefer pe cei care fac misto, pt ca n-au mai mult de zis. polemizam la modul real sau ne impartim in boieri, gusati, gugustiuci si gogomani?
0
@paul-bogdanPB
Paul Bogdan

Cum poate un intelectual de neam să considere că în România nu mai există puritate spirituală?!

Te-ai pronunțat aprioric. De unde știi că acest manifest nu sprijină tocmai \"decența, valorile umaniste,\"?! De unde până unde ideea că dorim a ne întoarce la Văcărești?!

Cât despre boieri... te asigur că eu nu sunt unul dintre aceia cu toate că ai mei se regăsesc în pravile din secolul șaisprezece.

Așteptați până când va fi pubicat manifestul și nu vă antepronunțați.
0
@hose-pabloHP
hose pablo
imi cer scuze. intr-adevar, nu conteaza de cine e semnat, in mare parte sunt sigur ca va fi o treaba mica.
o zi buna.
0
@ioan-albuIA
ioan albu
eu găsesc ideea ridicolă și numele caraghios peste măsură. dar astept manifestul integral. ca să propui asemenea revoluții trebuie să fii tu însuți dincolo de \"flegma periferiei\", să știi unde vrei să-i aduci pe ceilalți. dacă nu, e un simplu apel la schimbare în dumnezeu știe ce direcție. adică are din nou un conținut negativ, de tipul noi nu mai vrem cutare, cutare și cutare.
0
@felix-nicolauFN
felix nicolau
ok,eu unul nu mai raspund. in afara de cateva intrebari cu continut real, restul sunt numai bolboroseli si rabufniri bezmetice ale unor oameni total inculti, dar cu aere de vedete. pur si simplu eu si Paul ne pierdem vremea de pomana cu cei care fac treburi mici, in genul acelui hose, pe care eu il pronunt [houz], de la engl.\"hose\"
0
@florian-stoian-silisteanuF-
am privit serios proiectul Așa cum de fapt încerc să aprind orice încercare prin care ne putem încuraja la săritură Poate că acest fragment nu a fost ales tocmai fericit Sigur că da cineva ne invită la masă...nu știm însă cine pregătește bucatele cât de gustoase vor fi. Încercăm cu toții să devenim să cuibărim în literatura română ouă din care să iasă poemele lumii Am încercat să sugerez mai sus poate într-o ușoară notă forțată a metaforei faptul ca nu există rețete nu există cineva care să ne oprească să așezăm rostirea unei scrieri în forme strălucitoare. Adevărat că poate deranjează pasul în care pomenuți aici de această călătorie prin care se regăsește flegma ori mușchiul intențiilor boierești Cred foarte tare doar în ce punem cum se spune pe masă Nu e de neglijat intenția pe care o propuneți. Desigur că se poate perfecționa Numai poezia nu intră în acest atelier în care muncitorul prinde în menghină materialul acesta

Avem nevoie de o artă fără artificii minore, fără încărcătură stilistică prezentă ca balast...

spuneți dumneavoastră și cred cătoată lumea este de acord. Dar aceasta o știm cu toții... Desigur există tendința de a înregimenta o idee o ambiție o înșiruire în anumite contexte fie ele curente literare fie ele să spunem abordări chiar dacă pretențioase dar care să contureze până la urmă victoria. Proiectul dumneavoastră se va realiza Vom sărbători de ce nu cu o șampanie sau poate o drmeție într-un orășel pe care cineva îl ridică poeților. De aceea domnule felix vă rog să aveți răbdare cu poetul căruia dumneavoastră îi pregătiți un ceai fierbinte binevenit în iarna acestor timpuri ale poeziei. Poetul va fi acela care va stărni aplauzele pe care dumneavoastră și echipa le primiți. Ar mai fi dacă permiteți o observație. În ce mă privește nu cred că doresc să aparțin unei generații unui crâng prin care trece fluierând grupu Întotdeauna în amintire în istorie în inimă au rămas doar emoțiile Ele sunt mijlocul de transport în care urcă fără bilet bucuria
Dumneavoastră iată deschideți o nouă poartă.. Prin ea au intrat și ieșit s-au întors și plecat mulți DE dumneavoastră depinde cine rămâne. Nu vă pricepeți să gătiți Sunteți boierul! Musafirii dumneavoastră vor mânca ce gătesc eu poetul domnule Felix...așa că...
0
@paul-bogdanPB
Paul Bogdan
Am impresia că astăzi iese \"Convorbiri literare\". Cine este din Iași poate citi textul integral în paginile acestei publicații. Revista va ajunge în București săptămâna viitoare.
0
@iulian-poetrycaIP
iulian poetrycă
citind manifestul mi-am dat seama că îndeplinesc 98% din cerințe. ce-i de făcut? să-mi schimb numele, din solidaritate față de mișcare? tare mi-ar plăcea să mă cheme iulian boyerică, mai ales că am și oleacă de sânge albastru, aparținând nobilimii rurale, ca antoine de saint-exupery.

dar cu ceilalți (non-boierii) ce o să se întâmple după razie? propun împărțirea saitului în 2 secțiuni: boierească și iobăgească, ca nu cumva să creadă dujmanii că este vorba despre o operațiune de iepurare intercomunitară.

pese: la iobagi, atelierul să se numească “fumul de ardei”, iar pagina de autor “1907, iobagi fugind”


0