Ionescu Bogdan

Te vreau într-un sublim primordial Învăluită-n jais coral perla și Ambră în coliere ce pielea o curge-n foșnet Din fine linii ale palmei mugurii își fac tulpini Iar cu un vis de iarna în cel mai dur

Þi-s nurii-nvoluptați de bijuterii savante Ș-aromate uleiuri ce dau sălbatic de frumos Sânilor forma unei mâini pregătind să se-ncleșteze Zemoși de grei cu vârfuri ca fructul de mastic ce-a dat în

La mormântul unui râu ne vom opri iubito O albie secată tăiată grațios Cu flori ce-mprăștie parfumuri De văgăuni dezghețuri ploi Răsfiră a pupilei în tremur revărsare Un giulgiu de ivoriu peste un

A fost o vreme când volumele de poezie se tipăreau într-un numar foarte mic de exemplare pentru a fi dăruite prietenilor. Timpul, accidental și cu al său neprevăzut, a purtat păna la noi unele din

Tu ești o catedrală cu lungi vitralii sângerii Zidită pe-o frumoasă rană profundă și fatală În centrul unor ape carmin stătute reci Cum umbre-n tușe groase zăbovesc Pe sânii ce-ncolțesc preaplin

Pe-o navă cu galben flam mi-aș îmbarca În pântecul ei de lemn și smoală Gânduri ce-n colcăieli rotunzi îmi par De negri șobolani fermecătoare Cum viața-n tine dă în pârg delicii De nouă luni crescută

Revarsă-te metalic în vegetale răsuciri Păr splendid pe moalele fruct a unei arcuiri de spate Respiră rar ca un miracol pe sâni să îți deșiri ușor Colier de tropicale vânturi pandant cu marea

Făptura ta e un șirag de esențe rare De oricalc montură în care adânc se prind Privirile lascive ce-n zdrențe te cuprind Unde mătasea se așterne tulburator ca tot ce-i nou Al pielii umed farmec

Iubito sufletul tău este pentru mine Asemenea unui concert de coarde ținut într-o salină Dar strigătul acesta filon în crăpăturile minții Să-l înăbuș nu mai pot Iubito știu un loc în care e atât de

Când noaptea va risipi Ultimele resturi din carcasa soarelui Tăinuiește-mă în tine Asemenea stiletului unui asasin Splendid în noua piele ce-l îmbracă sângele Cum pulsează carnea tulburător de

Ea-și culcă trupul în roșie ceară Ca o scrisoare ce sigiliu asteaptă Dar atat de fin atat de fin Cum sculptorul închide un surâs In gropițele obrajilor Iar stelele se prind în piatra Cerului de

Respirația ți-a înmugurit pe geamul unde Lumina se desfăcea în nuanțe de galben lămâie și India “În încremenirea lui micul parc pare sub un clopot de cristal” Ai scris atunci cu o așchie de

Păstrezi amintirea acuarelelor cu fluturi A imortelelor pe care le îngrijeam Cu amețitoare parfumuri crezându-le bolnave Plaja unde călcam doar pe pașii lăsați de celălalt Firavele vase de hârtie

Motto:Succesiunea acestei melodii are firescul sinuciderii Valurile franjurau firavul petec de plajă Unde trupurile noastre erau cuprinse De moleseala ce precede dragostei Ce-ai vrut să-mi spui când

Un baldachin coronamentul salcilor formau Peste patul de ape roșu ca cinabrul Sursa pictorilor ce au rupt fecioarei Vesmânt cu miere uns din care Prin pori țâșnesc comori hexagonale Inmugurindu-i

Vreau acordul viorii smuls întamplător De pulpa fierbinte a unei femei Cu mâinile supurând propriile gemete Pe o masă de nașteri într-un abator Parfumul învoalat în nard Al fructelor de lapte

Un păr lung nefiresc de alb Îi încadra fața schimonosită de riduri Părând că sufletul celor uciși Își râcâie chinul cu unghiile pleoapelor El avea cheile coșmarurilor copilăriei Și mult prea

Drumul ne-a ales chiparosul încremenit în piatră Acul terminat într-o iluzie de sânge perlată-n ambră Ce-ți prindea părul ca într-un cuib de corbi Mâinile in Graal adăpost apei ce chinuitor

Tu ce cu gheare suple mladiezi din pantec focul in gramezi De nestemate matca plina culorilor involburate pe retina Tu ce lumina incoltesti din fruntea cu sarutari dumnezeiesti Si musti din huma cu

La adăpostul promontoriului mâinile noastre imitau \"Catedrala\" lui Rodin Versurile au spus totul despre mare cu ce mai pot să te-n tristez Cand Eol desfigurează valuri de stânci carnasiene ce-n a

Voi invesmanta materia intr-o membrana transparenta umeda si calda Molesind-o pentru ai da lovitura de finetea filigranului exact in muchia ploapei Indescriptibilul sunet al chitinei ce crapa

Un cerc de temniță-n crescendo estompîndu-se-n împletituri de fier Fără colțuri molateci și caline ce-n diamantină plasă somnul îmblânzește Osul râcâind pereții tenativa unei sugrumate