Ela Victoria Luca

îți vin bine încolăcită printre cuvinte gând șuierat în amintirile rădăcinilor arse înfășurată pe-o parte a coastelor tale ce vie îți sunt iederă nu femeie împletești frunzele printre

mi-i creasta munților în unghii de ceară scrijelind grele timpuri pe porțile firii noaptea se stinge în stânci ca-ntr-o moară cântând tânguirea din toaca Iubirii împletesc un paner din mâini

ruga mea o auzi în fuioare lași cerurile învârtind lâna auriul se țese se coase în urma omului în urma timpului secunda-i un ac brodează între ani ia fecioarelor fără patimi scăldate

te-am rugat să mă lași să fur azalee nici magnolii nu m-ai lăsat în poală să duc știi că n-am plătit bilet la Poarta Raiului femeie păcătoasă din Eva născută ce poți să îmi faci acum mai rău decât să

mi-ai rupt șiragul de perle și ai atins ochii adormiți de clipe neîntinate mi-ai luat fardul și-ai mânjit cu el păpușa de porțelan ce am fost când tu îmi numărai nașterile mi-ai smuls

în câte-o noapte visul mă poartă ca un vin descântat în tainiță mă strecoară prin viețile arse mă stropește cu ape miruite m-amestecă rotund în semne chei prea îndepărtate în amintirea

firesc ar fi să existe pe lumea asta un muzeu în care apele să poată fi ținute laolaltă dulci cu prea sărate și cele înverșunate cu cele calme cele smarald cu cele prea azurii și cele atât de

De-ar fi creat din nisip Coloana Infinitului, Brâncuși ar fi atins absolutul posibil doar în iluzia umană, iar geniul său stă tocmai în aceste suprapuneri spre cer a piramidelor-clepsidre ce nu pot

azi m-am hotărât să număr cărăbuși ia tu cele patru cămile în deșerturi nu mai vreau să mă cocoț pe dune după morgane prefer așa aripi zdrobitoare și scobitoare fac din ele un culcuș și

cum să-ți spun nu mi-a plăcut niciodată Cioran iertată-mi fie îndrăzneala moartea mă mișcă mai rar decât viața sau poate doar pe balustrada noctambulilor mă fac un mic saltimbanc uneori și mă scriu

chipurile tu îmi bați minutele-n tâmplă ca un ceas înlemnit într-un abanos căzut de pe perete la o secundă fără un sfert și-mi pui timpul la pachet într-o scorbură eu să caut să nu mai

privindu-mă tu sunt mai frumoasă cu o lacrimă albastru fluture firav fosforescent nopțile ți le fac polen peste vise ascultându-mă tu sunt mai înțeleaptă cu un veac albă bufniță răscolind luna

ea nu mai scrie, așteaptă o masă de fildeș o pană de colibri și poate două timbre franțuzești culege ape-n călimară veche sticluță de cristal cosi picola e fragile ea nu mai cântă, picură bob de

sunt visul unui cal alb murgule hai murgule nu mă visează femeie ci pajiște reavănă-n verde hai murgule hai mânză el nu mă vede sunt piscul spre care-aleargă murgule hai murgule pasărea-săgeată ce-o

tu scrii simplu eu mă uit cum îmi deschizi martie cu privirea mi-o ții pe frunte ușor răsucită să nu o joc mai târziu cu dragostele bărbaților mă lași șăgalnic pe-un semn de mirare nu-mi pui

stângaci îngenunchez inima pe-o piatră mă dor fisuri roz-vineții în piept mă rod gânduri învinovățind patimi curg șuvoaie roș-negre din corp mă dooaaaaareeeeeee tu pleacă tu pleci tu

pierise-nverzită o nelămurire iarba geloasă și ea pe-o femeie încruntată mă mustră mă trage de plete mă iartă îmi spune nici ochi nici buze nici mijloc nu au a ei unduire în vânt nici liniștea

ea femeie piatră se născu dintr-un pântec înghețat în ziduri se lăsă floare de câmp urâtă neînsemnată strivită se cântă în emoții fără acorduri pe un pian ce nu sună decât moarte Schubert

Motto: \"dragostea mea pentru tine arde macii pe câmpie\" mă poartă macii-n dans pământiu șovăitoare flăcări sărută azi pașii îmi caută mersul nepreaumblat tălpile-mi ard semințe sub

spre țara în care porțile-s zidite mai pot merge doar într-o pereche de-opinci nu mă ierta lasă-mă să zac să-ncremenesc să uit roase-mi sunt gleznele graiu-mi e plâns genele-mi ard mijlocul

și-uite, vezi, în locul bătăii de inimă eu am albire de timp într-o aromă dulceagă prelinsă, nu, nu ca la Dali, știi bine, tu știi nu o să mă trezesc cu cranii în mâini legate de cârjă. îți