taci. în mintea celuilalt e prea mult zgomot

mai ela, aici ma cam surprinzi prin forta

Felix, sper să mă și țină forțele astea. Om vedea.

Ela

nu te citesc prea des, acum am intrat din greseala si am descoperit un poem genial. ma bucur, e un poem care nu pare atat de cerebral si incarcat de simbolistica ca cele pe care le citeam candva pe pagina ta.
en fin, mi-a placut. are forta, asa cum a spus si felix, si el se pricepe (infinit) mai bine decat mine

foarte amical,

Alberto, apăi treu ceva vreme de când am schimbat registrele, câteva și alea. Ai luat pulsul acuma, mă bucur. Să vedem mai departe. Tot mai.

Mădălina, e un pas, improvizarea unei mișscări de întoarcere-pliere-repliere-deschidere, spontană, iar autoreferențialitatea veni de la sine. Maiestatea sa verbul, dar mai ales \"taci ela taci\".

Merci,

Ela

trecu, mișcări

aici, in poema asta parca esti atfel decat de obicei...

felix chiar are dreptate.... uimesti prin forta in poemul asta

mi\'a placut tare tare mult

gabisa

ipostaza ascensionala biunivoca, trairi la limita sau limtita unor trairi, filmul mental imbogatind aici si experienta afectiva

Gabriela, apăi forță să fie. Mișcarea vie contează, acum să vedem cum se va desfășura mai departe.

Sorin, bine punctat liantul minte-afect aici, precum și dublul sens al limitei. Da.

Mulțumesc,
Ela

necomplicarea, uneori, e cea mai complexa chestie. Mi-a placut.

Sper sa iti placa modificarea mea, nu stiu daca o vei găsi pe placul tău, sper că da:

taci ela odată
nu mai urla în mintea celuilalt
.
.
.
e deja întuneric

o regăsesc pe ela aici - alt ton, o forță uimitoare însă păstrează grația. te miști ușor, pare un poem scris rapid, dintr-o singură zvâcnire, care reușeșste să condenseze simplu mesajul. vocea de fundal- taci ela taci- eul suprapus ție, suflet peste rațiune, o luptă permanentă între simțire, dorință și im-posibilitatea de a fi sau nu într-un fel, de a schimba sau nu ceva. un final foarte bun.

ps: și o carte pe care o așteptam. neapărat să anunți lansarea.:)

aud aici \"urletul\" tăcerii...din mintea celuilalt...descătușare de tine...

chiar si asa am impresia ca te complici inutil uneori
si dintre lucrurile care nu`mi plac :
1. modul in care nu lasi cititorului libertate de perceptie chiar daca dai prea multe chei de interpretare
2. de ex. finalul primei strofe l-as fi vazut fara \"a băiatul autist din orașul tău\". chiar daca o sa-mi spui ca are legatura direct cu alt element din text tot nu o sa ma convingi, o sa il scot din context si o sa-l plagiez nitel pe nenea heidegger care spunea ca viata nu e un mister ce trebuie dezlegat ci o realitate care trebuie traita. cam asa
vad si eu poezie, nu un mister ce trebuie dezlegat ...
in final parca trebuie sa`i dau dreptate lui dan
plus ca acest text nu transmite nicio emotie ca si intreg ci
se simte emotia din spatele poemului, emotia autoarei. deci in plus nu vorbim de detasarea aceea in care cred eu si care
il poate face pe orice necunoscut sa exclame: \"da, acest text m-a afectat\". zic doar sa nu impui o emotie, las-o sa se impuna singura ! asta e tot farmecul poeziei

\"asa vad si eu poezia\" si fara acel \"deci in plus\". intelegeti voi ca eu sunt la mai mult decat somnoros !

Ela,
am citit cu placere poemul tau. nu e rau. forta, panuri, intertext, mesaj. am vazut unele comentarii. relevante cele semnate de Laurentiu si Dan.

sfat:
adună-le într-un plic destinatar fără adresă cunoscută, n.b. fara / cunoscuta;să scrii pe toți pereții cu grația ta caligrafică, fara / caligrafica;a ultimului om care a trântit ușa a s u r z i t o r, fara /a s u r z i t o r; n.b. refacere:
taci ela odată
nu mai urla în mintea celuilalt
e deja întuneric,

cu prietenie,

Dan, e o idee bună. Plasează însă întunericul pe tot spațiul, eu am lăsat doar în mintea celuilalt.

Elis, este imposibil uneori să nu simți intensitatea unei tăceri, mai presus decât orice altă exprimare de sine. Chiar și cea scrisă. Da, voi anunța la timp.

Ionuț, spre deosebire de alte poezii, unde slavă Domnului am tot lăsat chei de interpretare multiple și pe \"n\" straturi\", aici este spațiu de percepție clar. Uneori prea percutant. Asta a fost intenția. Fără camuflaj. Doar știi cum e asta. În plus, să știi că e detașare. Oho. Numai că derutează tonul, imperativul, aparenta dezvăluire. În fond, dacă ești foarte atent, nu se dezvăluie nimic, dimpotrivă, mai ales că filmul se derulează simultan în 2 minți. Referinșa la băiatul autist e necesară aici, altfel nu aș fi inserat. Știu ce fac. La final nu e emoție, cel puțin nu așa s-ar numi. E doar observare lucidă dar senină. Și desprindere de tot. Fiindcă nu e nici tăcere nici urlet.

Ioana, tăcerea e uneori mai zgomotoasă decât orice urlet, de orice intensitate ar fi. Mai ales dacă o auzi cum vine spre tine, din mintea celuilalt. Amplificată.

Petruț: fără adresă cunoscută. Fiindcă adresă există, dar esențială e ne-cunoașterea ei. Caligrafică, fiindcă e în contrast, mai ales când scrii furia, crede-mă că nu prea ai cum scrie caligrafic. Vezi grafologie. Și totuși, aici se păstrează grația caligrafcă. Plus că e și o nuanță ironică presărată. Iar la asurzitor nici atât nu renunț, e în deplina atmosferă a poeziei.

Mulțumesc tuturor,

Este unul dintre poemele tale în care mă regăsesc foarte mult. Atunci când mă năpădesc gândurile de tot felul și se înlănțuie într-o horă care mă amețește îmi spun mie însămi: taci!
Uneori în camera din care se plecă încontinuu este totul vraiște și îți trebuie forță interioară ca să te rotești în pas de bolero printre tot ce a rămas după ce ultimul om a trântit ușa asurzitor. În mintea și în sufletul celuilalt este deja întuneric, opacitatea este la ea acasă. Dar, atunci când strigi chiar și în van înseamnă că trăiești, pe când atunci când nu mai auzi nimic pentru că întunericul a pus stăpânire pe ființa ta, ești ca un mort printre vii.
Deosebit poemul tău. Felicitări pentru forța condeiului!

bine starea, primele două versuri cam \"ample\", dar ca un preambul ar merge. Ultimele vin cam abrupt, urlă/strigă...e o grabă și o disonanță acolo.

Magdalena, tropotul tăcerii, avalanșa de sunete din ea, ca atunci când absența devine mai dominantă decât orice prezență posibilă. Mulțumesc pt rezonanță.

Mihai, primele sunt mai ample fiindcă tumultul urmează, iar ultimele sunt abrupte fiindcă, nu grabă, ci iureș tăiat brusc. Nu percep disonant (adică ar fi ca un jazz, o disonanță armonioasă) și crede-mă că am ceva finețe la acustici de tot soiul. E într-adevăr un crescendo și un abrupt.

Ela

Shhh, Ela, shhhh!

pastrez jucarii, zgomotoasele si complicatele mecanisme
in landoul in care te plimb incontinuu
cand plangi le agit si scot un sunet plastificat ca de concert
te opresti din scancet pentru a le auzi muzica
si apoi musti buzele ca nu intelegi nimica si plangi iar

sh, ela, sh...
rupe un pic gatul papusii, fa-o bucati pe Barbie
fara mila
iti cumpara taticul alta
voi pune vechiturile de jucarii intr-o cutie de carton
vo scrie ceva ininteligibil
si le voi dona sinistratilor care le va deschde in numele tau
si va intelege...

shhh, ela, shhh
ar trebui sa inveti sa umbli de acum cu antemergatorul
prin camera ta plina de papusi decapitate
sa te deplaseeeeeeeeezi copacel-copacel si sa dansezi amuzant
dand din picioruse mai ceva ca michael jackson
sa murdaresti toti peretii si mobilierul cu creta ta de import
sa scrii in hieroglife nuami de tine stiute despre elasuntsiamunanisor
si nu mai trantiti asa usa ca ma asurziti...

shhh, ela, shhh, nu mai plange
ca acus vine mos niculae cu daruri
sacul lui va fi gol si in intuneric
la ce preturi a vazut el la jucarii de fetite

Bodogănel, am râs de cred că m-or auzit toți vecinii de palier ici, iar pentru \"elasuntsiamunanisor
si nu mai trantiti asa usa ca ma asurziti...\", meriți o zăpăuceală de nu te vezi. Tare fain, măi bade ardelean, nu se dezice sângele cela, plin de umor neaoș!

Nu am mai râs așe de ceva luni bune! Premiu: 2 volume. Ca să ai ce contra mai departe!

Mulțam fain, mă duc să dansez 5 min mai ceva ca M. J.

Ela

eu văd aici un joc scris dintr-o suflare în care se simte liberatatea. o concentrare de emoții. acțiune. proiect al devenirilor neproiectate. multă spontanietate, multă trăire. zgomotul din tăcere intersectat de tăcerea din zgomot. te captivează, te prinde în joc, te desprinde de obișnuit, duce la împlinire. ela uimește. frumos surprinde zgomotul-tăcerea.

Este el un joc-dans al minții-sufletului, cumva grav, cumva, ferm, cumva binestătător în sine. Da. Mulțumesc de uimire. Și eu mă uneori.

Ela

contradictoriul impus de furie... prezent peste tot. Clar ca nu poti sa taci, \"porunca\" aceea nefiind altceva decat o recunoastere a neputintei. fain, fain zis! e bine si inca nu e ultima zi...

Taci, nu mai aminti că încă nu e ultima zi. Fiindcă, vezi tu, vine bufnița, ne pândește orice slăbiciune. Mulțumesc.

Ela

\"Taci, ela, taci/(...)in mintea celuilalt e prea mult zgomot\" mi se par eun poem in sine. Nu ca restul ar deranja, dimpotriva, creaza un frame-work care era obligatoriu. am vrut doar s aspun ca e atat de percutanta constructia dintre ghilimele\", incat in mine are efectul unui intreg poem. Nu am mai intrat de vreun an pe agonia si, daca am intrat, nu am citit. si acum am intrat pt altceva si ma bucur ca invocarea ta la tacere mi-a prins ...retina. nu ai tu nevoie de felicitarile mele, dar sper sa te incante ca mi-ai daruit 2 minute frumoase si pline. imi place aceast aneasteptata fatzeta a scriiturii tale.

Au trecut ceva luni de când nu ai postat, da. Nu știu ce mai citești sau nu atunci când te plimbi pe aici, mă bucură că au avut un asemenea impact cele două versuri, deși îs cele mai năucitoare dacă e să trăiești ceea ce spun ele de fapt. Tu ai înțeles, nu doar resimțit impactul.
Mulțumesc.

Ela

e spre o citire care imi e posibila.....mi-a ajuns in piele , ceea ce e rar

Mulțumesc, efectul asupra ta e mai grăitor decât orice posibilă lectură.

Ela

mi se pare memorabil

Mulțumesc pt impresia memorabilă. Mi-ar fi plăcut să adaugi prin ce anume este așa.

Ela

Din durere ai slefuit niste bijuterii: \"mușcă-ți palmele ca băiatul autist din orașul tău\" ; \"să dansezi un bolero al păcatelor\" si \"în mintea celuilalt e deja întuneric\".

In schimb in urmatorul vers mi se pare in plus ultimul cuvant, poate trebuia scos, intrucat sensul e subinteles: \"adună-le într-un plic destinatar fără adresă cunoscută. Sau \"cu adresa necunoscuta\" desi e mult mai puternic \"fara adresa\".

Dar e doar o incercrcare de grefare a conciziei (din partea mea) cand tu preferi poate sa preeeeeelungesti Indecisul.

Titlul nu anunta si intunericul zgomotului mintii. Cine n-ar tace stiind acestea lucruri?

Mulțam pentru privirile asupra detaliilor. Da, am evitat inconștient/involuntar \"cu adresă necunoscută\", din limbajul cotidian, abia apoi am remarcat și eu, și chiar am preferat această inversiune și accentul pe necunoscut. Nu, titlul nu anunță întunericul, deși la prea mult zgomot, peste limite, nici luminile nu mai sunt.

Ela

Vreau sa te intreb ceva,Ela,dar sa-mi raspunzi sincer,sau sa-ti raspunzi sincer.Poezia ta,poemul,numeste-l cum vrei,de ce l-ai scris in asa fel,incat sa pacalesti pe toata lumea,incat fiecare sa creada ca stie totul despre el,dar acest tot se rezuma la niste complimente dragute,ca niste comprese calde?Fata din poemul tau,nu este Ela cea adevarata,aceasta miscandu-se ca intr-un joc mecanic.Eu ma refer la cealalta Ela,care zace ghemuita in intuneric,in sufletul tau.Al ei este scrisul de pe plicul fara adresa,si providenta a facut ca scrierea ei,asa cum a scrijelit-o si pe peretii labirintului interior, sa ajunga la mine.Poate ca a venit momentul,nu stiu,ca tu sa taci,si s-a lasi pe cealalta Ela,care tipa in carnea ta,sa vorbeasca,iar noi sa-i ascultam glasul ei de sirena.

ma regasesc in unele versuri ale tale si atunci ma simt o sora geamana de-a ta. siameza chiar.