dintr-un sertar

Un poem domestic și devastator, în care absența se instalează între ceaiul băut prea repede și o baterie de ceas uitată. Tăcerea nu e mută, ci face „hârș” – adică spune tot ce nu s-a spus.Mda, un poem subtil și tăios, despre despărțiri care nu au momentul lor „oficial”. Totul se consumă în gesturi mărunte, în obiecte rămase, în sertare care vorbesc mai mult decât oamenii. ,,Hârș” devine sunetul memoriei mecanice — un scârțâit care ține loc de cuvinte, de prezență, de final. Iubesc stilul, ma regasesc in poemele dv.Îi dau steluța pentru felul în care banalul e transformat în poezie autentică. Totul pare mic, neimportant – un sertar, niște tricouri, un ceai – dar tocmai din aceste detalii apare o atmosferă emoțională tăcută și devastatoare. „hârș” devine simbolul despărțirii care nu se anunță, ci doar persistă.Da, da, poezia are ritm, reținere, ironie fină și o melancolie cotidiană care te înțeapă abia la final. Cea mai galbena steluta pentru tăcerea spusă bine. Pentru „da, sigur”. Pentru că doare fără să se plângă.* si <3 (soc, vizual, claritate, emotie)