Dorina Șișu

mulțumesc frumos pentru stea!
e-adevărat, nu contează furtuna, dar să nu uităm ce-a fost măcar atâtea clipe cât în jur toate se vor nelămuri în trecerea zeilor.

gânduri bune și mulțumiri!

să fii ca un adevărat intersectat celor 4 puncte cardinale.

mulțumesc pentru completare!
cu același drag vă salut și vă transmit toate cele bune!

că da, Adrian, noi suntem ăia. eu spuneam de o viață-nălucă târzie, atât de târzie că nici nu mai poți clipi la fel de des ca atunci în dolescențță.

ne legăm de dragul vieții, sigur că ne legăm, dar între timp dezlegăm și mistere :)

mulțumesc de frumoasa întrebare! pare continuare la gând. fain!

cele bune cu tot dragul!

în primul rând vreau să vă mulțumesc, domnule Marin Badea, pentru rânduri, gânduri și mai ales pentru oprire!

versurile au vrut să fie grăbite...așa de tare se grăbeau încât n-am avut ce face decât să le las de capul lor. știți că nu e frumos să le pui frână :) și apoi verile, e-he, verile sunt cele mai populare. trezesc în oameni un instinct, de parcă nu era acut, dar îl acutizează și mai tare, instinctul de grabă, de fugă, de umblare în umblare, un instinct acidulat cu fericire. cred că de aici vine și aglomerația tuturor lucrurilor.

lumina nu e prea multă, zic, suntem noi prea sensibiloși la puritate.

toti tragem câte-un șarpe după noi. eh, am povesti până la ziuă despre acest subiect, dar să nu vă necăjesc, cine știe, cu ideile mele, mă retrag.

cu alese gânduri de bine, vă salut și vă mai aștept!

domnule Oancea,
vă mulțumesc din suflet pentru timpul acordat și pentru urare.
totul duce spre un final chiar dacă nu-l așteptăm.

cele bune cu zile senine și sănătate!

celor 7 ani, felicitări din suflet!

ce spune cântecul?
e simplu să asculți cuvântul
ștt, un vânt calm s-a așezat în prag
ne privește
ne bănuiește de iubire
nu mișca
timpul va trece sigur peste noi
lasă-l să ne înalțe
dar tu mi-ai dat o scrisoare:

„de veneai cu mine
atunci cand ti-am zis
acum
spune tu
cum e acum”

acum e cum nu țin minte să-mi fii fost vreodată în copilăria mea, în casa țigăncii Leana ori pe lângă biserica satului când mă rugam: Doamne ajută-mă să cresc mare și ajută-mă să nu fiu ca mama. săraca de ea! îți aduci aminte? cum o priveam din prag, iar ea plângea, plângea, plângea până când de-atâta abținut, că eu îi arătam că-s tare și nu vărs lacrimi, mă durea îngrozitor în gât. mi-a rămas doar plăcerea de-a citi scrisorile tale, această fântână din Dublin și bila. bilăăăăă, hai în valeeeee, bilăăăăă...și ea vine suflând greu. uneori mă ceartă: de ce mă strigi întruna? n-ai altceva de rostogolit? iar eu îi răspund: nu, nu am. doar pe tine. hai, hai să ne dăm de-a dura în groapa asta, ori pe valul ăsta, ori pe râul ăla! și ea se dă. să-mi aduci aminte de prima iubire. ba nu. nu-mi adu aminte că n-am avut parte. vrei o prăjitură? am făcut o plăcintă irlandeză, cu mere.

proiect merită toată stima! felicitări autorilor pentru cuvintele brodate contra durerii.
de s-ar putea alina pierderea! de s-ar putea face mai mult pentru a proteja acești copii! regret că jertfa este prea mare.
felicitări organizatorilor și celor care au avut această inițiativă!

RESPECT!

anul 2010 un an de ruptură. așa e: unii se rup în viață de ceva, alții nu se rup, cred că de aceea a fost un an special de trist, nu pentru că ruptura s-a produs, ci pentru că aveam să întâmpin adevărate probleme. realitatea unei femei singure are dimensiuni inimaginabile. vorbesc de dimensiuni care duc în jos, a durere, a decepție, a trădare, a minciună, dar asta este altă poveste.

domnule scump și drag Rachieriu, vă mulțumesc frumos!
gânduri bune și sănătate!

și mie mi se pare că poezia e scrisă pe jumătate. cred că a venit timpul să o finalizez. nu credeți?
dacă din mine a mai rămas un nefiind locuit, voi aștepta. lacrimile s-au dus, probabil că de acea simt cum nu-mi sunt, nu sunt nici măcar pentru alții, nu-mi simt acel freamăt bun sau prost din anii 2008, 2009 sau 2010.

vă mulțumesc pentru popasul acesta atât de odihnitor!
dragi salutări, domnule Rachieriu!

aveți perfectă dreptate, domnule Liviu-Ioan Mureșan. probabil am vrut să extind ceva ce era extins prin cuvântul „viața”.

am modificat și vă mulțumesc din suflet pentru sugestie, steluță și atenția acordată.

cele bune!

Vă mulțumesc, domnule Liviu-Ioan Mureșan!
Uneori și poveștile sunt ok, așa cum vrea să fie viața. Nu ne iese mereu, da' mergem înainte cum s-o putea.

Gânduri frumoase!

ha, că tare m-a distrat pățania dumneavoastră, și-apoi morala este valabilă și la poezia mea dacă deducem prin eliminare că ”paralela” poate să fie orice din mediul înconjurător.

vă mulțumesc pentru momentul acesta!
cele bune cu mii de salutări!

este prea târziu să pot schimba ceva.

mulțumesc mult de înțelegere!
Dorina

bine la botezul titlurilor, aleg un cuvânt din text. cum bine spui tu, Elena, acel "Return To Innocence" este cel mai potrivit.
mulțumesc mult de semn!

*
Angela,
așa este; ultima strofă este personală, atât de personală, recunosc senin, atunci când o scriam mă și enervam pentru că nu am simțit vara adevărată de 4 ani de când am plecat din țară. mi-e dor, chiar mi-e dor crunt de acele călduri ale sudului, de cireșe, de pepeni, de pământ și de oameni. sunt și aici, dar toate fără gust iar oamenii-s reci precum apa oceanului.
mulțumesc de semn!

Ottilia,
îți mulțumesc pentru popas. copilăria este acel joc pe care nu-l mai putem juca vreodată. amintirea fie mereu dulce!

cele bune, cu mare drag!

dar se râde :)
e atât de bine scris încât n-ai cum să nu vizualizezi toată scena. data viitoare, cu prudență totuși, zic să-i dați foc, așa ca de la țigară la țigară, să vedem ce iese...

pentru curaj, dar mai ales pentru sinceritatea și acuratețea gesturilor (de fugă!) meritați o steluță și felicitările mele sincere!

râu secat
aștept să vină sensul
unde vântul duce
spre nord
pulberea acestui parfum

mulțumesc frumos, domnule Ioan! stima mea totală!

o ”victimă” dulce se cere oricând!
să fim blestemați ca suspecți de iubire, domnule Ioan!

vă mulțumesc frumos!
gânduri bune și întreaga mea considerațiune!

adevărat, un bufon pe o scenă modernă cu spectatori complexați de starea binelui, rămâne să îmbrac personajul principal în blănuri și coarne de țap dansând în jurul acestui altar numit viață.
am fugit? probabil că am luat rolul prea în serios. un Aristofan în plus mi-ar fi dat un aer în minus, dar nu la aplauze făceam aluzia, ci la acel doliu despre care amintiți în final, atât de sigur și atât de sumar îmbrăcat!

vă mulțumesc, domnule Rachieriu! la ceas de seară se cuvine un pahar de vin fiert! o vreme rece, prea nordică și prea străină, în care mirosul scorțișoarei este singurul alint de-acasă!
salutări dragi prietenești!