De profesie – Român Mare

Odată cu astenia de toamnă, Octavian Paler se lasă invadat de o depresie bismarkiană. Amintind observația cancelarului de fier, anume că „românii nu sunt o nație, ci o profesie”, fostul organizator al variantei pentru televiziune al Cântării României se umple de scârbă la gândul că trăiește și scrie în sânul unui popor pe care regretatul profet de la Dămăroaia, unul din foștii nomenclaturiști inspirați, îl blagoslovea cu sintagma ”stupid people”. Într-un fel, trebuie înțeles și românul: după cincizeci de ani în care i s-a cerut să devină un om nou, capabil să urce pe culmile progresului, s-a chitit și el că e mai benefic să prefere unei nații o profesie, oricare ar fi ea: cerșetor european, președinte de club, senator, căpșunar. Vezi însă că nici așa nu e bine. Cristian Tudor Popescu (C.T.P.) decreta la sfârșitul lunii septembrie, anul curent, că poporul român n-are „fibră morală”. Asta din cauză că-i lipsesc oligoelemente din organismul moral. Or, lipsa acestor blestemate de oligoelemente aruncă poporul în „spasmofilie morală”, mai precis respectivul popor face spume la gură când aude vorbindu-i-se despre subiecte din astea. Și atunci îi vin idei de genul celor de prin `52, când tinerii comuniști trăgeau cu tractorul de Coloana lui Brâncuși, care pentru ei însemna doar „sula lui Tătărescu”. Noroc ca tractorul s-a ridicat pe două roți și s-a scrântit, altminteri Coloana s-ar fi transformat într-un tren numai bun de cărat \'telectualii la canal.
Pe de altă parte, știm că fiecare vorbește obsesiv mai ales despre ceea ce îi lipsește – n-ai oligoelemente, ții conferințe despre oligoelemente. Dacă nu ții conferințe, zâmbești european pe sub o mustață imaginară, cum face Emil Hurezeanu. Dacă tot suntem buricul Francofoniei, ce ar fi să recitim Þăranul parizian,, al lui Louis Aragon? Și ce ar fi să punem mâna să scriem și noi Þăranul bucureștean? Că doar suntem douăzeci și trei de milioane de profesioniști. Douăzeci și trei de milioane de Mari Români.