Doru Mihail

poem-expertiză a unei alunecări de teren domestic, unde tot ce apucă se prăbușește (lacrimile se-nghit, geamurile se sparg), iar memoria, în final, cu o cârpă din microfibră, vine și face menajul fin. Fără puncte, fără pauze — că și iubirea, când crapă, apăi, dom’le, crapă!

Evident, domnule Gorun, mă simt intimidat să vorbesc pe locul doi, după distinsul domn Tosa (respectele mele, domnule), care a transformat o amorțeală de miercuri 30 ante 1 mai într-un concept cu bilet dus-întors spre eternitate.
Și totuși - nu mă rabdă inima să nu adaug și eu un gând (mai puțin înalt), poate, dar cu pantofii bine lustruiți și cu selfi gata pentru prima înregistrare pe agonia fm. Descrieți -ca să revin- o stare între lumi, ceva între pernă perenă și metafizic. Admirabil, mai ales ca personal trec printr-una asemănătoare aproape în fiecare duminică (între a doua și a treia sarmală). Evident, nu vă interesează, ce pot să spun însă e că de fiecare dată simt că plutesc. Soția zice că dorm. Eu prefer să cred că sunt într-o zonă ortofizică, cu miros vag de foi de dafin. Poate că astfel de experiențe nu trebuie trăite, ci degustate — ca un vin rar, ușor tulbure, dar cu pretenții. Și dacă nu simțiți nimic, domnule Gorun, poate că tocmai asta e trăirea. Sau, la nevoie, o ciorbă prea sărată cu o seară înainte.
Vă mulțumesc pentru curajul de a fi între lumi. Eu rămân deocamdată aici, cu paharul în mână, între pat și canapea — toposul meu preferat.
Cu prețuire și un zâmbet sub mustață,
Un domn care preferă să nu gândească prea tare între mese.
Caragea

că s-a deschis la Argentin! Am baut cu poftă 4 beri. Ca și când...

Sau mai bine nu - îi las deschisă calea domnului Caragea în a ma corecta acordurile între tați si fii.

M-a deprimat exact cât trebuie. Dar cel mai mult îmi place cum respiră. Și, evident, un omagiu adânc taților care știu cât de important e să-și facă timp ca să-și învețe fiul chestiile esențiale. Al meu (de exemplu) m-a învățat să fluier cu tril.

Nu știu at all ce poate fi la 14, dar cel mai tare cred că ne-ați surprinde dacă ați aduce un anumit DJ, cu o anumită experiență, căpătată într-o anumită perioadă și descrisă destul de lax în anumite poeme – pentru a crea o anumită atmosferă și a genera anumite dezbateri. Sigur, ar putea fi și varianta de contrast: o surpriză cu adevărat plăcută.

ceea ce e dincolo de cuvinte, o sa-mi permit sa fac cel mai nesuferit si de nefacut lucru posibil! O sa-ti scriu aceasta poezie asa cum imi place mie, evident fara sa adaug absolut nimic! (o dezbrac doar de niste dantele)

mi-e frig
în această noapte înceată
ce mă respinge
la sânul ei

tu, înger obosit
mărește-mi doza de iubire
adaugă și niscaiva iertare
în sufletu-mi plăpând
ce-a devenit o ladă
cuprinsă-n mucegai

iar tu, oglindă, în tine
unghiile
să mi le-nfig primește
schimonosește-mi chipul
ce-i numai o minciună
un voal cârpit s-acopere
adâncul

dragă Ionuț, mă bucur să te inserez ca omagiu în cât mai multe poeme facil construite. Mă bucur de asemenea ori de câte ori ai dreptate!

ideea că oglinda nu arată doar chipul, ci și drumul întors spre inimă. Iar cine se vede se află. Și cine se află, zboară. Mi-a plăcut!

avem de-a face cu răsfăț generos zvârlit din boierie. Va mulțumesc din suflet domnule Maramureșanu!

îți mulțumesc pentru trecere și semn, ca să mă exprim în manieră standardizată. Așa e! Și tu ai ochi de vultur. Iar dacă la noapte o să visez unghii netăiate știu de pe-acum de unde mi se trage.

Iată cum derapajele involuntare, de care subsemnatul făcea bâză și caz, se întorc când nici nu te aștepți.Promit să nu mă fixez în ele prea mult

Geană–Caragea–Nichita–berbec, până și luna mai și-a cerut transferul în octombrie, să mai bea un ceai și sa comande o pizza la glovo! Sau la tazz?

n-am avut nicio clipă impresia că s-a vrut pretext pentru o persiflare rafinată.
Am rămas constant într-o stare plăcută de nedumerire atentă și îngrijorată, specifică acelor momente din Le Dîner de Cons.
Firește, mă număr printre cei foarte ușor de indus în eroare.

Da, e puțin obositor să le împletești, dar merită din plin — cel puțin pentru gustul meu! Îmi place să iau primele două versuri din V2 și să le duc spre încheierea din V1, ca un omagiu personal adus marelui Păunescu. Iar despre Nichita, ce să mai spunem? Îmi place să-mi imaginez că îngerul le șoptea întâi varianta corectă, apoi pe cea frumoasă și, la final, pe cea cu dor... Nouă ne rămâne doar să alegem ce simțim mai aproape de suflet. Și, uneori, să mai încercăm de 7-8 ori, că doar n-o să stricăm șoaptele îngerilor cu graba! (Da, Ionuț, te-am pus involuntar in rândul serafimilor. Rog iertăciune

Ionuț Caragea pentru observații. Apreciez cum ochiul tău care aparent a fost creat pentru a da culoare mării este din nou vigilent întru semnalarea gravelor abateri de la canoane! PeSe Când îți găsești timp să-mi povestești te rog despre noua variantă a site-ului la care eu nu am acces și care ție îți revelează anumite chestii

eu cred — și vă rog să-mi iertați aerul sfătos — că ar fi mai înțelept să vă faceți un bine și să vă scutiți de jena unui eventual spectacol al umilinței (în firmă continuată și repetată).
În fond, ce ne costă pe toți să aplicăm un simplu ignore?
Bun, recunosc: eu, unul care n-am reușit să mă țin de acest îndemn, sunt, firește, „cu moț” acum când dau din gură să-i învăț pe alții cum se face.
Dar zic asta pentru că după ce am studiat un pic personajul și am văzut că e deja pe o treaptă... Dar mă abțin. Omenește.
Cât despre domnul Caragea... mă întreb și eu: de ce oare, după ce spune că s-a dedulcit cu savoarosul sentiment dat de faptul că s-a milogit (cum singur evocă) să fie primit, acum e atât de vocal?

Mă bucur sincer că mi-ai citit rândurile și că ți-au plăcut. Apreciez mult ce mi-ai spus. Mulțumesc!

vă mulțumesc pentru comentariul generos și pentru apreciere. Dar mai presus mă bucur că v-a plăcut.
Altminteri, ce să-i faci dragă Ionuț, așa e lumea făcută! Capricioasă, cu toane, plină de subiectivism... Acuma și cu istoria asta în care cobești că n-ar mai fi loc știu si eu ce să zic? Tu cezici? Te pregătești pentru primavara europeană?

în vremea de copil mi se coboară
o palmă-n area posterioară
de amintire-a râde-n soare jocul,
de-un gând răcnind în borș s-a spart obrocul
de raze pun pe mine lin cojocul
din şuncă îmi croiesc rapid norocul,
și vesel stau, ghiduș ca-ntâia oară.
cu mucii traşi pe preş (a treia oară)
de!, Ra presare sare cum e focul
Na ! Bate-mă că nu ştiu cum e jocul
pe bătrânețea-mi ce-a pornit să doară,
pe fluturaşul cu hernie-n gheară,
merinde-n moarte însă nu-s pe-afară
în schimb aştept ca proasta lângă gară
ci doar pe unde-aleargă-n foaie tocul.
și fix pe unde calcă-n gând ghiocul.
memoria mă smulge din cavouri
că mi-au tăiat din leafă trei zerouri
când apele Luntrașului le scriu
cu degetele ce mi le circumscriu
și dându-mi glas prunciei în ecouri
amanetez televizoare, hote, radiouri
din noaptea fără milă de sicriu
mă cheamă-n vis o vacă s-o descriu
de mă extrag, fiind băiet, tablouri
mă-mpachetez, adult, în trei covrigi cu nouri,
mai îndrăznesc o clipă să mai fiu.
și mă prefac o ceapă-ntr-un sicriu.