Ciulinul plânge ca un prost
Privind în jos la spinul bleg,
Ciulino, fă, io te-nțeleg,
Da’ altul mai puțin anost
Să te măriți n-ai dibuit?
Acuma nu mai are rost —
Ciulina s-a
mi-e tot mai greu și observ asta
în timp ce devine și mai greu,
pentru că starea asta are prostul obicei de a se verifica singură,
revine asupra ei, se apasă, se confirmă,
cam ca o cană de ceai
Ai râs, într-o joi, când ţi-am adus o floare
Se ofilea, săraca, - E săptămâna mare
ai zis
a scuză.
Și-ai oftat.
Eu… asta e
și nu m-am supărat.
Mult mai târziu ţi-am zis
hai să fugim
în
Ochiul meu
vrea să se întoarcă
nu la pieptul tău,
ci la o rădăcină,
unde gândul stă
înfofolit într-o scoarță
și poftește săruturi
cu gust de rășină.
Pe sub frunte,
ca o domnișoară
Fusta ta s-a cerut mutată din clasă
nu o mai suportă genunchii cuminți.
Mi-a șoptit că o gâdilă ciorapii de plasă
și că are nevoie de versuri fierbinți.
Cămașa cu ifose de profesoară
și-a
Intru în vestiar. Mă izbeşte mirosul de clor ca o palmă rece dar enervant de familiară. Îmi dau seama că nu mai suport nimic! Hainele îmi stau lipite de piele ca o cămașă de forță. Le simt
O scară rulantă este, în termenii strict necesari pentru a evita orice neînțelegere inutilă,
un plan înclinat pus în mișcare continuă,
un compromis rezonabil între gravitație și comoditate,
o
am cunoscut odată o timidă –
mărturisea că avea obiceiul
să-și mascheze acest detaliu de personalitate
ascunzându-se în spatele tatălui protector
și de-acolo
împărățea peste lumea bătăușilor din
Stau în pat, sub pătura grea, care miroase a fum și a mucegai. E aspră și mă zgârie, dar apăsarea ei îmi aduce aminte de îmbrățișarea dulce a mamei. Azi nu mai e nimeni să mă strângă de-adevăratelea.
-Ai observat, zic
a ajuns de banc faptul
că-n majoritatea filmelor românești
se mănâncă ciorbă.
Nu răspunde, în schimb
priveşte câteva clipe lingura pe care-o ţine
în poziţie
Tac
Dar nu cum tace prostul — din lipsă de idei,
ci cum tace ironic-stilatul
care știe că orice cuvânt poate fi o grenadă
posibil declanșatoare.
Ea mestecă.
Eu — mimez.
(Tehnică veche:
Sâmbătă seara, serată literară. Serios acum, ce pula mea caut eu aici? Gagică-mea, evident, că singur n-aveam de ce să mă torturez în halul ăsta. Ce nu faci când vine vorba de futut? Mă uit la ce-i
Cămașa roșie-nflorată
pe care o purtai odată
o văd pe scaun șifonată
și-mi amintesc cum altădată
fiind în ea înveșmântată
ți-am spus — nu vrei s-o scoți un pic
să ne iubim sub clar de
(am uitat cum se chema, ceva cu doi care merg zile întregi prin pădure
și nu spun nimic esențial până când unul, aproape de epuizare, cade —
nu mai contează)
stăteam în rândul șapte, locurile
Se făcea că te îmbrăcai
(sumar)
și te-ncălțai
și eu mă uitam
la tine cum pleci (evident,
mă ofticau privirile tăioase și reci)
„Ai roșii în frigider”
“Am văzut”
„Sper să-ți
Azi ne-am certat. Destul să-nflorească
o liniște umedă
în spatele ușii.
Am dus, calm, gunoiul. Tu, ca să lovești,
ai spart
„din greșală”
castronelul mătușii.
Tăcând înțelept, mi-am
urăsc
felul în care îți crăcănezi degetele de la picioare
când citești;
cum spui „interesant”
exact când n-ai înțeles nimic.
cum tai pâinea (pe lungime) —
ca salahorii.
urăsc
felul în care
mi-am spus
„astăzi o scot în parc
vorbim, râdem, poate o țin de mână —
dacă nu protestează”
tu ai venit punctuală
am ales o bancă de lângă lac – retrasă
o rață
privea spre noi
cu interes
Iubita mea din comentarii
adăugate cu parfum de zvâc,
să ştii că te iubesc cu nepăsare
şi cu plictis,
iar când vreun bâzdâc
mă-împinge să te-apuc de tâţă
cu vreo metaforă uşoară,
să ştii că
înaintăm printre cruci
tata cu pasul ușor ezitant,
ca și cum n-ar vrea să calce pe cineva pe care nu l-a cunoscut
(e un fel de politețe care nu se mai practică)
mă opresc când el se oprește
nu
Binecuvântată fii, o, Malaco,
cazan de năcreală-n burta lumii,
cu coapse de beton dospit
la colțul mesei,
și privirea — moale, rotundă, flămândă
clipind adânc, urduros,
din ochi înecați în
privește atent un copac în amurg,
a zis un poet, ca recomandare
și pe urmă ia-te și du-te, nebun,
dar când dai să te-ntorci
matol la chindie,
legănat pe popice ca un lebădoi,
(se exclude
Mă uit la foaie. Prima chestie care-mi vine-n minte – cine pula mea e ăsta și ce vrea de la viața mea? Serios, la câte ore am chiulit… Hai să vedem. Prima problemă. Absorbție, emisie stimulată…
a venit
ar spune poetul
(am cunoscut odată o fată care iubea poezia unui anume poet
și pentru că acea poezie îmi plăcea și mie,
între mine și persoana respectivă
s-a înnodat ceva —
un ceva greu