Poveste din Turnul cel Inalt

Ea-și culcă trupul în roșie ceară
Ca o scrisoare ce sigiliu asteaptă
Dar atat de fin atat de fin
Cum sculptorul închide un surâs
In gropițele obrajilor
Iar stelele se prind în piatra
Cerului de sodalit
Lumina gătită-n candelabre minunate
Foițe pe corole s-a lipit
Se scurge criselefantinul vis
Nectar pe genele-i prelungi
Ce par corabii-ndepărtate lunecând
Pe voaluri albe de mătase